Psihologic, fenomenul se explica suficient: in acest timp festiv, un popor deja satul de mandatul vechi, obosit, inviaza pentru o clipa, in orizontul unei noi asteptari mesianice.Cei care au avut o viata grea, cei care am fost nevoiti candva sa caram pe distante de zeci de kilometri poveri mai mari sau mai mici, stim cum evolueaza acest proces al spinaritului; la inceput de drum, o povara de 10-15 kg nu pare sa puna probleme, ci pasul este sprinten, respiratia fericita, sunt zorii mistici ai calatoriei - mistica primordiala si universala a pelerinului. Dar dupa o ora-doua de mers, umerii incep sa apese pe coaste, picioarele incep sa se smulga tot mai greu din colbul drumului si simti ca tot la un kilometru de drum, cineva iti dubleaza povara. Asa se intampla si cu parlamentul cel nou unde, incet, incet, toate chipurile distincte, toate numele sonore care ne-au adus fiorii Inceputului, ai Noului, in Ziua alegerilor, se sting intr-o masa indistincta, parlamentul devine o institutie uitata si de Dumnezeu si de oameni, o societate oculta si suspecta, care poate ca nici nu o mai fi existand. Oricum, si daca n-a murit, el doarme. Excitatia acestui fenomen de alternanta inviere-amortire este si mai intensa in dreptul sefului Statului care monopolizeaza pentru o luna la 4 - 5 ani o data (in Franta la 7 ani) intregul freamat sufletesc al natiei peste care va domni, un mandat sau doua. Marturisesc sincer ca, dupa ‘89 am trait din plin aceste momente si, in ciuda faptului ca ne-au adus mai mult dezamagiri decat impliniri, cred ca voi continua sa particip cu aceeasi fervoare la soroacele urmatoare.
Altfel, ar fi ca in casatoriile fara nunta – imperecheri intamplatoare, care nu spun nimanui nimic. Vreau sa spun ca de la Cromwell incoace, parlamentarismul in politica este echivalentul Divinitatii in religie. Poate ca nu este intamplator faptul ca la temelia acestui nou si revolutionar esafodaj s-a asezat o mare jertfa – executarea regelui Carol I Stuart (1649), iar juramantul demnitarilor se face, oricat de fals si de grotesc – pe Sfanta Scriptura – e adevarat - inchisa, singurul care o poate citi asa, fiind Cel ce a scris-o: Duhul Sfant.Insa grotescul, sau, dupa avertismentul lui Blaise Pascal "deriziunea demonica" si-a atins apogeul in clipa in care aceasta pompa diaboli din "imparatia stapanitorului acestei lumi" s-a transferat intocmai in Biserica. In loc sa se sfinteasca Statul, s-a secularizat Biserica. Acest soi de cezaropapism in Ortodoxie este un produs bizar, importat din Apusul protestant si impus Bisericii de catre Petru cel Mare (1689 - 1725). Acesta aboleste Patriarhatul Sfintei Rusii (cel mai vechi din Bisericile Nationale postbizantine), Biserica fiind administrata de un sinod permanent, forma administrativa pe care o consacra definitiv printr-un Statut de Organizare si Functionare, alcatuit de teologul Procopovici (1721). S-ar putea pune intrebarea: de ce sa nu fie la fel de binecuvantate alegerile si in Biserica, de vreme ce sunt atat de necesare in Stat?Fiindca ceea ce in Stat este firesc, aplicat in viata Bisericii – ca in oglinda – rezulta pe invers, impotriva firii. Primul care avertizeaza cu severitate autoritara asupra acestei pervertiri – avertismentul avand exact efectul contrar, a fost Intemeietorul insusi, cu ocazia primului puseu electoral aparut in ceata celor Doisprezece: "si a venit la El Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, zicandu-I: Invatatorule... da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stanga Ta, in Regatul Tau... si auzind cei zece, au inceput a se mania pe Iacov si pe Ioan. si chemandu-i Iisus, le-a zis: stiti ca cei ce se socotesc carmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stapanesc. Dar intre voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie intaiul, sa fie tuturor sluga. Ca si Fiul Omului n-a venit ca sa i se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-si dea sufletul rascumparare pentru multi" (Mc. 10, 37 - 45).Este o invatatura clara, directa, nu in parabola, pentru a nu da nici o sansa unor interpretari deviante, subiective si interesate. Dar, desi este o directiva neinterpretabila – una din cele mai raspicate si exprese – niciuna nu a fost mai pervers si contrar aplicata cum s-a facut cu aceasta, curgand si aici, in jurul acestui tron, rauri de sange, lacrimi si mizerie sufleteasca. Daca ne amintim numai de Sinodul de la Efes, unde prin manevrele politice si economice, unul dintre cei mai autentici barbati Sfinti ai Bisericii – Ioan Chrisostom – este judecat, condamnat, caterisit si exilat, prima victima rasunatoare in sanul Bisericii celei Ortodoxe, fiind asasinat in drum spre locul celui de-al doilea exil, Pitiunda, in Caucaz (sept. 407). De aceea Liturghia scrisa de el, purtand in ea, alaturi de sangele lui Hristos, si pe cel al autorului ei, s-a impus definitiv si deplin in intreaga Biserica, pana astazi. Daca la inceput alesului i se spune "Binecuvantat cel ce vine intru numele Domnului" - despre care Domn este vorba, e o alta poveste - in cele mai multe cazuri apoi imaginea lui sufera o anamorfoza kafkiana, ajungand o ganganie odioasa, o povara aproape insuportabila, de multe ori, la longevitatea functiei, adaugandu-se si anumite boli si neputinte, transformand totul intr-un cosmar ingrozitor. "Daca te amesteci in tarate, te mananca porcii." Asa s-a intamplat cu toti patriarhii nostri , cu exceptia lui Justinian Marina diplomat desavarsit, "intelept ca serpii si bland ca porumbeii. Imi amintesc ce tristete s-a produs la moartea lui. Multi ierarhi de dupa trecerea sa majestuoasa s-au revendicat de la el... In rest, Miron Cristea s-a intors mort din strainatatea unde ii "aranjase" Carol al II-lea sederea fatala, Nicodim Munteanu se zice ca, in ultimul somn, ar fi uitat ca perna se pune sub cap si i s-a pus pe gura, Iustin ar fi baut ultima cafea cu Plesita, ticluita savant, dupa o reteta a chimistei polimerice, mai in limbajul vremii – a fost translat, Teoctist, operat si, sa nu ne temem, in limba noastra aurifera mai sunt inca multe alte verbe ajutatoare in ultima clipa, iar la oculta, nesfarsite retete pentru viata vesnica, "in loc cu verdeata". Ecologie, taica! Poate ca nu stiati: seful Ortodoxiei este Presedintele Mondial al Ecologiei.
Nu stim prea bine cum o fi pe la alte natii ale pamantului, dar la noi exista si in partea cealalta, in poporul alegator, o meteahna tare urata. De cand ma stiu, si probabil dintotdeauna, ii votam pe cei alesi cu un singur scop: nu sa-i divinizam, ci sa-i diabolizam. In Biserica e si mai hidos. Nu sunt pacate pe lume pe care sa nu le punem in carca celor ce ne duc in carca. Desigur, in cea mai mare parte acuzele sunt intemeiate. Intr-un procent coplesitor, sumbra previziune a Sfantului Pavel la intalnirea cu episcopii din Milet s-a adeverit cumplit de reala. "si trimitand din Milet la Efes, Pavel a chemat la sine pe preotii Bisericii si le-a zis: Luati aminte la voi insiva si la turma intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi, ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau. Caci eu stiu aceasta, ca dupa plecarea mea, vor intra intre voi lupi ingrozitori, care nu vor cruta turma. si dintre voi insiva se vor ridica barbati, graind invataturi rastalmacite, ca sa traga pe ucenici dupa ei." (Fp. 20,28). Mantuitorul nu-i califica nici El cu mai multa indulgenta: "Adevarat, adevarat zic voua: Eu sunt usa oilor. Toti cati au venit inainte de Mine sunt furi si talhari... Furul nu vine decat sa fure si sa junghie si sa piarda" (In. 10, 8). Deci, neindoielnic, necinstea, rapacitatea, viclenia otravita, desfranarea, simonia, spaga, cinismul si multe alte patimi, stiute si nestiute, n-au lipsit de la cei alesi. Ei, insa, sunt doar cateva sute, la multe milioane. Cum este posibil ca un numar infim de guvernanti sa-si impuna patimile si rautatea peste un popor imens?Raspunsul nu trebuie cautat la varf, ci la temelie, fiindca ei se nasc din popor, si nu invers. Spunem ca ei nu ne iubesc; dar noi ii iubim? Spunem ca ei nu cred in noi, dar noi credem? Credinta si iubirea a douazeci de milioane de cugete ar topi instantaneu si cea mai rece si crancena inima a unui pumn de oameni, care, de vreme ce i-am ales, sigur au multe si mari calitati. Daca noi am fi cu Dumnezeu, ar fi cu neputinta sa nu-i facem din fiare si din viciosi, oameni fericiti ca sunt oameni. Ca este asa, relatam un episod zguduitor, mai presus de omenesc, dar lucrat simplu si frumos de o mana de oameni. Undeva in Siria, in vremurile de demult, era o manastire de maici, unde vietuiau 260 de monahine, in rugaciune si postire.
Asezamantul sfant era inconjurat de un zid foarte inalt din piatra, peste care era cu neputinta sa treaca cineva, iar poarta era masiva, din arama si lemn de cedru, ghintuita cu nituri mari de fier. Intr-un cuvant, cetatea isihasta era inexpugnabila.In acele tinuturi bantuia o ceata de talhari fiorosi, doisprezece la numar, cu un capitan pe masura. Au pus gand rau manastirii, hotarand sa o prade si sa o pustiasca. Pentru aceasta s-au adunat cu totii la sfatul nelegiuirii, capitanul cerand parerea celorlalti, cum sa procedeze pentru a patrunde in imposibila fortareata. Unul a spus una, altul alta, pana si-au sfarsit propunerile. Capitanul le-a respins pe toate ca necorespunzatoare si inutile. - Noi am spus fiecare ceea ce am socotit ca e bine pentru reusita planului nostru si tu ai respins pe toti. Acum spune-ne planul tau.- Iata cum vom proceda. Ma voi imbraca intr-o rasa de monah sarman, parul il voi strange si-l voi ascunde sub un culion, pe deasupra voi arunca o mantie peticita, iar sabia o voi lega de picior, ascunsa bine. Seara tarziu voi bate la poarta manastirii si le voi ruga sa ma gazduiasca acolo peste noapte. Voi sa veniti mai tarziu si sa ma asteptati in prejma si, pe la miezul noptii, eu va voi deschide poarta si astfel vom jefui si vom ucide totul.Zis si facut. Cand s-a lasat intunericul, un calugar smerit si ostenit bate la poarta chinoviei femeiesti si explica portaritei ca, monah fiind, nu vrea sa se gazduiasca nici in satul din apropiere, temandu-se de ispite din partea femeilor de acolo, nici la han nu se cade sa traga un monah, iar afara ar fi in pericol din partea fiarelor.Sora portarita alearga la stareta, povestindu-i despre omul sfant pe care Dumnezeu l-a adus la salasul lor de sihastrie. Stareta a pus sa se bata imediat in toaca de metal, a adunat pe toate maicutele in trapeza, le-a asezat pe doua randuri, a adus un vas pentru spalat, fiecare maica avea o cana cu apa in mana si un stergar si, cand toate au fost bine randuite, l-au adus pe "omul sfant" inauntru. Fiecare vietuitoare, incepand cu stareta, trecea prin fata "sfantului", il spala (simbolic) pe picioare, luand binecuvantare de la acesta. Una singura nu putea sa ia parte la aceasta mare si rara bucurie – o sora ce zacea de multi ani sus, in chilia ei, paralizata. Cea care ingrijea de ea, din dragostea ce-i purta, n-a vrut sa o lipseasca de acest mare dar al binecuvantarii sfantului om si, luand un pic de apa din vas, apa cu care fiecare maicuta isi spala fata si mainile, ii duse celei suferinde, spunandu-i marea bucurie si sarbatoare din trapeza manastirii. Bolnava a primit apa sfintita cu multa credinta si s-a spalat pe fata si pe maini. si iata ca marea ei credinta si bucurie au vindecat-o in chip minunat, ridicandu-se indata din patul ei de suferinta. Cealalta, vazand minunea, vru sa alerge jos, sa le vesteasca celorlalte faptul credintei si al sfinteniei omului trimis de Dumnezeu in noaptea lor sihastra. Cea vindecata zise: asteapta-ma, caci vreau sa cobor si eu, sa iau binecuvantare si sa-i multumesc omului sfant pentru minunea ce a facut cu mine.
Cand maicile au vazut-o umbland sanatoasa pe cea paralitica de multi ani, au incremenit si nu stiau ce sa zica si sa faca. Au inceput toate sa-i faca metanie, sa-i sarute picioarele si sa se atinga de hainele lui, cerandu-i iertare pentru nevrednicia lor de a fi primit un asa sfant in salasul lor sarac. Vazand cele intamplate, talharul nu a mai putut rabda mai mult si striga cu sfasiere de inima:- Opriti-va si nu va mai cucerniciti in fata mea! Eu nu sunt ceea ce par, ci sunt capitanul unei cete de talhari si am intrat aici cu ganduri ticaloase, iar tovarasii mei asteapta afara sa le dau drumul, sa jefuim. Credinta voastra a facut aceasta minune, nicidecum sfintenia mea. Rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, doar ma va ierta de multele rele ce am savarsit in ticaloasa mea viata!Dar maicile nu puteau crede nicidecum cele spuse despre sine si continuau sa-l cinsteasca si mai mult, crezand ca din prea mare smerenie se defaima pe sine asa. Atunci el isi scoase indata culionul si slobozi la vedere pletele-i talharesti si isi desprinse sabia lipita la picior, aruncand-o jos, in fata obstei inlemnite, nestiind ce sa mai creada. Se duse apoi la poarta si, chemand pe ceilalti, le arata si le istorisi toate cele intamplate. Apoi le zise: pentru ca Dumnezeu a facut cu mine atata mila si mi-a aratat asemenea minuni ale sfinteniei si credintei acestor femei sfinte, eu ma voi calugari, ca sa-mi petrec restul zilelor in pocainta, pentru viata mea cea prea ticaloasa de pana acum. Voi, de acum inainte, sunteti liberi sa traiti fiecare cum socotiti mai bine.Fostii tovarasi de talharie, miscati adanc de cele intamplate au zis:- Daca tu, capitanul nostru, ce ne-ai condus pana acum, ai hotarat asa, atunci vom ramane cu tine si ne vom calugari si noi, ca sa ne mantuim. si asa au mers la o manastire barbateasca din tinut, s-au facut monahi si au sporit foarte in viata placuta lui Dumnezeu, Care i-a iertat si mantuit pe ei de faradelegile lor cele mari, prin pocainta."Aceasta a fost ca o inviere din morti si chiar mai mult. "Caci cine si-a cunoscut pacatele sale este mai mare decat cel ce inviaza mortii."
