Potrivit deciziei Comisiei pentru cultura, arte si mijloace de informare in masa a Camerei Deputatilor, Consiliile de Administratie ale SRR si TVR nu vor mai putea fi demise de Parlament in cazul in care se vor sesiza nereguli in activitatea lor, transmite Mediafax. In prezent, Legea 41 prevede ca respingerea de catre Parlament a raportului anual de activitate al oricareia dintre cele doua institutii atrage demiterea, de drept, a consiliului de administratie respectiv. Potrivit deputatului PNL Mona Musca si a deputatului UDMR Kelemen Hunor, Parlamentul nu trebuie sa aiba posibilitatea de a-i demite pe membrii celor doua CA ale Radioului si Televiziunii publice, daca se doreste independenta celor doua societati. Astfel ca deputatii din Comisia pentru cultura au sustinut varianta ca Parlamentului sa-i fie prezentate rapoartele de activitate ale SRR si TVR, iar in cazul sesizarii unor nereguli sa se recomande celor doua CA sa vina cu un plan de redresare a activitatii. Modelul propus este practic identic cu cel dupa care functioneaza Consiliul National al Audiovizualului. Totusi, in cazul in care neregulile financiare si economice ale CA din SRR si TVR vor fi foarte mari, se poate sesiza Curtea de Conturi si se poate deschide o actiune de natura penala. "Parlamentul nu mai poate demite CA pe baza unor nemultumiri cu privire la raportul de activitate", a declarat Mona Musca.
Comisia pentru cultura a Camerei a analizat toate articolele si amendamentele la Legea de functionare a SRR si TVR, iar in plus a stabilit ca, pana in momentul in care va intra in vigoare noua lege, membrii actuali ai celor doua CA ale SRR si TVR trebuie sa-si continue activitatea.
In urma cu o saptamana, Comisia a mai decis ca presedintii CA din SRR si TVR sa nu mai fie si directorii generali ai acestor institutii. Functiile de director vor fi ocupate prin concurs de proiecte de management. Mandatul directorilor va fi de 4 ani, fata de 5 ani cat vor avea mandatul membrii Consiliilor de Administratie.
Pentru punerea in aplicare a viitoarei legi a SRR si TVR, Comisia a votat termene noi. Astfel, legea va intra in vigoare la 60 de zile de la publicarea ei in "Monitorul Oficial". Senatul este camera decizionala pentru aceasta lege. In plus, s-a mai stabilit ca in termen de 75 de zile de la intrarea in vigoare a legii sa se constitue si cele doua noi CA ale SRR si TVR.