Atmosfera a fost incalzita de Mike Godoroja & Blue Spirit cu un recital de "Blues Rock - Made in Romania". "Blue Spirit" a aparut intr-o formula noua: Mike Godoroja (voce, textier, producator), Valentin Badea (bas) - din fostul proiect Roata al lui Chifiriuc, Marius Vintila (baterie) - ex-Krypton si Compania De Sunet, Marcian Petrescu (muzicuta) si Florin Giuglea (chitara). Acestia au interpretat piese de pe recentul album "Capra vecinului", o fuziune intre blues, rock, funk, folk, jazz, pop, precum si hituri apartinand "monstrilor": Muddy Waters, Eric Clapton si The Rolling Stones. In timpul recitalului, Giuglea, unul dintre cei mau buni chitaristi de blues ai noii generatii, si Petrescu s-au avantat in jam-session-uri ametitoare. In ropote de aplauze, au urmat Timpuri Noi: un Artan, un pic plictisit si cu probleme cu microfonul si un Iliescu oclusiv, dinamic, in mainile caruia Fender-ul a prins viata, intr-o simfonie tumultuoasa. Sala plina pana la refuz si-a amintit de "Vecina", de "Tanta", de "Adeline" si de "Emigrant in USA", spectatorii facand cunostinta si cu "Tata", noul single de pe recent lansatul album "Back in Business". Recitalul celor de la Timpuri noi s-a incheiat in ovatiile publicului, acesta scandand sacadat "I-li-e-scu, I-li-e-scu!", fara nici o legatura cu fostul sef de stat. Show-ul dedicat tatilor a fost incheiat de IRIS, care a interpretat intr-o maniera proprie cateva melodii de succes ale formatiei Led Zeppelin, printre care "Whole Lotta Love", "You Shook Me All Night Long" si "Stairway to Heaven".
Partea muzicala a show-ului a fost completata de tiradele inconfundabile ale lui Florian Pittis si de momentul coregrafic, a carui protagonisti au fost balerinii Corina Dumitrescu si Mihai Babuka. (VIC)