Festivalul "Sibiu Dans 2007" va produce peste 19 spectacole de dans contemporan.
Timp de doua saptamani, evenimentul va oferi publicului larg sansa (re)descoperirii corpului. Filme, spectacole de dans, performance-uri in spatii neconventionale, mese rotunde si ateliere, memoria filmata a dansului contemporan romanesc, proiecte internationale, tineri creatori care vad in corp un complex de provocari subiective si catalizator socio-politic : toate acestea vor pune orasul Sibiu in miscare. Programul festivalului va cuprinde peste 19 spectacole de dans contemporan, 8 seri de filme, 2 ateliere de dans si o masa rotunda internationala ce vor avea loc in diferite locuri din Sibiu. Peste 50 de artisti dansatori si coregrafi din Austria, Belgia, Elvetia, Estonia, Franta, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Statele Unite ale Americii si Romania vor dansa in Capitala Culturala Europeana.
Dans si la tv
In cadrul Jurnalului Cultural de ora 22.30, telespectatorii TVR Cultural vor putea urmari o agenda zilnica, de cinci minute, a festivalului `Sibiu Dans 2007". Iar echipa formata din Raluca Bibiri (realizator), Andreea Gherghinescu (regizor artistic) si Doru Iacobescu (director imagine) va reflecta toate aceste manifestari in cadrul Agendei Sibiu Dans 2007. Tot in cadrul Festivalului international de dans contemporan de la Sibiu, in zilele de 20, 21, 22 si 24 august, la Studioul de film Astra vor avea loc vizionari ale unor emisiuni "Lumea dansului", realizate de Silvia Pospaescu, si aflate acum in arhiva de filme a Televiziunii Romane.
Cat costa biletele
Pretul biletelor pentru toate spectacolele de dans prezentate la Teatrul National ’’Radu Stanca’’, Teatrul ’’Gong’’, si ’’Pavilion 2007’’ este 15 lei, biletele cu pret redus pentru elevi, studenti si pensionari vor costa 10 lei. Accesul la spectacolele de la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului este permis pe baza biletului de intrare in muzeu, pret intreg - 17 lei, pret redus pentru elevi, studenti si pensionari - 4 lei. Accesul la spectacolele din Piata Mare si Biserica Azilului este gratuit. Intrarea la programul de filme de la Studioul de filme Astra este gratuita, pretul unui bilet pentru programul de filme Cine.Dans de la Pavilion 2007 este 5 lei, iar elevii, studentii si pensionarii vor avea acces gratuit.
Ce vedem in weekend
Sambata
CC Cushion - coregrafia Paul Weininger, compania Kabinett adCo (Austria), Muzeul Traditiilor Populare Astra (Dumbrava Sibiului), ora 17.00
Roberto & Fizz - Compania Collectif Utilite Publique (durata 60 minute, Elvetia); Cine.Dans - 34 pieces distinguees, coregrafia si regia La Ribot (durata 2 h 30 minute, Elvetia/Spania), Pavilion 2007, ora 19.00
Duminica
Video.Dans - Kinetika corpului, realizator Bogdana Pascal, Studioul de film Astra, ora 19.00
SOLO.RO.1 - Bonus, coregrafia Eduard Gabia; Preview, coregrafia Manuel Pelmus, Teatrul Gong, ora 21.00