"În urmă cu cincizeci de ani, lagărul socialist a fost zguduit de cea mai mare răscoală antisovietică din istoria comunismului european: Revoluția din Ungaria. Ea a fost începutul sângeros și totodată punctul culminant al unui proces lent, sinuos și convulsiv de emancipare încheiată cu căderea definitivă a ideocrației de extremă stângă, în această parte a globului, petrecută la sfârșitul anului 1989. Cartea de față conține o serie de contribuții în măsură să ilustreze ideea ei fundamentală: eliberarea de comunism s-ar fi putut petrece așa cum au așteptat și sperat milioane de oameni din țările căzute în robia lui, anume intervenția salvatoare a americanilor, ori al treilea război mondial. Sfârșitul unui sistem totalitar prin esență liberticid este întotdeauna precedat de eliberarea minților din mrejele iluziei totalitare, de revelarea adevărului hidos al crimei generalizate din spatele ei, de asumarea libertății de către cei care și-o sacrificaseră mai întâi benevol, intelectualii, ideologi și militanți. |
De la Raportul secret al lui Hrușciov, recunoscând de la înălțimea tribunei oficiale crimele "tătucului Stalin", până la tancurile strivind pe străzile Budapestei pe cei ce refuzaseră să-i mai numească pe asasini salvatori, se dă seamă în paginile acestei cărți de un întreg parcurs de conștientizare lentă a adevărului.
O carte, sperăm, captivantă despre idei și despre sânge. O carte, sperăm, instructivă despre ideile din care curge sânge.
Un omagiu aniversar eroismului unui popor vecin, de pe urma căruia am beneficiat și noi."
Doina Jela si Vladimir Tismaneanu
Doina Jela și Vladimir Tismăneanu (coordonatori), Ungaria 1956: revolta mintilor si sfarsitul mitului comunist, Editura Curtea Veche, Colectia Constelatii, Bucuresti, 2007, Pret 22 Ron