Grupul Disney a anuntat recent ca pregateste o noua trilogie
Razboiul Stelelor, continuand astfel cea mai populara si de succes serie SF din toate timpurile. Cum fanii asteapta cu nerabdare lansarea celei de a opta parti
Star Wars,
The Last Jedi (ce urmeaza sa fie lansata pe marile ecrane la jumatatea lunii decembrie a acestui an) vestea a fost o mare surpriza, mai ales ca regizorul si scenaristul viitoarei serii este nimeni altul decat Rian Johnson, cel care a "preluat stafeta" de la J.J. Abrams, inlocuindu-l in scaunul regizoral pentru
The Last Jedi. Iar cei care se asteptau sa urmareasca o serie de aventuri cu personajele deja cunoscute, fie cele din primele parti, fie din
The Force Awakens, trebuie sa stie ca noua trilogie va avea eroi cu totul noi si se va desfasura in alta parte a galaxiei, departe de locurile familiare fanilor. Ceea ce (potrivit teoriilor care deja au inceput sa circule in mediul online) nu inseamna ca la un moment dat nu ar putea exista o intalnire intre eroi sau alte puncte comune.
Dupa succesul de public si critica inregistrate de
Rogue One (desi in afara seriei canonice) si interesul cu care a fost primita cea de a saptea parte a seriei,
The Force Awakens, anuntul facut de grupul Disney deschide pentru fanii Star Wars de toate varstele o serie aparent interminabila de supozitii, sperante si idei. Nu a fost anuntata pana acum nicio data posibila pentru lansarea primei parti din noua trilogie, dar anul viitor vom putea vedea (aproape sigur) filmul dedicat aventurilor din tineretea lui Han Solo, iconicul erou din filmele originale. Si pana atunci vor fi disponibile cu siguranta mai multe informatii despre anuntata serie, dar si despre un posibil serial de televiziune din universul Star Wars.