Dupa ce in luna mai a acestui an, elevi din Cavnic au participat cu succes in Polonia, alaturi de colegi din Franta si Turcia, la un proiect in care si-au aratat maiestria, talentul si imaginatia in impletituri, olarit, sculptura sau fotografie, ei se implica intr-un alt proiect important. Este vorba de elevii de la Grupul Scolar din Cavnic, unitate de invatamant desemnata coordonator european al unui proiect multilateral intitulat "Respect the differences and appreciate the similarities", proiect derulat prin intermediul Programului sectorial Comenius, finantat de Comunitatea Europeana.
* Elevii din Romania si ceilalti participanti vor invata sa-si construiasca propria identitate
Dupa cum ne-a declarat profesoara Claudia Stoica, de altfel coordonatorul proiectului, prima intalnire de proiect are loc in aceasta saptamana, respectiv in perioada 5-9 noiembrie, la Grupul Scolar din Cavnic, reunindu-i pe toti partenerii, reprezentanti ai unor licee din Turcia, Franta, Letonia, Lituania si Polonia. "Ideea acestui proiect a pornit de la necesitatea de a-i ajuta pe elevi sa-si construiasca identitatea ca una europeana, care include elemente din toate celelalte culturi europene. Asa cum spunea si Amin Maalouf, "identitatea nu ti se da odata pentru totdeauna, ci se construieste si se schimba mereu de-a lungul vietii. De aceea ne bucuram ca avem prilejul sa-i ajutam pe elevii nostri sa-si descopere propria identitate, incet dar sigur, prin tot ceea ce fac implicandu-se", ne-a declarat Claudia Stoica.
Printre obiectivele proiectului mentionam: promovarea culturii tarilor participante la proiect, examinarea si identificarea diferentelor si asemanarilor intre culturi si religii, promovarea tolerantei si a respectului reciproc.