Dincolo de fotografia (adesea de proasta calitatea) scriitorului reprodusa prin ziare, online sau pe coperta interioara sau pe coperta a patra, autorul cartii este adesea o enigma, o fantosa, o conventie. Nu stim cu exceptie unei note biografice mai nimic spre el, incercam sa ghicim din cartea pe care tocmai am citit-o, identificand uneori coduri, mistere si sensuri care nu sunt acolo. Si daca prin absurd ajungem sa il intalnim pe autorul unei carti care ne-a entuziasmat sunt sanse mari sa fim dezamagiti. Pentru ca ne-am astepta ca si omul din spatele semnaturii sa fie pe masura entuziasmului, fericirii si suspansului pe care le-am trait. Roald Dahl a fost un personaj pe masura cartilor sale, contradictoriu si adesea foarte dificil, placandu-i uneori glumele rautacioase si jucandu-se cu rabdarea strainilor, provocand cu talent de batran cabotin si distrandu-se pe seama opiniei publice ultragiate, pentru a se refugia in cele din urma in casuta lui de lemn, alaturi de eroii sai.
Asadar “Din copilarie” nu va fi, asa cum promite Dahl, o poveste moralizatoare, stearsa si monotona. Ci o colectie de intamplari pe care nu le-a uitat si care au avut loc in anii de formare care cel mai adesea sunt magici, in special prin contrast cu tot ce va veni. Unele din aceste intamplari sunt, promite autorul, amuzante. Si cand citesti o carte pentru copii ce ii poarta semnatura poti sa ai toata increderea ca asa vor fi. Altele l-au facut atunci sa sufere, sa simta o durere prea mare pentru un copil, si amintirea ei, ca o cicatrice vizibila undeva pe harta mintii, inca il supara. Sunt si cele nici prea placute, nici stanjenitoare, dar care au rostul lor. Sunt cele pe care si le-a amintit cel mai bine, in toate detaliile necesare. Desi nu strica niciodata sa imbunatatesti un pic realitatea pentru o poveste mai buna. Oricum ar fi, spune Dahl, toate sunt adevarate. Sau asa ar trebui.
Roald Dahl, Din copilarie, editura Arthur, 2022