Muzeul de Arta din Brooklyn, New York, a deschis o fascinanta expozitie intitulata "Egiptul vazut prin ochii altora : popularizarea Egiptului antic", dedicat fascinatiei pe care a avut-o civilizatia Egiptului asupra cercetatorilor occidentali, incepand din secolul XIX.
Sunt expuse peste 30 de volume din biblioteca muzeului, dar si numeroase artefacte si piese, multe prezentate in premiera, documente diverse care spun povestea pasiunii occidentalilor pentru civilizatia egipteana. Mai multe exponate provin din Biblioteca de Egiptologie a muzeului, care are una dintre cele mai importante colectii de gen din lume.
Incepand cu secolul XIX numarul publicatiilor despre Egiptul antic a crescut rapid, pe masura ce noile tehnologii tipografice puteau oferi carti cu preturi mai scazute. Cercetari stiintifice minutioase, carti de istorie, jurnale de calatorii, reproduceri ale creatiilor artistce, toate si-au gasit un public numeros. Cultura populara din America si Europa a fost radical influentata de egiptologie, aspect vizibil in domenii diverse, precum arhitectura, artele, literatura, moda. Expozitia de la Muzeul de Arta din Brooklyn prezinta creatiile primei generatii de pasionati, cei inspirati de publicarea intre 1809 - 1827 a "Description de l'Egypte".
Printre piesele expuse se numara o ilustratie dintr-un volum foarte rar, scris de Giovanni Belzoni, unul dintre primii arheologi europeni care a avut sansa de a cerceta templele si mormintele egiptene. Vizitatorii mai pot admira un catalog si un afis al primei expozitii de antichitati egiptene organizata in America de Nord sau cromolitografii din cartile lui Emile Presse D'Avennes, ale carui lucrari au oferit primele exemple de arhitectura egipteana in Occident. Multe dintre exponate au apartinut lui Charles Edwin Wilbour (1833-1896), faimosul egiptolog american.
August 2006