Initial viitorul pictor ar fi trebuit sa devina inginer, si chiar avea, spre surprinderea biografilor de mai tarziu, sa dovedeasca un talent real pentru matematica, fizica si chimie. Era mai curand dorinta tatalui, Christian Munch, medic militar si cea mai puternica influenta in adolescenta lui Edvard Munch. El a fost cel care l-a ajutat pe Edvard sa il descopere pe Edgar Allan Poe – tatal obisnuia sa ii povesteasca sau citeasca naratiunile stranii ale maestrului american – si povestirile gotice cu fantome, foarte la moda atunci. Il va face sa descopere lucrari de istorie si marile titluri ale literaturii norvegiene si universale, il incurajeaza sa picteze si sa deseneze. Insa, in egala masura, dupa cum isi amintea cu tristete mai tarziu pictorul, firea sa bigota, marcata de viata saracacioasa si tragediile prin care trecuse familia, l-au facut mai tarziu pe artist sa aiba ceea ce numea o relatie foarte dificila cu religia si credinta.
Chiar daca salariul unui medic militar era insuficient pentru nevoile familiei, Christian Munch a tolerat pasiunea lui Edvard pentru pictura si, in felul sau, chiar l-a incurajat. Bolnavicios si retras, petrecand mult timp in copilarie si adolescenta departe de ceilalti, mutandu-se dintr-un apartament modest in altul, Edvard isi ocupa timpul cu desenul. Cel mai adesea surprindea tocmai camerele saracacioase, sumbre, imortalizate in acuarele si schite ce ii marcau progresul artistic, iar la 13 ani va descoperi cu entuziasm peisajele artistilor norvegieni, foarte populare atunci. Insa cand Edvard renunta la cursurile de inginerie in favoarea artei tatal este dezamagit, furios chiar, vazand ca o pasiune pe care o incurajase fara sa o ia cu adevarat in serios este preferata in locul unei existente sigure si confortabile. Certurile sunt frecvente si violente, ruptura aparent definitiva, mai ales cand Christian il acuza pe Edvard ca a ales ”un mestesug pacatos”. Mai tarziu relatiile vor ramane dificile, incordate, si se pare ca tatal nu doar a distrus mai multe lucrari (mai ales nuduri) dar a refuzat adesea sa ii dea lui Edvard cea mai mica suma pentru culori si panze.
Chiar daca nu mai avea sustinerea paterna, Edvard Munch se inscrie in 1881 la Scoala Regala de Arta din Christiania, unde face progrese surprinzator de rapide. Doar doi ani mai tarziu participa la prima sa expozitie colectiva si isi inchiria un atelier alaturi de alti sase pictori, fara ca tatal sau sa fie vreo clipa convins ca Edvard facuse alegerea corecta. Mai mult, experimentele si incercarile sale de a-si gasi propria cale, de a-si construi propriul stil, il vor face pe tata sa fie si mai inversunat, relatia dintre cei doi ramanand tensionata, distanta. Ca o evadare si convins ca este un pas inainte Edvard Munch va pleca in 1889 la Paris, unde va lucra pret de mai multi ani, va vizita marile muzee si galerii, unde copiaza lucrarile cele mai interesante. Este perioada in care il descopera cu entuziasm pe Vincent van Gogh, care il fascineaza, dar si pe Paul Gauguin si Toulouse-Lautrec. Dae este si anul in care isi pierde tatal, si in ciuda distantei dintre cei doi se va lupta multa vreme cu depresia si sentimentul de vinovatie, simtind ca il tradase cel care fusese primul sau model.
In 1892 va participa la Berlin la expozitia Asociatiei Artistilor Berlinezi, poate primul moment in care Munch a simtit cu adevarat ca stilul si lucrarile sale sunt recunoscute si apreciate. Era prima sa expozitie personala si artistul avea sa povesteasca mai tarziu, iesind din obisnuita sa rezerva, ca si-ar fi dorit ca si tatal sa fie alaturi de el. Stilul nonconformist, subiectele alese, maniera neobisnuita au facut din expozitie un succes controversat si au starnit un adevarat scandal, care a dus la inchiderea evenimentului dupa doar o saptamana. Avea sa fie totusi un pas inainte, Munch devenind in scurta vreme un nume cunoscut, si a reusit astfel sa expuna in alte sali si chiar sa vanda unele lucrari, rasturnare de situatie pe care a primit-o cu speranta si chiar cu umor. Peste decenii avea sa se regaseasca in Germania nazista printre exponentii ”artei degenerate”, panzele si litografiile sale fiind retrase din muzee si galerii. Atunci insa Munch s-a regasit in atmosfera si stilul de viata din Germania si avea sa ramana aici pentru o vreme.
Odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial se spune ca Munch ar fi declarat ca nu stie ce tabara sa aleaga, pentru ca toti prietenii sai sunt germani, dar Franta (unde revenise pentru scurta vreme in 1896) este tara pe care o iubeste. Avea totusi sa revina pana la urma in Norvegia unde avea sa isi petreaca ultima parte a vietii, surprinzator de prolifica pentru un om ce se simtea tot mai imbatranit si mai bolnav.
Daca Tipatul este cea mai cunoscuta dintre lucrarile sale – si o imagine deja iconica pentru arta universala – se stie mai putin ca exista patru versiuni ale compozitiei. Prima a fost realizata in 1893, o pictura urmata de o versiune in creion. Doi ani mai tarziu realiza si un pastel, pentru ca ultimul din serie sa fie un tablou in tempera, terminat in 1910. Surprins de succesul compozitiei sale si cum era un pasionat si priceput litograf, Munch avea sa realizeze si o versiune monocroma, usor de copiat si reprodus, pentru pictura pe care initial a vrut sa o numeasca ”Tipatul naturii”.
Si oare cum ar fi primit Munch vestea ca in vara lui 2012 cea de a treia versiune avea sa se vanda la Sotheby's pentru 119.9 milioane de dolari, atunci recordul mondial pentru piata de arta. Sau ca dupa incheierea Revolutiei Culturale din China lucrarile sale aveau sa fie primele compozitii ale unui artist occidental expuse la Galeria Nationala din Beijing?
Muzeul Munch din Oslo are in colectiile sale peste 1100 de picturi de Munch, alaturi de o selectie de 4500 de desene, peste 18000 de litografii si gravuri.
