„In urma controlului Ministerului Culturii am fost somata sa sustin un examen de management, tocmai pentru ca nu s-a descoperit nici o neregula, asa cum probabil ca se dorea“, ne-a declarat Ilinca Dumitrescu. Aceasta ne-a precizat ca, din cauza unor probleme de sanatate, nu a putut sustine respectivul examen, aflandu-se „in concediu medical“. „Examenul acesta este o inventie a domnului Iorgulescu, pentru a elimina oameni care ii stau in cale, pentru ca interesele la Palatul Cantacuzino sunt mult mai mari“, ne-a mai spus pianista. Ilinca Dumitrescu a adaugat ca „de la 1 aprilie a.c., cand muzeul a fost trecut din subordinea Primariei Bucuresti in cea a MCC, a inceput o urgie asupra institutiei. Mai exact, de cand Adrian Iorgulescu a venit la conducerea MCC, a dorit ca muzeul sa revina la minister, insa el avea interese directe“, ne-a mai spus Dumitrescu.
„Uniunea Compozitorilor este chiriasa noastra, printr-un act dubios de inchiriere, incheiat in 1991 intre MCC si Uniune. Astfel ca 90% din spatiu il detine Uniunea, iar Muzeul numai 10%, adica doar trei incaperi, domnul Iorgulescu stiind foarte bine toate aceste aspecte“, ne-a mai explicat Dumitrescu. Directorul muzeului ne-a mai spus ca doreste o clarificare a situatiei Palatului Cantacuzino. „Daca lucrurile nu se vor rezolva, voi da in judecata conducerea MCC“, ne-a mai declarat Dumitrescu. Chiar si ministrul culturii este de acord, intr-o declaratie anterioara, ca in casa lui Enescu trebuia sa existe doar muzeul. „Palatul Cantacuzino a fost dat cu clauza de donatie, pentru a fi muzeu si pentru a apartine MCC. Actul a fost semnat de doamna Maruca Enescu Cantacuzino“, preciza Iorgulescu.
Cat despre situatia examenului de management al Ilincai Dumitrescu, ministrul culturii a declarat, citat de Mediafax: „Doamna Dumitrescu a obtinut o nota atat de mica la proiect, incat chiar daca ar obtine nota 15 la proba orala, nu i-ar fi de ajuns“.