Am putea spune oare ca Newton a „destramat curcubeul”, reducandu-l la culorile sale prismatice, dupa cum sustinea Keats? Cu alte cuvinte, a sfaramat el frumusetea? Departe de asa ceva, afirma renumitul om de stiinta Richard Dawkins; „destramarea” prilejuita de cercetarea lui Newton este cheia unei mari parti a astronomiei si a minunatei poezii a cosmologiei moderne. Misterele nu isi pierd poezia pentru ca sunt rezolvate: solutia este de multe ori mai frumoasa decat enigma, descoperind mistere si mai adanci.
Folosindu-se de proza expresiva, patrunzatoare si atragatoare ce i-a dat renumele de care se bucura, Dawkins discuta cele mai importante si mai graitoare subiecte din stiinta moderna, de la astronomie si genetica la limbaj si realitatea virtuala, combinandu-le intr-o afirmare si o recunoastere fara precedent a aplecarii umane catre descoperire si mirare. Richard Dawkins a fost menit sa scrie aceasta carte: o stralucita evaluare a naturii (si a denaturarii) stiintei, un tribut adresat stiintei nu pentru ca este folositoare, ci pentru ca este inaltatoare.
Richard Dawkins
Richard Dawkins, nascut in Nairobi, Kenya, in 1941, a predat zoologie la Universitatea California, la Berkeley si la Universitatea Oxford, fiind profesor la Catedra pentru Popularizarea Stiintei „Charles Simonyi” din cadrul Universitatii Oxford, din anul 1995 pana in anul 2008, iar in prezent se afla in fruntea Fundatiei Richard Dawkins pentru Ratiune si Stiinta. Printre cartile publicate pana acum se numara: The Selfish Gene (1976), The Extended Phenotype (1982), The Blind Watchmaker (1986), River Out of Eden (1995), Climbing Mount Improbable (1996), A Devil's Chaplain (2003) The Ancestor’s Tale (2004), The God Delusion (2006), The Greatest Show on Earth (2009), The Magic of Reality (2011), An Appetite for Wonder (2013), Brief Candle in the Dark (2015).
Salonul ducilor de Richard Dawkins
Poetii stiu cel mai bine cum sa rupa valul anesteziei familiarului. Este domeniul lor. Dar poetii, prea multi dintre ei si pentru prea mult timp, au scapat din vedere comoara de inspiratie oferita de stiinta. W. H. Auden, lider al generatiei sale de poeti, a simpatizat in mod magulitor cu oamenii de stiinta, dar chiar si el a evidentiat latura lor practica, comparand oamenii de stiinta, in avantajul lor, cu politicienii, dar ignorand posibilitatile poetice ale stiintei ca atare.
Editura Herald
Iulie 2016
