Orasul Davos reprezinta una dintre cele mai vechi statiuni montane din Europa si se afla in Alpii Elvetieni, pe valea raului Landwasser. Incepand cu anul 1860 orasul se bucura de o apreciere tot mai mare gratie aerului curat, pentru ca din 1930 sa capete statutul de statiune pentru odihna.
Se spune ca Robert Louis Stevenson si-a desavarsit o parte a operei in Davos la anul 1882. La fel si Thomas Mann, scriitor german castigator al Premiului Nobel pentru literatura in anul 1929, care s-a inspirat din peisajul montan magnific pentru a scrie Muntele vrajit.
Davos este orasul situat la cea mai mare altitudine in Europa, fiind cu 1560 m mai sus decat nivelul de referinta considerat a fi marea. Vechimea asezarii nu o putem sti, insa cert este ca prima mentiune scrisa dateaza din anul 1213, si face referire la satul numit pe atunci Tavaus. In a doua jumatate a secolului al XIII-lea, pe teritoriul orasului Davos se stabilesc colonisti vorbitori de limba germana care vor beneficia de dreptul autoadministrarii. Astfel se explica de ce localnicii vorbesc pana in prezent un dialect atipic regiunii Graubunden, asemanator mai degraba cu idiomurile intalnite in vestul Elvetiei.
Sporturile de iarna au o vechime considerabila in regiune si constituie in epoca moderna unul dintre factorii principali ai dezvoltarii turistice. Incepturile schiului coboara pana la nivelul anului 1873 iar daca sunteti interesati puteti chiar vedea unele exponate din aceasta perioada la Muzeul Sporturilor de Iarna din oras.
Fie ca sunteti interesat de schi, sanius, drumetii, excursii sau doar de obiectivele istorice, Davos se va ridica la asteptarile tuturor. Viata culturala este animata in special de muzee si de Teatrul Kunstgesellschaft, fondat in anul 1919.
Davos cuprinde sapte obiective inscrise pe lista patrimoniului cultural national, printre care se numara: Arhivele orasului, Muzeul Kirchner, Grosses Jenatschhaus (un fel de casa de caritate) si Waldfriedhof. Muzeul Kirchner adaposteste cea mai mare colectie de lucrari semnate de pictorul german Ernst Ludwig Kirchner (1880-1938), personalitate marcanta a impresionismului, stabilit in Davos catre apusul vietii sale.
Sursa foto:
faoj.files.wordpress.com/2008/03/davos.jpg