In 1993, cercetatoarea britanica Joy Hendry isi publica volumul de antropologie Cultura ambalajului: politete, prezentare si putere in Japonia si in alte societati. Axata pe studiul strategiilor simbolice construite cu scopul dirijarii afective, dar beneficiind de Witz-ul si de ironia autoarei, cartea devine, rapid, un soi de bestseller academic. Hendry sustine, pe scurt, ca exista o multitudine de modalitati non-verbale de comunicare, printre ele numarandu-se si schimbul de cadouri frumos ambalate.
Pornind de la imaginea darurilor impachetate, cercetatoarea ajunge sa interpreteze insusi limbajul politetii ca pe o forma mascata de ambalaj verbal al unor idei care, livrate sec si fara tact, ar putea deranja sau chiar ofensa. Extrapoland, tot o forma de `impachetare" ceremonioasa este constituita de modalitatea de dispunere a participantilor la o intrunire oficiala, in care rangul este dictat de pozitia detinuta de individ in cadrul ansamblului. Astfel, aparent banalul ambalaj devine, in ierarhizata societate extrem-orientala, o forma subtila de manipulare sociala, pe care lumea occidentala are tendinta de a o ignora complet sau, cel mult, de a o expedia sub titulatura derizorie de `decoratiune".
Desigur, japonezii au tendinta de a se dirija reciproc prin politete. Limba nepunandu-le la dispozitie mecanismele brutale ale imprecatiei, niponii si-au inventat un soi de injuratura citita pe dos: limbajul hiperpoliticos, utilizat in circumstante comune, care nu dicteaza stringenta unui atare arsenal. Dar, dincolo de factorii verbali, elementele non-verbale, precum salutul ceremonios, pozitia membrelor in repaus sau zambetul `la comanda", joaca un rol capital in stabilirea, in reglarea si in mentinerea raporturilor sociale. La baza piramidei gesturilor semnificative stau si ambalajele, precum cele descrise cu aplomb teoretic de Joy Hendry.
Personal, nu interpretez ambalajul ca pe un simbol al manipularii sociale sau afective; il consider revendicat, mai curand, de ideea, omnipotenta in arhipelagul nipon, de estetica a faptului divers. Astfel, pentru japonezul obisnuit, totul trebuie prezentat intr-o forma integrata intr-un spectru al carui minim de acceptabilitate este agreabilul si al carui maximum este rapitor-de-frumosul. Desigur, nu neg valoarea de comunicare in sens larg a ambalajului, insa inclin sa cred ca, spre deosebire de alte elemente puse in joc exclusiv in acest scop, impachetarea este realizata la superlativ doar pentru a potoli setea de armonie estetica avanzatorului/donatorului. Aici ma bazez atat pe intuitia mea sensibila (care, dupa treizeci de ani, isi rareste rateurile), cat si pe multiplele evidente inregistrate la fata locului (indivizi care isi impacheteaza ceremonios sendvisurile sau deserturile pe care urmeaza sa le consume singuri la picnic).
Impachetarea devine, cu alte cuvinte, un ceremonial artistic, cu deschideri spre religiosul contemplativ. Ori de cate ori cumpar un suvenir dintr-un magazin de obiecte traditionale, raman minute in sir sa privesc dansul pe care mainile albe ale vanzatoarei il descriu in jurul obiectului, proiectand asupra lui pulsatiile delicate ale limfei si, prin aceasta, insufletindu-l. Foaia, alba sau colorata, a carei alegere este dictata nu de impulsuri ale momentului, ci de arcane legate de succesiunea anotimpurilor, invaluie artefactul nu pentru a-l ascunde, ci pentru a-i potenta conturul, la fel cum trupul drapat de kimono devine mai irezistibil decat nudul vulgar. Ma surprind plonjat in transa de meditatie, in perfecta comuniune cu obiectul contemplatiei si cu mediul care ne sustine, fara autoritate, prezenta fizica.
Numai in Japonia, probabil, contemplarea unui cadou frumos ambalat este chiar mai importanta decat deschiderea lui (care nu se face niciodata in prezenta donatorului). Dupa cum tot numai in Japonia esteticul major izvoraste din perisabil si chiar din insignifiant. Privesc inca o data mainile vanzatoarei, care si-au incheiat partitura, odihnind, una peste alta, pe tejgheaua lucioasa. In ochii ei linistiti, probabil ca sunt un caucazian oarecare, cu parul lung si lipsit de maniere: exista prea putine sanse ca eu sa fi priceput ceva din secretele ritualului. Singurul semnal palpabil al schimbului nostru estetic este micul si rotundul obiect de lac, impachetat desavarsit, insa mort, abandonat acum intr-o plasa din plastic.
