Sursa foto: primaria-sulina.ro
Cunoscut de-a lungul timpului sub denumirile Selina, Sunne, Solina si in final, Sulina, orasul este situat la cea mai joasa altitudine din tara, de doar 4 metri deasupra nivelului marii, dar si in cel mai estic punct al Romaniei. Initial, Sulina a fost un sat de pescari, statutul de oras capatandu-l in secolul XIX, prin Tratatul de la Paris din 1856, odata cu stabilirea Comisiei Europene a Dunarii in aceasta localitate.
Sulina este, de asemenea, singurul oras port din tara, cu iesire atat la Dunare cat si la Marea Neagra. Orasul a fost nominalizat ca port fluvio-maritim in anul 1840, in cadrul Conventiei Ruso-Austriece incheiate la Sankt Petersburg. Cu mult inainte insa, mai exact in anul 1745, se construieste aici primul far, pentru a rezolva problemele de orientare cu care se confruntau navigatorii in incercarea de a intra pe bratul Sulina.
Sursa foto: Wikipedia.org
Un al doilea far este construit in 1870, pentru a asigura o navigatie cat mai sigura. Farul, cunoscut sub denumirea de “Farul vechi”, a fost restaurat de Ministerul Culturii si Cultelor in perioada 1995-1997, iar in 2003 a intrat in administrarea ICEM Tulcea care l-a transformat in muzeu. Astazi, muzeul gazduieste in incinta sa expozitii permanente dedicate Comisiei Europene a Dunarii, scriitorului Eugeniu Botez si dirijorului George Georgescu. Cladirea are valoare istorica si se afla pe Lista monumentelor istorice din 2004. “Farul vechi” este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale orasului.
Zeci de mii de turisti vin anual din toate colturile lumii pentru a vedea frumusetile Deltei. Odata ajunsi aici descopera si un oras plin de istorie, ale carui vechi cladiri inca isi mai pastreaza arhitectura occidentala a secolului VIII. Pe lista obiectivelor turistice pot fi trecute cele cinci biserici, peste care timpul si-a pus neiertator pecetea, Cimitirul Maritim, Palatul fostei Comisiuni Europene a Dunarii, Turnul de apa, Padurea Letea si Plaja Sulina, cunoscuta drept una dintre ultimele zone salbatice din Romania.
Cheiul este insa cel mai “fierbinte” punct al urbei. De aici vin si pleaca barcile de pescari, vapoarele care fac aprovizionarea, dar si “Pasagerul”, un vapor mare, ieftin, dar si cel mai incet, care ii duce la destinatie pe cei care vin sau care pleaca.
„Corabie la Sulina”, de Valeriu Pantazi
Sursa foto: Wikipedia.org
17 Septembrie 2015
A.I.
editor artline.ro