Talismane si amulete preistorice, din cristale, pastrate azi in colectiile muzeelor din intreaga lume, bijuterii vechi de zeci de mii de ani din fildes de mamut, chihlimbar, creatii delicate din malahit, surprinzator de bine pastrate, obiecte sacre sau simple amulete decorative ce au fost descoperite de arheologi in toata lumea au si povestile lor.
Unele dintre cele mai vechi podoabe au fost gasite pe teritoriul actual al Rusiei, cele mai vechi provenind din paleoliticul superior. Initial se foloseau mai putin cristalele si mai curand scoicile, fildesul, dintii de rechin, iar primele exemple de amulete si talismane din cristale aveau sa apara cu peste 30 000 de ani in urma, tot mai bine lucrate si mai valoroase, raspandindu-se treptat de la un teritoriu la altul, fiind vandute, daruite sau schimbate pentru alte creatii, unele cel putin la fel de reusite. Si daca nu s-a pastrat numele mestesugarilor renumiti atunci, cel putin cei care vor sa descopere inceputurile acestei pasiuni pentru cristale pot admira creatiile de inceput si pot descoperi nenumaratele mentionari din textele sacre ale marilor religii.
Si daca mai tarziu, sub influenta bisericii, amuletele si talismanele sunt mai mult sau mai putin interzise, pietrele pretioase sau semipretioase si cristalele de tot felul aveau sa fie folosite in continuare pentru bijuterii sau pentru decorarea obiectelor de cult.
Din secolul III d. Hr. incep sa circule si povestile desprea puterea pietrelor - de exemplu agata te facea mai placut, mai convingator, mai iubit de Dumnezeu. Insa prea putini cunosteau atunci prea multe despre fascinanta istorie a cristalelor, care incepea din preistorie si a jucat un rol atat de important in vremea marilor civilizatii antice.
Cristale si pietre pretioase in antichitate
Si daca vechii sumerieni au fost, poate, cei dintai care foloseau cristale in ceremonialurile si formulele magice, egiptenii indragostiti de frumusetea pietrelor pretioase si semipretioase si a gemelor fine au adoptat repede turcoazul, smaraldele, cuartul, lapis lazuli, si le-au folosit pentru bijuterii, piese decorative si in special amulete magice, care il protejau pe purtator. S-au scris nenumarate papirusuri cu descrieri ale puterilor pe care le aveau cristalele si pietrele pentru sanatate, noroc si pentru a castiga sprijinul zeilor, iar crisolitul (cunoscut mai tarziu in functie de varietate si ca topaz sau peridot) era folosit impotriva spiritelor rele. Si nici stiinta cosmetica a vechilor locuitori ai Egiptului nu ducea lipsa de astfel de "materiale", minereul de plumb si malahitul fiind folosite pentru diverse retete de infrumusetare. In Grecia antica cristalele erau foarte apreciate si li se asociau numeroase proprietati si calitati de vindecare si protectie, iar cuvantul "cristal" isi are etimologia in termenul grecesc pentru gheata, caci credinta era ca aceste cristale sunt de fapt apa inghetata ce ramane mereu solida. Si aici erau populare ametistul, hematitul (asociat cu zeul razboiului) si amuletele erau ceva obisnuit. De cealalta parte a lumii, in China, jadul era cel mai popular si mai pretuit material, folosit pentru bijuterii, statuete, decoratiuni, dar chiar si instrumente muzicale sau pentru a impodobi armele ceremoniale. Dar jadul nu era folosit doar pentru frumusetea sa, in China si in America de Sud era considerat ca un miraculos leac pentru sanatate sau era folosit pentru pandantive dedicate zeilor si stramosilor.
Terapia cu cristale in Renastere
Odata cu Renasterea deja in Europa Occidentala cristalele erau nu doar parte a unei vaste arte pseudo-medicale - fiind folosite in tot soiul de tratamente si investite de vindecatori cu cele mai puternice calitati - dar si foarte dorite de toata lumea. Cei mai multi aveau nevoie de ele pentru proprietatile vindecatoare, le foloseau ca amulete de protectie sau pentru noroc, si puteai chiar cumpara (si nu foarte ieftin) tratate care contineau si sfaturi despre miraculoasele cristale. Despre unele se credea ca te faceau invincibil (si pe care le gaseai, fireste, doar in tezaurul regilor), iar altele erau considerate malefice, puteau sa aduca doar nenorociri si tristete celui care ajungea sa le dobandeasca. Si daca atunci si mai tarziu au fost numerosi cei care credeau ca vindecarea cu ajutorul gemelor este doar o poveste, dupa 1600 incepe "teoretizarea" terapiei cu cristale.
"Vinovatul" ar fi fost Anselmus de Boot, o prezenta obisnuita si respectata la curtea regelui Rudolf al II-lea, care in 1609 sugera ca gemele sunt practic, in functie de felul si calitatea lor, guvernate de spirite sau chiar ingeri buni ori rai. Cei buni dadeau puteri pozitive cristalului, insa cei rai te faceau sa crezi doar in gema si nu in puterea divina. Este inceputul unei sistematizari si al unei traditii dedicate cristalelor si rolului vindecator al acestora, si doar primul autor care se va ocupa de acest domeniu. Unii il vor contrazice, altii vor respinge ideile sale, insa vor fi destui care, mergand spre veacul al XIX-lea, vor incepe sa experimenteze si sa sustina acest nou fel de a vindeca si ajuta.
Insa cristalele au fost admirate in primul rand datorita frumesetii lor, iar bijuteriile sunt lasate mostenire de la o generatie la alta si pietrele care le decoreaza pot insemna lucruri total diferite de la o zona sau cultura la alta.
De altfel in 1602 Rudolf a comandat bijutierului sau din Praga o coroana din aur, impodobita cu 8 diamante, rubine si perle, cu un safir in varf, coroana reprezentata in multe dintre tablourile si frescele Evului Mediu. Cele 8 diamante aveau o semnificatie, 8 reprezentand numar sfant.
Din anii '80, pe masura ce cultura New Age a dobandit tot mai multa popularitate, istoria cristalelor a fost redescoperita si reevaluata, au inceput sa apara carti, studii si magazine specializate, si in ultimii ani cristalele par sa fie tot mai folosite in diverse terapii.
Foto: crystalclearintensions.co.nz, theartofancientwisdom.com, wikipedia.org
