„Cele patru ordine ministeriale nu intrunesc nici o conditie de fond si forma impuse de lege. Se invoca acte administrative care nu au fost comunicate niciodata celor vizati. Ceea ce s-a intamplat dovedeste o serie de inadvertente, ca sa nu spun neadevaruri, care dovedesc o grava necunoastere a situatiei de fapt“, a declarat avocatul Bogdan Dumitru, in cadrul unei conferinte de presa la care au mai participat Ovidiu Jurca, vicepresedinte al Blocului National Sindical (BNS), Codruta de Hillerin, fost director tehnic al BNR, Rodica Maiorescu, fostul director adjunct BNR, si Marcel Enus, fost contabil-sef al institutiei. Dumitru a spus ca toate contractele, actele aditionale si procesele-verbale incheiate de fosta conducere a BNR au fost prezentate frecvent Ministerului Culturii si Cultelor (MCC). „Toate platile au fost efectuate cu avizul expres al Ministerului Culturii si Cultelor. Ceea ce face acum MCC reprezinta un abuz si o incalcare grava a drepturilor acestor patru persoane. In conditiile in care aceste persoane au solicitat in mod expres elementele si argumentele pe baza carora s-a facut destituirea, respectiv raportul Corpului de Control al Guvernului, si au fost refuzate, ridica semne de intrebare in sensul ca nu s-a urmarit modul in care acesti oameni au lucrat, ci demiterea lor“, a precizat, citat de Mediafax, Dumitru. El a explicat ca toate argumentele invocate de conducerea MCC pentru demiterea celor patru sunt neintemeiate si contrazise de inscrisurile existente. Dumitru a explicat ca in termenul legal, respectiv 30 de zile de la emiterea ordinelor ministeriale, MCC va fi actionat in justitie, Curtea de Apel Bucuresti fiind instanta care va judeca acest caz.
Dan Erceanu a fost sustinut si de Blocul National Sindical, vicepresedintele Ovidiu Jurca spunand ca „evenimentul este unul neplacut“ pentru cei patru salariati. Erceanu a spus ca se simte „lezat“ de ceea ce a facut MCC, cu atat mai mult, cu cat „toata procedura de incriminare si de cercetare nu s-a facut conform legii“. „Tot ce se spune despre noi nu este real. Banuim ca sunt alte lucruri la mijloc. A fost un plan de atac“, a declarat fostul director al Bibliotecii Nationale. In locul acestuia, ministrul culturii si cultelor a numit-o pe Maria Raducu director general interimar la Biblioteca Nationala a Romaniei, urmand ca in 30 de zile sa se organizeze concurs pentru ocuparea functiei.