Monarhia - termen de origine greceasca (monos archein), insemnand ”un singur conducator”, este o forma de guvernare autocratica, avand ca lider de stat un singur individ - monarhul. Termenul a capatat, de-a lungul timpului, alte semnificatii, devenind echivalent cu cel de dictatura, tiranie, absolutism sau autocratie. In sensul modern al cuvantului, monarhia desemneaza un sistem traditional de conducere bazat pe principiul ereditatii.
In cele mai multe cazuri monarhul mosteneste titlul si este ales in fruntea statului pe viata. Exista cateva exceptii de la acesta regula, si anume: dinastia de Andorra din Franta, unde membrii sunt alesi pe o perioada de cinci ani, de catre electorat sau Yang di Pertuan Agong, titlu desemnand «conducatorul suprem» al Malaeziei unde, de asemenea, monarhul guverneaza numai cinci ani. Desi se abat de la o regula stricta a sistemului monarhal, aceste forme de guvernare sunt considerate ca apartinand monarhiei datorita notorietatii titlului nobiliar al conducatorilor.
Din punct de vedere istoric, monarhii au fost mai mult sau mai putin conducatori absoluti. Ei reprezentau, de obicei, un vast sistem, care avea reguli prestabilite si obiceiuri clare privind succesiunea, indatoririle si puterea.
Majoritatea monarhilor erau crescuti in familii regale unde erau instruiti inca din copilarie cu privire la indatoririle viitoare. Dupa moartea sau abdicarea unui monarh, conducerea statului era preluata de obicei de cel mai in varsta membru al familiei.
Forme de succesiune:
Succesiunea monarhica difera de la o tara la alta. In mod traditional, succesiunea ereditara in cadrul membrilor familiei este cel mai des intalnita. Succesiunea ereditara obisnuita se baza pe anumite criterii legate in special de nastere si de varsta, desi uneori meritul a jucat si el un rol important. Totusi, cel mai comun sistem ereditar in Europa feudala se baza pe criterii de rudenie a primului nascut, unde stapanul era succedat de fiul sau cel mai mare, iar in cazul in care acesta nu era baiat, de fiicele sau de baietii fiicelor lor.
In sistemul tanistric alegerea se facea pe baza de vot si se acodra importanta meritelor si abilitatilor viitorului monarh. Succesiunea quasi salica permitea in primul rand barbatilor din familiile regale sa succeada, si in al doilea rand barbatilor care descindeau din liniile feminine regale. In majoritatea regiunilor feudale, femeilor (in calitate de fiice sau surori) le era permis sa succeada doar daca linia masculina nu exista, dar de obicei sotul mostenitoarei devenea adevaratul conducator si cel mai adesea primea titlul de jure uxoris (ii reveneau toate drepturile sotiei).
Marea Britanie si Spania continua sa promoveze acest model legistativ de succesiune, sub forma principiului: dreptul primului nascut, indiferent daca acesta era baiat sau fata (succesiune cognatica). Avand in vedere cresterea duratei de viata in randul nobilimii (datorata limitarii participarii acestora in batalii periculoase si a imbunatatirii conditiilor de viata in randul celor instariti), baiatul cel mai mare putea sa atinga maturitatea inaintea mortii tatalui sau, astfel ca principiul primului nascut a devenit mult mai des intalnit in defavoarea celorlalte principii: al proximitatii, sistemului tanistric sau al votului.
Mai tarziu, cand pamanturile erau stict impartite intre nobili si tindeau sa ramana fixe, criteriul agnatic al primogeniturii (corespunzator succesiunii salice[1]) a devenit mult mai utilizat: la succesiune ar fi urmat cel mai mare dintre fiii monarhului, iar in cazul in care acesta nu avea fii, tronul ar fi fost preluat de cea mai apropiata ruda, pe linie masculina.
In anumite tari, totusi, mostenirea pe linie feminina nu a fost in intregime abandonata, astfel ca daca monarhul nu avea fii, tronul ar fi fost preluat de fiica cea mai mare si de urmasii acesteia (acest principiu a fost regula care i-a permis Elizabethei II sa devina regina). In 1980, Suedia a devenit prima monarhie europeana care a renuntat definitiv la preferinta pentru linia masculina, declarand dreptul egal al primului nascut de a accede la tron, astfel incat cel mai mare copil al monarhului, indiferent daca era fata sau baiat, putea avea acum acces la tron. Si alte regate (Norvegia, Belgia, Olanda) au urmat acelasi exemplu. In anumite monarhii, ca Arabia Saudita, succesiunea la tron ii revenea, de obicei, fratelui celui mai mare al monarhului, si abia apoi copiilor monarhului. In cazul altor monarhii (ca de ex. Iordania), monarhul alegea pe cel care ii va urma la tron, acesta nefiind neaparat fiul sau cel mai mare.
Tipologie:
« În evoluţia monarhiei se pot identifica:
- monarhia absolută, cea mai veche formă de monarhie, se caracterizează prin puterea discreţionară a monarhului în stat. Această formă, specifică până la Revoluţia Franceză, a existat până aproape de timpurile noastre, fiind de menţionat că la începutul veacului trecut existau încă două imperii absolute: Imperiul Rus şi Imperiul Otoman;
- monarhia limitată (constituţională) se caracterizează prin limitarea puterilor monarhului prin intermediul prevederilor Legii fundamentale a statului; atribuţiile adunării sunt însă reduse, iar monarhul are, totuşi, un rol semnificativ;
- monarhia parlamentară dualistă este o formă a monarhiei constituţionale prin care monarhul şi parlamentul stau, din punct de vedere legal, pe o poziţie egală;
- monarhia parlamentară contemporană, întâlnită astăzi în Anglia, Belgia, Olanda şi statele scandinave, ca o expresie a tradiţiei şi a istoriei acestor ţări, are mai mult un caracter simbolic. Monarhul păstrează unele prerogative precum: dreptul de a dizolva parlamentul, dreptul de a numi în funcţii superioare sau dreptul de a refuza semnarea anumitor legi. »[2]
In general, exista trei mari tipuri de monarhie: absoluta, traditionala si constitutionala, cele din urma putand restrictiona puterile monarhului pana la nivelul la care el/ea nu reprezenta decat o figura lipsita de putere. O monarhie traditionala presupunea ca, desi monarhul detinea o putere relativ nelimitata, acesta era restrictionat de traditii, de o Constitutie slaba si de o clasa conducatoare mai slaba decat ducii sau baronii medievali.
Monarhiile elective erau candva des intalnite, desi doar o mica parte a populatiei avea drept de vot. Pe masura ce impactul sistemului feudal a scazut, multi monarhi aveau dreptul sa introduca succesiunea ereditara, garantand ca tilulatura va ramane in familie. Astazi, aproape toate monarhiile sunt ereditare: monarhii provin dintr-o familie regala, iar puterea executiva era transmisa de la un membru al familiei la altul, dupa moartea sau abdicarea regelui. Monarhiile elective se regasesc in Malaesia, Arabia Saudita si Holy See. Vechiul sistem de alegere al dogului in Venetia este de asemenea foarte cunoscut. Un suveram este monarhul unui stat suveran. Desi state non-suverane au avut monarhi, toate monarhiile incepand cu 1918 au fost suverane. In afara Europei mai exista cateva monarhii bine conturate (Malaesia, Emiratele Unite).
Scurt istoric:
Monarhia este una din formele cele mai vechi de guvernare, care isi are orignile in lidership-ul conducatorilor de trib. Cele mai multe monarhii pretindeau ca guverneaza prin drept divin sau prin gratie divina, conducand prin vointa Domnului sau drept zei ei insisi. In anumite sisteme timpurii monarhul era detronat sau sacrificat cand devenea clar ca protectia divina a fost retrasa. Monarhii puteau fi alesi prin vot, succesiune sau concurs. Din 1800, multe monarhii ale lumii au fost abolite si inlocuite de republici sau au devenit democratii parlamentare. Aceste tranzitii au provocat pierderi nu castiguri in ceea ce priveste liberatea poporului, dupa cum se poate observa in istoria Revolutiilor franceze si germane si a abolirii monarhiei (Brazilia, Germania, Romania). Tari democratice care au elemente de monarhie, limiteaza puterea monarhului, astfel ca majoritatea devin monarhii constitutionale. In Anglia acest proces a inceput cu Magna Carta in 1215, desi nu a atins dimensiunile democratice decat abia dupa Revolutia din 1689.
In epoca moderna, monarhii pot dobandi influenta importanta in randul opiniei publice sau in randul claselor politice, independent de rolul lor formal in cadrul constitutional, prin popularitate si prin contactele pe care le au. Ei inca au dreptul sa fie consultati de executiv. Si totusi teoria este opusa practicii: monarhul propune Guvernului. Printre putinele state care au o monarhie absoluta (Vatican, Arabia Saudita, Kuwait, Bhutan), monarhul este cel care detine o putere considerabila. Exista de asemenea cazuri recente – 2003, Lichtenstein, unde printului domnitor i-a fost acordata puterea constitutionala sa dizolve guvernul dupa propria vointa.
Monarhia a avut in primul rand o utilitate de ordin simbolic. «Dinastia, prin randuielile sale “genealogice” implineste functia de reunificare: comuniunea generatiei prezente cu generatiile anterioare, sensul continuitatii istorice…Insa si comuniunea cu insasi identitatea Natiunii, cu valorile sale, cu patrimoniul sau, cu bucuriile sale, cu grijile sale, cu durerile sale…Fiecare print care se naste este o fagaduiala pentru viitorul natiunii. Si fiecare rege care domneste sintetizeaza intr-un fel, in persoana sa, in chip echilibrat, mai presus de conflicte, de ideologii – identitatea nationala si viata poporului sau, cu umbrele si luminile sale. »[3]
Monarhii zilelor noastre si-au pastrat caracterul simbolic, pierzand treptat din autoritate. Ei au devenit figuri reprezentative, caracterul simbolic fiind sustinut de traditia numelui, respectul si accesul in anumite cercuri guvernamentale inalte conferindu-le influenta semnificativa in anumite contexte (in special in cadrul unor evenimente oficiale).
[1] Cf. legii salice (mostenita de la francii salieni) femeile si descendenta lor sunt excluse de la succesiunea la tron.
[2] http://www.actrus.ro/biblioteca/carti/politologie/cosma/a12.pdf.
[3] Casele regale si suverane din Europa. Christian Cannuyer; desenele armoariilor, la indicatiile autorului, de Paul Baert. Bucuresti: Editura Gavrila, 1996, p. 15
