"Este pentru prima dată când am detectat materie neagră ca fiind o structură unică, diferită de cea a gazelor şi galaxiilor din roiul galactic", a declarat James Jee, de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore (Maryland, est), unul dintre oamenii de ştiinţă care au făcut această descoperire.
"Deşi invizibilă, această materie neagră a fost găsit anterior în alte părţi din Univers, însă niciodată atât de distinctă de restul gazelor fierbinţi şi galaxiilor care formează roiurile galactice", a adăugat el.
În august 2006, astronomi americani au indicat că au detectat prezenţa materiei negre observând coliziunea a două roiuri galactice.
Însă, "să fii în măsură să vezi o structură de materie neagră atât de distinct ne permite să studiem cum se distinge ea de materia normală (vizibilă)", a mai spus James Lee.
Constatând că galaxiile au o forţă gravitaţională mult mai mare decât cea care poate să rezulte numai din masa lor vizibilă, astrofizicienii au dedus existenţa materiei negre.
Ei pot, de asemenea, să-i observe existenţa într-un roi galactic constatând cum gravitaţia sa deformează razele luminoase provenind din galaxii mai îndepărtate.
Inelul de materie neagră, observat cu telescopul spaţial Hubble, măsoară 2,6 milioane de ani-lumină în diametru şi este situat în roiul galactic ZwCl0024+1652, la cinci miliarde de ani-lumină de Terra. Distanţa parcursă de lumină într-un an este de circa 9.500 de miliarde de kilometri.