D. W. Griffith

Considerat de critici si public drept unul dintre cei mai importanti regizori din istoria cinematografiei si cel care a transformat primul filmul in arta, D. W. Griffith s-a nascut pe 22 ianuarie 1875 in Crestwood, Kentucky, intr-o familie care fusese aproape ruinata dupa infrangerea sudistilor in Razboiul de Secesiune. Tatal sau, Jacob Wark Griffith, era un veteran de razboi si aventurier, care i-a inspirat fiului sau gustul pentru idealurile romantice ale tineretii sale. Faptul ca regizorul provenea din Sud avea sa se faca simtit in filmele sale, de la Birth of a Nation pana la respingerea dura a oricarei forme de oprimare din filmele ulterioare.

Baiatul a crescut la ferma familiei si a urmat cursurile unei mici scoli de tara, luand lectii si de la Mattie, sora sa mai mare, invatatoare. Dar cand avea doar 10 ani tatal sau a murit, iar familia a trebuit sa lupte din greu cu saracia pentru a putea supravietui. Patru ani mai tarziu familia vindea ferma si se muta la Louisville, unde mama va conduce, fara succes, un internat. Cum familia era sufocata de datorii, Griffith renunta la scoala si incepe sa lucreze, mai intai intr-o bacanie, apoi intr-o librarie, care va deveni "universitatea" sa.

Inceputurile

Decis sa devina un mare dramaturg, incepe de la 20 de ani sa joace in mici piese locale, iar peste scurt timp calatorea in turnee alaturi de diverse trupe de teatru. Pentru urmatorul deceniu va alterna noua sa pasiune cu slujbe neinsemnate. Continua sa scrie atunci cand nu joaca, iar in 1907 James K Hackett pune in scena una dintre piesele sale, A Fool and a Girl, un usturator esec de public. Griffith si sotia sa, Linda Arvidson (se casatorisera in 1906) incep sa joace in filme, in speranta ca domeniul nou aparut le va aduce macar banii pentru viata de zi cu zi. Spre sfarsitul lui 1907 Griffith joaca rolul principal in Rescued from an Eagle's Nest, regizat de Edwin S. Porter pentru Edison Company si lansat la inceputul anului urmator. Tot atunci Griffith se muta la New York, unde va lucra pentru Biograph Company, atat ca actor cat si ca scenarist.

Cand regizorul principal se imbolnaveste, Griffith este chemat sa il inlocuiasca, iar in scurt timp termina si lanseaza primul sau film, The Adventures of Dollie. Era inceputul unui nou capitol in istoria cinematografiei, dar nimeni nu ar fi putu sa banuiasca pe atunci.

In urmatorii cinci ani Griffith va continua sa lucreze, realizand sute de filme de o bobina, scurt metraje pe care le numea in batjocura "carnati", fara ca publicul sa auda de numele sau. Era politica studiourilor ca numele regizorilor sa nu fie facute publice. Dar chiar si in anonimat, Griffith rescrie istoria filmului, reusind sa abordeze regia asa cum nu o mai facuse nimeni. Lucrand cu cameramanul G. W. "Billy" Bitzer, Griffith a demonstrat pur si simplu geniu la nivelul efectelor si miscarii camerei, luminii, prim-planurilor si mai ales a montajului, dand filmului primele lectii de "gramatica" si transformand o distractie populara in arta, chiar la nivelul unor scurt-metraje altfel pasabile.

Dar talentul sau regizoral trecea dincolo de astfel de trucuri, prin folosirea prim-planului si a planului mediu, care dadea spectatorului sansa de a se identifica mai usor cu personajele, de a le simti dramele si sentimentele, iar montajul ritmic, de neimaginat in trecut, facea ca tensiunea sa fie intensificata. Intr-un fel, Griffith este si cel care a pus bazele legendarului Hollywood, plecand adesea cu echipa in California pentru filmari, in cautarea decorului perfect. In scurt timp a reusit sa stranga o echipa de tineri, actori si actrite, multi devenind in timp adevarate vedete ale filmului : Mary Pickford, Blanche Sweet, Mae Marsh, Lillian si Dorothy Gish, Robert Harron, Henry B. Walthall,  Lionel Barrymore. Toti au trebuit sa invete sa joace in filmele lui Griffith, care cauta altceva. 

Stilul sau a creat The Lonely Villa (1909) sau The Lonedale Operator (1911) naratiuni care tineau publicul in tensiune, asa cum avea sa faca in A Beast at Bay (1912), unde alternanta de cadre scurte transmitea exact suspansul de care era nevoie. Fara sa stie, cu acest gen de filme de inceput Griffith punea bazele popularului western. Fara a se limita la astfel de filme, Griffith a inceput sa abordeze si alte teme, precum oprimarea amerindienilor de catre albi (The Redman's View (1909) si Ramona (1910), societatea  nedreapta in A corner in Wheat (1909), Pig Alley (1912)sau Judith of Bethulia (1913), o dramatizare a epica a povestii eroinei evreice care si-a salvat comunitatea de asirieni.

Cum cei de la Studiourile Biograph nu doreau sa riste productii mai ample, preferand scurt-metraje usor de vandut. Griffith se decide sa paraseasca in 1913 studiourile unde se formase si impreuna Harry Aitken, de la Studiourile Mutual, infiinteaza propria sa companie la Hollywood. L-au urmat cei mai multi dintre tinerii artisti formati sub indrumarea sa, intre care si Lillian Gish, poate cea mai apropiata dintre colaboratoarele sale. Realizeaza in 1914 mai multe filme, intre care The Avenging Conscience, un thriller psihologic, adaptare a nuvelei lui Poe, The Tell-Tale Heart.

Birth of a Nation

In 1915 Griffith va lansa pe ecrane cel mai ambitios proiect imaginabil, Birth of a Nation, un film de la care va incepe practic adevarata istorie a cinematografiei moderne. Dar a fost si un film suficient de controversat pentru a afecta definitiv reputatia faimosului regizor pret de multi ani. Cu ajutorul lui Frank E. Woods, Griffith s-a decis sa realizeze o adaptare cinematografica a cartii The Clansman, un bestseller al epocii, naratiune melodramatica, incarcata de accente rasiste, a perioadei Reconstructiei. Opera lui Thomas Dixon avea sa se transforme dintr-o modesta saga de familie intr-o capodopera de proportii, o imagine ampla a Razboiului Civil si a perioadei de dupa terminarea acestuia. A fost capodopera lui Griffith, la care acesta a folosit tot ce invatase in sase ani.

Filmul, cu o durata inspaimantatoare pentru acele vremuri - aproape trei ore - a fost lansat la inceputul lui 1915, si avea sa fie cel mai mare succes american de box-office pana in anii '20. Premiera a starnit atat entuziasm, cat si controverse, mai ales dupa ce presedintele Woodrow Wilson a spus despre film ca este "ca si cand ai scrie istoria cu lumina". Criticii si presa l-au prezentat ca o capodopera, dar accentele rasiste, prezentarea membrilor temutului Ku Klux Klan ca niste eroi salvatori si mai ales sustinerea versiunii sudiste au starnit un imens scandal.

Asociatiile care sprijineau drepturile persoanelor de culoare au incercat in repetate randuri, dar fara succes, sa obtina interzicerea filmului, Ku Klux Klanul a revenit in viata publica americana, iar in unele orase s-a ajuns la violente de strada. In pofida succesului imens de public, criticile de gen au afectat grav reputatia regizorului si mai ales perceptia asupra valorii filmului, iar Griffith insusi avea sa declare mai tarziu ca nu intelege de ce un film atat de slab a avut atat de mult succes.

Incercase sa realizeze un film anti-razboi, o pledoarie pentru reconstructia Americii, si in loc de aceasta ajunsese sa fie considerat rasist. Furios, contrataca in 1916 cu un pamflet despre libertatea de expresie, The Rise and Fall of Free Speech in America, acuzandu-i pe criticii sai ca vor sa distruga un film din motive financiare si politice.

Intolerance

Dupa imensul scandal, Griffith revine pe platourile de filmare decis sa demonstreze tuturor ce inseamna arta cinematografica, iar urmatorul sau proiect, cu adevarat gigantesc, avea sa depaseasca tot ce se imaginase pana atunci.

Pentru Intolerance, lansat in septembrie 1916, Griffith a gandit o structura narativa revolutionara, care trecea dincolo de limitele dintre trecut prin prim-planuri, miscarile camerei si montajul paralel, creand in final o compozitie avangardista, cel mai ambitios film realizat inainte de 1920.

Totul incepuse din 1914, inainte de The Birth of a Nation, cand Griffith s-a gandit prima oara sa realizeze o istorie moderna a intolerantei de-a lungul istoriei. Cu titlul provizoriu  The Mother and the Law, filmul era un atac vehement impotriva oprimarii muncitorilor si saracilor, pedepsei cu moartea si impotriva Prohibitiei.

Dar dupa Birth of a Nation, Griffith s-a decis sa extinda proiectul initial si sa realizeze o colectie de patru povestiri, din diferite perioade istorice, pentru a ilustra persistenta intolerantei si lipsei de umanitate de-a lungul epocilor. Numai ca in loc de a le prezenta succesiv, a avut intuitia de geniu de a le imbina. Astfel, Povestea Moderna se imbina cu Povestea Iudaica, ce relata evenimentele care au dus la crucificarea lui Hristos, apoi cu Povestea Franceza, prezentand masacrarea hughenotilor si Povestea Babilioniana, cu decoruri masive si mii de figuranti, prezentand distrugerea civilizatiei de catre persii aliati cu preotii babilionieini. Era un priect imens si ar fi starnit protestele oricaror studiouri, tocmai de aceea Griffith a lucrat asa cum ii placea : singur. A construit decoruri gigantice, a angajat zeci de mii de figuranti, a lucrat cu actorii in care avea incredere, iar Intolerence trebuia sa fie capodopera sa. Mesajul sau pacifist se potrivea cu atmosfera acelor ani, iar la lansare filmul a fost bine primit. Numai ca dupa ce America a intrat in razboi cu Germania, din 1917, mesajul filmului nu mai corespundea cu starea de spirit a populatiei, iar publicul a inceput sa il evite. In final, grandiosul proiect s-a dovedit un dureros esec de box-office.

Paradoxal sau nu, Intolerance s-a bucurat de succes mai ales in strainatate, si in special in tari precum URSS sau Japonia, dar si in Franta, Germania sau tarile scandinave, unde multi viitori regizori si actori au fost inspirati de creatia lui Griffith.

Griffith vs Hollywood

Griffith revine pe ecrane in 1918 cu Hearts of the World, cel mai important film regizat in sprijinul cauzei Aliatilor in timpului primului razboi mondial. Pelicula includea scene filmate in Anglia si pe frontul francez, chiar daca cea mai mare parte era turnata in California. Chiar daca mai tarziu regizorul avea sa regrete accentele propagandistice din Hearts of the World, care nu se prea potriveau cu mesajul pacifist din Intoleranta, Griffith a reusit sa realizeze un film exceptional, desi reactia publicului a fost marcata de dezinteres. Una dintre cele mai imporesionante scene este cea a distrugerii unui sat francez de catre trupele germane, scena adusa la viata de starurile sale, Lillian Gish, Dorothy Gish, Robert Harron. 

Dupa terminarea conflagratiei, Griffith a revenit la temele din linistata viata rurala, intre care True Heart Susie (1919), o idila romantica avand-o in rolul principal pe Lillian Gish, actrita sa preferata. Dar cea mai importanta creatie a perioadei este Broken Blossoms (1919), o capodopera poetica, cu un subiect straniu. Un buddhist chinez vine la Londra, in preajma primului razboi mondial, incercand sa raspandeasca mesajul iubirii si pacii intr-o societate ravasita de violenta si ura. Un atac vehement la adresa rasismului si intolerantei, cu un final tragic, filmul a impresionat din nou, mai ales prin interpretarea oferita de Lillian Gish si Richard Barthelmess.

In aceasta perioada Griffith incerca sa reziste financiar si regizoral in fata ascensiunii industriei filmului de la Hollywood. Infiinteaza impreuna cu Mack Sennet si Thomas Ince compania de distributie Triangle, pe care o va parasi in 1917 in favoarea altor distribuitori.

 In 1919 are inspiratia geniala de a infiinta alaturi de Mary Pickford, Douglas Fairbanks, Sr., si Charlie Chaplin,  United Artists si isi muta compania de productie de la Hollywood la Mamaroneck, New York. Se bucura de un succes comparabil cu cel inregistrat de The Birth of a Nation prin pelicula Way Down East (1920), turnat partial in New England.

Urmatoarea sa pelicula, Orphans of the Storm (1921), a fost o reconstructie spectaculoasa a Revolutiei Franceze, Parisul secolului XVIII fiind practic recreat in studio, reusind sa surprinda perfect atmosfera epocii. Ca si in peliculele precedente, Griffith a prezentat evenimentele dintr-un punct de vedere uman, rolurile principale fiind interpretate de Lillian si Dorothy Gish, despartite si prinse in tumultul revolutionar. Respectandu-si convingerile, Griffith ataca dur dimensiunea nemiloasa a societatii, iar eroul sau politic este Danton, care ii conduce pe francezi pentru rastunarea regimului politic. Robespierre se foloseste de mase pentru edificarea unei noi tiranii, fiind prin excelenta personajul negativ.

Filmele realizate de Griffith la Mamaroneck s-au bucurat de succes, in pofida zvonurilor din epoca, fiind succese de box-office. Dar incasarile generoase s-au dovedit totusi insuficiente din cauza stilului in care lucra Griffith - decoruri monumentale, onorarii generoase acordate actorilor, costuri de productie impresionante - si a inabilitatii sale in afaceri. Chiar daca era considerat un geniu, fondurile erau tot mai greu de gasit, iar presiunea Hollywood-ului fata de acest rebel extravagandt se facea tot mai mult simtita.

Unii critici il considerau deja un regizor vetust, imbatranit, care lucra intr-un stil victorian si nu mai tinea pasul cu noile tendinte. Cu toate acestea Griffith reuseste sa realizeze si alte proiecte din seria sa de "filme rurale", cum erau numite, intre care The White Rose (1923) si America (1924), ultimul fiind o ambitioasa prezentare a Revolutiei Americane, in acelasi stil care il consacrase. Nu avea sa ramana indiferent la progresul tehnic, adaugand sunet productiei din 1921, Dream Street.

Apogeul perioadei petrecute la Mamaroneck a fost reprezentat de Isn't Life Wonderful? (1924), cel mai important si experimental film de la Broken Blossoms, un comentariu social in imagini, realizat in cea mai mare parte in Germania si fiind oglinda crizei din Europa postbelica -  o familie de refugiati incearca sa supravietuiasca in haosul si saracia aduse de infrangerea Germaniei. Fara a ceda tentatiei melodramei, Griffith a reusit sa surprinda magistral atmosfera epocii, saracia, criza, inflatia, un triumf artistic ce anticipa neorealismul italian si avea sa influenteze mari regizori, precum King Vidor, Frank Borzage sau chiar, mai tarziu, Akira Kurosawa. Dar publicul american nu mai era interesat de astfel de subiecte, iar pelicula, desi valoroasa, a fost un esec de box-office, iar regizorul a fost nevoit sa semneze un contract cu Paramount.

Filmele realizate de Griffith in anii '20 pentru Paramount au fost respinse vehement de admiratorii sai, care le considerau doar niste imitatii comerciale ale altor productii realizate de Hollywood. Chiar daca erau filme marca Griffith, succesul a fost cel mult modest, iar titlurile, precum The Sorrows of Satan (1926), au intrat repede in uitare. Griffith adopta tehnici ale expresionismului german, incearca accente comice, aduce schimbari in registrul regizoral, dar succesele din trecut nu mai pot fi egalate.

Revine insa in forta cu pelicula din 1930 Abraham Lincoln, film sonor, in care Walter Huston realizeaza un rol memorabil ca al 16-lea presedinte al SUA, in biografia care incepe de la nasterea lui Lincoln si ajunge la asasinarea sa. Scenele in care Lincoln ii face curte iubitei sale Ann Rutledge sunt realizate in maniera pastorala a filmelor rurale, in timp ce scenele din Razboiul Civil amintesc de stilul grandios din Birth of a Nation. Chiar daca Griffith isi exprima in film admiratia pentru lupta si sacrificiul Sudului, personificat de Robert E. Lee, de aceasta data simpatiile sale politice sunt clar in favoarea lui Lincoln, care incerca sa salveze Uniunea si sa aboleasca sclavia. Din pacate nici acest film nu a fost un succes financiar pe masura asteptarilor. Regizorul, furios datorita modificarilor cerute de producatori in montajul final, se decide sa redevina independent si reziliaza contractul.

Filmul The Struggle, realizat in 1931, avea sa fie si ultima sa productie. De multi ani Griffith avea probleme serioase cu alcoolul, iar prin acest film a incercat sa le prezinte si sa le inteleaga. Personajul principal, un tanar lipsit de vointa se prabuseste si aproape isi distruge intreaga familie prin actele sale iresponsabile.

Regizorul a filmat pe strazile din Bronx pentru a surprinde realitatea strazii si a vietii saracilor, pelicula devenind astfel un document istoric deosebit de important, dar nu prea potrivit pentru stilul de la Hollywood, unde viata din cartierele sarace era infrumusetata si prezentata adesea intr-o maniera romantica. Combinatia dintre realismul dur si un erou negativ, desi nu lipsit de carisma, care cedeaza ispitei alcoolului (Hal Skelly, cunoscut pentru productiile sale pe Broadway, realizeaza aici unul dintre marile sale roluri) nu a avut nici un succes de public. The Struggle s-a dovedit un dezastru, in opinia publicului si criticilor, si a marcat finalul ireversibil al carierei lui Griffith. Avea sa fie sfarsitul sau ca regizor, dar Griffith nu a renuntat atat de usor.

In ultima parte a vietii, dezamagit de lungul sir de esecuri, incearca sa isi reia proiectele din tinerete, sperand intr-un miracol care sa ii permita sa revina pe platourile de filmare. Acest miracol nu se va produce niciodata.   Colaboreaza pentru scurt timp cu Hal Roach la filmul One Million B.C. din 1940, dar stilul de lucru al mai tanarului regizor il nemultumeste si se retrage.    Perioada este marcata de frustrare si alcool, iar Griffith incearca in zadar sa se resemneze cu o viata linistita. Dupa ce se despartise de Linda Arvidson de mai bine de doua decenii, divorteaza in 1936, pentru a se casatori cu Evelyn Baldwin, o tanara actrita care avusese un rol secundar in The Struggle, dar si aceasta casatorie se termina cu un divort.

Tot mai departe de realitate, primeste un premiu Oscar in 1936, iar in 1940 la Muzeul de Arta Moderna are loc o retrospectiva a creatiilor sale. Era insa prea tarziu pentru Griffith, care se considera un invins. Pe 23 iulie 1948, la varsta de 73 de ani, moare la Hollywood in urma unui atac cerebral.  

Regizor urias, cu o viziune umanitara, dar si controversat, in special din cauza mesajului din Birth of a Nation, responsabil pentru lansarea unor mari actori de la inceputul secolului XX, intre care Lillian Gish, Griffith a intrat dupa moarte in uitare. Avea sa revina in atentia publicului mai tarziu, cand filmele sale importante au fost recuperate si au rulat din nou, demonstrand ca regizorul prefigurase multe din directiile moderne ale cinematografiei.