Educatia romaneasca sub lupa rapoartelor europene

In anul 2000, Romania a devenit stat candidat la aderare. De atunci si pana acum, Educatia a fost monitorizata atent. In 2000, UE era alarmata de faptul ca nu se facuse nici un progres pentru a pune in practica directiva privind educarea copiilor lucratorilor emigranti. Tara noastra nu facuse mare lucru nici in privinta formarii profesionale. Stateam bine numai in ceea ce privea implementarea programelor comunitare de tineret, dar inca nu exista legislatie cu privire la activitatile de voluntariat. Pana in 2001, se facuse ceva, dar nu destul, privind educarea copiilor muncitorilor emigranti, desi 2001 fusese termenul-limita. Formarea vocationala a adultilor stagna si UE se arata nemultumita de faptul ca legislatia privind calitatea in educatia superioara fusese suspendata prin anularea OUG emise in 2000, in timpul ministrului Marga.
Pentru prima data, se putea citi intr-un raport de tara ca Educatiei ii revenea un procent prea mic din PIB, lucru care frana reforma. Un an mai tarziu, oficialii UE deplangeau faptul ca nu exista un plan coerent de reforma. Inca exista problema instruirii vocationale a adultilor. Desi initiativa de educare continua a profesorilor si a celor care se ocupau de management in domeniul Educatiei era salutata, UE era de parere ca nu se alocau suficiente fonduri pentru ca acest lucru sa fie eficient.

Pentru al doilea an la rand, Romania era acuzata ca nu aloca destule fonduri invatamantului. Cu toate acestea, negocierile la capitolul Educatie se incheiau in 2002. In 2003, punctul forte era reprezentat de eforturile de integrare a copiilor cu deficiente in sistemul de invatamant de masa. Totusi, nu se dadeau destui bani pentru acest lucru. Invatamantul obligatoriu devenise de 10 ani, insa calitatea ramanea sub semnul intrebarii. Din nou, UE considera ca Educatia era mult subfinantata. In 2004, apareau probleme legate de folosirea fondurilor UE pentru tineret. UE cerea returnarea unor sume care nu fusesera cheltuite.

Tot atunci, responsabilitatea implementarii programului "Youth" revenea ANT-ului, dupa ce fusese a ANSIT-ului. Accesul la educatie si problema educatiei permanente ramaneau motive de ingrijorare pentru UE. Rata abandonului scolar in Romania era mult peste media statelor europene, iar bugetul Educatiei era mult prea mic, impiedicand crearea unui invatamant de calitate. Nu se implementa corect nici legislatia care prevedea formarea formatorilor.

In 2005, se cerea imperativ ca activitatea ANT-ului sa fie substantial imbunatatita. Nici in 2006, in prag de integrare, UE nu era multumita de modul in care ANT-ul gestiona programele europene.

In septembrie 2006, UE a hotarat ca de viitoarele programe comunitare sa se ocupe Agentia Nationala Comuna pentru programele Lifelong Learning si Youth in Action. Era prevazut un protocol tripartit intre MEC, ANT si Agentia Nationala pentru Programe Comunitare, in scopul asigurarii coordonarii si monitorizarii, precum si a utilizarii transparente a fondurilor. Cu chiu, cu vai insa, raportul din septembrie 2006 a notat Educatia la capitolul "Domeniile in care pregatirile se desfasoara corespunzator", desi este clar ca lucrurile sunt departe de a sta chiar astfel in realitate. miruna.covaci@gandul.info

Miruna COVACI