In toate bisericile ortodoxe oficiaza in Joia Mare, Denia din Sfanta si Marea Vineri, numita si "Denia celor 12 Evanghelii" sau "Slujba Sfintelor si Mantuitoarelor Patimiri". Aceasta sfanta slujba are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in mijlocul bisericii.
Textele scripturistice care se citesc la aceasta slujba ne aduc inainte toate patimirile suferite de Domnul Iisus Hristos pentru mantuirea noastra. Denia de Joi seara este cunoscuta si drept Denia celor 12 Evanghelii care vorbesc tocmai despre prinderea, procesul Mantuitorului si despre Rastignirea Mantuitorului.
Indelunga rabdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamarita dupa fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcatuiesc un tablou complet al suferintelor Mantuitorului, culminand cu rastignirea si moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se rastigneste pe Sine, fara de pacat fiind, pentru ca noi sa fim izbaviti din robia pacatului. Calendarul evreiesc sarbatorea Pastile iudaic in noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflam, asadar, la inceputul primaverii anului 30, conform documentelor vremii. Daca Pastile evreilor a fost sambata, 15 nisan (8 aprilie), atunci Saptamana Patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea sa inceapa duminica, 2 aprilie, anul 30.
Prima evanghelie randuita de Biserica a se citi in Joia Mare ne aduce in fata Mantuitorului si a apostolilor la Cina cea de Taina. Iuda Iscarioteanul tocmai iesise din foisorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preotilor un grup de ostasi, oferindu-le pe Mantuitorul chiar in acea seara. Cunoscand ca momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunata cuvantare de invatatura, de despartire si de imbarbatare, un reazem pentru incercarile ce vor urma. Cu totii primeau o porunca noua, porunca suprema a iubirii: "Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul". I-a anuntat ca peste doar cateva ore Se va fi dat in mainile celor ce voiau sa-L prinda.
La auzul acestor vorbe, apostolii fagaduiau ca-L vor urma pana la moarte, insa El stia ce va urma: din doisprezece, unul avea sa-L vanda, unul se va lepada de trei ori de El, noua se vor ascunde de teama multimilor si doar unul ii va fi alaturi, langa Sfanta Cruce. Apostolilor le-a fagaduit ca le va trimite pe Mangaietorul, Duhul Adevarului, Care" de la Tatal purcede" si Care va marturisi pentru El. Apoi Iisus S-a rugat lui Dumnezeu-Tatal: pentru Sine, ca Om, pentru apostoli si pentru Biserica, adica pentru toti crestinii de totdeauna. Prin exemplul personal, Mantuitorul Hristos arata ca porunca noua, a iubirii, biruieste tradarea, lepadarea, parasirea si singuratatea. Iubirea Sa indelung rabdatoare creste chiar in mijlocul suferintei, iar pe cei ce L-au parasit in aceste grele incercari nu i-a abandonat, ci "iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit".
Incheind cuvantarea, Iisus a iesit impreuna cu apostolii in Gradina Ghetsimani, locul Sau preferat pentru rugaciune. Iuda Iscarioteanul cunostea acel loc si se apropia, cu oameni inarmati, pentru a-L preda pe Mantuitorul. Iisus avea sa accepte suferinta, pana la capat, oprind chiar pe Petru a se impotrivi. Pe Iuda, vanzatorul, il intampina cu aceeasi dragoste, oferindu-i chiar sansa de a se pocai in ultima clipa. Desi cunostea ca il tradeaza, Mantuitorul l-a intrebat pe Iuda: "Prietene, pentru ce ai venit?". Si, dorind a-l indrepta chiar in ceasul vanzarii, continua: "Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?". Cu blandete in glas, cu dragoste in privire, nici o urma de ranchiuna fata de Iuda in momentul tradarii, asa continua Iisus sa-si iubeasca ucenicii. Cand Malhus, unul dintre slugile venite sa-L prinda, la semnul lui Iuda, s-a apropiat, Petru a scos sabia si i-a taiat urechea. Hristos n-a ingaduit, insa, vreo vatamare si a vindecat urechea slugii. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos, dar din supunere, la porunca Sa, a bagat-o la locul ei.
Aceeasi iubire in fata slabiciunii omenesti o va primi si Petru, caruia Iisus ii spusese ca nu va canta cocosul pana ce nu se va lepada de El de trei ori. invatatorul era prins, apostolii fugisera, doar Ioan si Petru urmau indeaproape grupul ce-L purta spre judecata. La curtea arhiereului Caiafa, unde Iisus era interogat, aveau acces doar ostasii si membrii Sinedriului. Acolo avea Petru sa se lepede de trei ori de Mantuitorul si indata a cantat cocosul. Cu numai cateva ceasuri in urma, se grabise sa faca fagaduieli de care nu stia daca se putea tine: "si de-ar fi sa mor cu Tine, nu Te voi tagadui", dupa cum aminteste Marcu, sau: "Doamne, cu Tine sunt gata sa merg si in temnita si la moarte", potrivit versiunii lui Luca, sau, in sfarsit: "Daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti", conform marturiei lui Matei. Sfantul Evanghelist Luca noteaza ca, dupa ce a cantat cocosul, "intorcandu-Se, Domnul a privit spre Petru". O clipa doar, o privire plina de mustrare, dar si de duiosie, de tristete si poate si de imbarbatare. Traditia spune ca Petru a plans pana in ziua invierii Domnului. Dupa inviere, Mantuitorul il reasaza din nou pastor, printr-o intreita marturie a dragostei Sale. Urmeaza judecata Sinedriului, apoi judecata lui Pilat si pedeapsa definitiva pentru "regele iudeilor": Rastignirea.
Toate acestea sunt relatate in primele cinci pericope evanghelice ale deniei din aceasta seara. Acum are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfantul altar si asezarea ei in mijlocul bisericii, spre inchinare, in cuvintele preotului: "Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape". Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezinta cerul, si asezarea ei in naosul bisericii, care simbolizeaza lumea, reprezinta iesirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiasca si venirea Sa, in istorie, in lume.
Crucea Domnului si mormantul Sau s-au multiplicat, la nesfarsit, in toate bisericile crestine, in chipul Sfintei Mese si al Crucii aflate in altarele bisericilor din toata lumea. Oamenii aflati in fata altarului bisericesc devin, astfel, pelerini la mormantul Domnului. Cantarea bisericeasca din Joia Mare numeste pe Hristos "Mirele Bisericii", intrucat Biserica ia nastere prin jertfa de pe Cruce a Mantuitorului si devine vizibila in ziua de Rusalii, prin Pogorarea Duhului Sfant, dupa fagaduinta facuta apostolilor la Cina cea de Taina. intre Sfanta Cruce si sfantul altar exista o stransa legatura: crucea este altarul jertfei dureroase a Mantuitorului, in timp ce altarul este locul de jertfa nesangeroasa a Fiului lui Dumnezeu, prin Sfanta Euharistie. Crucea este izvorul prin care a pornit harul mantuirii catre noi, in timp ce altarul impartaseste acest har credinciosilor. Sfanta Cruce a vorbit o singura data, pentru totdeauna, atunci cand a fost infipta pe Golgota, predica pe care o vor auzi si asculta toate popoarele, pana la sfarsitul lumii.
Pe drumul catre locul Capatanii - Golgota - fata Mantuitorului a fost stearsa cu o mahrama, de catre o tanara al carei nume a fost pastrat de traditie drept Veronica. Mahrama Sfintei Veronica este prima icoana, "nefacuta de mana" a Mantuitorului, intrucat chipul Sau a ramas imprimat pe panza intinsa de tanara. in continuare, Hristos a mangaiat-o pe Maica Sa, pe femeile mironosite si pe toate femeile credincioase care plangeau pentru El. Ajuns la locul Capatanii, soldatii L-au rastignit.
Langa Cruce, la picioarele lui Iisus, stateau Sfanta Fecioara Maria, femeile mironosite si Ioan, ucenicul cel iubit. sapte cuvinte de iertare, iubire si rugaciune au ramas de la Mantuitorul catre Maica Sa si apostolul Ioan: "Femeie, iata fiul tau!" si "Iata mama ta!". Nu si-a dat sufletul pana ce nu si-a incredintat Maica unui fiu adoptiv. Din nou, iubirea Sa indelung rabdatoare.
Iar inainte de a muri, a cerut iertare in fata Tatalui Ceresc, pentru cei ce-L osandeau: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac." Era rastignit intre doi talhari, dintre care unul L-a hulit, iar celalalt s-a convertit. De altfel, cuvintele talharului din dreapta Sa au fost ultimele cuvinte din lumea aceasta auzite de Mantuitorul inainte de a-si da duhul! si nu a fost un simplu cuvant, ci primul "pomelnic" al Bisericii: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta!". Un cuvant pentru o mantuire in ultima clipa, caci, fagaduieste Mantuitorul, in aceeasi zi aveau sa fie, impreuna, in rai.
Mergand la Denia celor douasprezece Evanghelii, vom retrai, in cantari duioase, intregul episod al patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos si ne vom ruga catre Cel Ce S-a dat mortii, pentru ca noi sa fim inviati: "Rascumparatu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sangele Tau. Pe Cruce pironindu-Te si cu sulita impungandu-Te, nemurire ai izvorat oamenilor, Mantuitorul nostru, slava Tie."
Dupa cum explica Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in volumul "Foame si sete dupa Dumnezeu - intelesul si folosul postului" (2008), evangheliile din aceasta seara ne arata ca Mantuitorul Iisus Hristos nu a incetat sa iubeasca pe Dumnezeu si pe semeni, pe oameni, chiar si in mijlocul suferintei. Iubirea Sa este acum verificata prin durere, prin suferinta. Iubirea Sa este indelung rabdatoare. Evanghelia dupa Ioan, in capitolul 13, ne spune ca: "Mantuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai Sai cei din lume, i-a iubit pana la sfarsit". Iubirea Lui fata de Dumnezeu se vede in aceea ca nimic nu-L poate indeparta de la implinirea voii Tatalui ceresc. In fata mortii, in rugaciunea din Ghetsimani, Mantuitorul Se roaga si spune: "Parinte, daca se poate, sa treaca paharul acesta de la Mine", adica paharul suferintei si al mortii. Ca orice om care se teme de moarte si de suferinta, Mantuitorul savarseste rugaciunea aceasta, dar indata adauga: "dar nu dupa cum voiesc Eu, ci precum voiesti Tu". Vointa Lui umana urmeaza vointei divine, care este in acord cu Tatal Cel vesnic.
In momentul in care Iuda il tradeaza, Iisus ii spune: "Prietene, ceea ce faci, fa mai curand" sau "De ce, prietene, vinzi tu pe Stapanul Tau cu o sarutare?" Dar nu se vede nici o urma de ura fata de Iuda, nici un dram de rautate, ci in mijlocul acestui eveniment al tradarii, Mantuitorul continua sa iubeasca pe toti ucenicii.
Cand Petru, cuprins de prea multa frica, se leapada in fata slujnicii si spune: "Nu-L cunosc pe El (pe Iisus)", Mantuitorul nu inceteaza a-l iubi pe Petru. De aceea, dupa inviere, il cheama, spunand femeilor mironosite: "Mergeti si spuneti ucenicilor si lui Petru ca voi merge in Galileea".
Iubirea indelung rabdatoare a Mantuitorului Hristos se vede fata de Dumnezeu-Tatal, in cuvintele de pe Cruce, inaintea Mortii Sale, cand a zis: "Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu", iar pentru cei care L-au rastignit, Mantuitorul Se roaga zicand: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac".
Aceasta taina a iubirii pana la capat, a iubirii mai tare decat pacatul, a iubirii lui Hristos mai tare decat tradarea, mai tare decat lepadarea, mai tare decat orice parasire si orice singuratate impusa Lui, precizeaza Patriarhul Daniel, este taina Crucii si in ea se gaseste samanta invierii. Pentru ca la aceasta iubire indelung rabdatoare a umanitatii lui Hristos raspunde iubirea lui Dumnezeu care-L inviaza din morti, pentru ca El a murit pe nedrept. El este Dreptul Ce va fi inviat de puterea dumnezeiasca, pentru ca a iubit mai mult decat cineva poate cuprinde taina aceasta.
Iubirea lui Hristos, pentru ca este mai tare decat moartea, trece prin moarte si biruieste moartea. Legatura aceasta dintre taina Crucii si taina invierii, prin iubirea mai tare decat moartea, este meditata, este preamarita in aceste cantari ale Deniilor. Iar slava acestei iubiri smerite si indelung rabdatoare se vede in taina invierii sau in taina Sfintelor Pasti. (Informatii preluate din Ziarul Lumina)
Patriarhia Romana
Sursa foto: basilica.ro
Martie 2012
