Referitor la acest an, concursul de poezie a înregistrat o participare însemnată numeric, din toată ţara: la volume publicate - 39; volume în manuscris - 8; secţiunea elevi - 36. De comentat, le voi comenta pe rând, numai că începutul am să-l dedic ediţiei de anul trecut.
Atunci când juriul concursului judecă manuscrisele pentru secţiunea a doua, rezervată volumelor în manuscris, needitate încă, are în vedere ca premiul oferit să includă şi publicarea acestuia de către o editură importantă. La ediţia de anul trecut, pe când organizatorii sărbătoreau şi 140 de ani de la naştearea poetului de la Hordou, concurenţii la secţiunea volume în manuscris se întreceau cu şanse reale. Editura Eikon din Cluj (director, poetul George Vasile Dâncu) îşi oferise serviciile. Ce bucurie mai mare pentru un tânăr poet, decât să-şi vadă un volum publicat, astfel consemnându-se şi un debut editorial? Această şansă a avut-o MARIANA STRATULAT - Premiul I (2006) al Editurii Eikon pentru manuscrisul “Fascinaţia invizibilităţii”. Astfel, la ediţia din acest an, în cadrul Colocviilor “George Coşbuc” a fost marcată şi lansarea volumului de debut menţionat.
Mariana Stratulat s-a născut la 20 iunie 1977 în satul Coştei din Serbia. A învăţat în satul natal în limba română, apoi studiile le-a continuat în limba sârbă, la Vârşeţ şi Belgrad. În prezent lucrează în presă, colaborează pentru televiziune şi radio, se ocupă de teatru pentru copii. A publicat poezii pentru copii, scrie teatru pentru cei mici, confecţionează recuzita pentru astfel de spectacole, fiind textilistă.
Volumul de debut în lirică, “Fascinaţia invizibilităţii” (Ed. Libertatea, Panciova, Serbia, şi Ed. Eikon, Cluj, 2007), e conceput pe două secţiuni, “Floarea pasiunii” şi “Curcubeul sentimentelor”. Referentul de carte, Eufrozina Greoneanţ, notează pe bună dreptate opiniile sale, cu detaşarea necesară faţă de o carte tipărită sub semnul “prima verba”:
“În această lume, cuvântul se perindă printr-o stare de lucruri şi forme de la propriul exil în pata de sânge, uitată la adăpostul pietrelor, la ţipătul cerbului ce trece prin poarta deschisă a imaginarului, la umbra toamnei ce miroase a mere coapte, şi până la tăcerea ce ştie atât de mult să doară, până la întrebările capricioase prelinse din pleoapa cerului adormită”. (În mod intenţionat am eliminat ghilimele pentru citatele din versuri, tocmai pentru a lăsa metafora să fie relevată prin lectură.) “Mereu apare CUVÂNTUL, care se poate transforma în clepsidră, se împleteşte în curcubeul sentimentelor, pentru a ne spune ceva despre lumina din suflet, despre toamnă, chip de femeie, vise, gânduri răsfirate, uitări şi clipe fugare, pentru ca, în fine, să înţelegem ce vrea să fie CUVÂNTUL trăit şi înţeles, pentru fiecare în parte, de propria sa imagine”.
Poeta trăind într-o lume şi străină, şi asumată, (străină, involuntar - asumată, voluntar), remarc poemul “Hrana sufletească”: Ei se hrănesc prin frica noastră!/ Şi, sunt pe aproape, /Tot mai aproape…/ Le simţim prezenţa,/ Suflarea, mişcarea…/ Simţim cum taie felii din viaţă/ Şi nu din pâine./ Simţim cum sorb picăturile de sânge/ Ce se preling din trupul ciuruit de gânduri./ Le simţim durerea,/ În timp ce ne cufundăm/ În marea invizibilităţii lor./ E clar!/ Întunericul naşte spaimă/ Şi fiorul nopţii îngrozeşte/ Sufletul otrăvit de cuvinte!
