Profesorii sunt nemultumiti, deoarece comisiile reunite de buget-finante ale Parlamentului au respins, saptamana trecuta, amendamentul - ce, de altfel, fusese votat in unanimitate de comisiile de invatamant, stiinta, tineret si sport - privind acordarea majorarii salariale de 10% si pentru cadrele didactice debutante, cu definitivat si cu gradul didactic II. Cadrelor didactice cu gradul I li s-a aprobat deja aceasta crestere salariala, prin Legea 220/2007. "Profesorii mai sunt nemultumiti si de refuzul Guvernului de a da posibilitatea sa se acorde, in luna decembrie, premiul aferent anului 2007 sau salariul in avans pe luna decembrie, perpetuand astfel discriminarea creata intre salariatii bugetari si celelalte categorii de salariati, care beneficiaza de aceste drepturi si de alte drepturi acordate cu prilejul sarbatorilor de iarna. Se demonstreaza, inca o data, inconsecventa, incoerenta si dispretul fata de salariatii din invatamant", a afirmat Ligia Mara, care este unul dintre vicepresedintii FSLI.Liderul sindical a precizat ca, in functie de reactia factorilor decizionali, se poate ajunge si la alte actiuni de protest.Prima simbolica, unica pe tara In alta ordine de idei, Ligia Mara a tinut sa multumeasca public conducerilor Consiliului Judetean, Prefecturii si Primariei Brasov pentru sprijinul financiar acordat, pentru ca fiecare din cei 10.000 de angajati din invatamantul brasovean, cadre didactice si personal auxiliar, sa primeasca cate o "felicitare" de Craciun, in valoare de 50 de lei, sub forma de tichete-cadou. "Din datele pe care le detin pana acum, cu exceptia a trei sectoare din municipiul Bucuresti, judetul Brasov este singurul judet din tara unde angajatii din invatamant incaseaza aceasta prima simbolica", a spus Ligia Mara. Cum insa, descentralizarea permite fiecarui primar sa rasplateasca angajatii din unitatile subordonate, dupa buget, profesorii din Fagaras vor primi 700 de lei.
La nivelul judetului Brasov sunt 8.700 de membri de sindicat cotizanti la Sindicatul "Diaconul Coresi" si alte cateva sute la Federatia Educatiei Nationale (FEN).1.050 de lei, fiecare profesor din scolile primarului "care este"La Bucuresti, FEN a obtinut - prin negocieri si chiar in Justitie - rezolvarea mai multor revendicari. Astfel, dascalii din Capitala, membri FEN si ai sindicatelor afiliate, vor primi tichete - cadou in valoare de 700 de lei, tichete de cresa si cel de-al 13-lea salariu (premiul anual), platit in decembrie. Cei mai privilegiati sunt profesorii din scolile Sectorului 5, primarul "care este", Marian Vanghelie, alocand cate 1.050 de lei pentru fiecare dascal.