Filmul la care m-am oprit este povestea unei categorii de barbati care nu vrea sa plece din casa parinteasca, pentru ca acolo e cald si bine, mama pregateste micul dejun in fiecare zi, hainele sunt mereu curate si calcate, iar patul se face "singur" cam ca intr-o camera de hotel. E povestea unui grup social care isi petrece timpul testand imbunatatirile tehnice ale playstation-ului, ducandu-se cu gasca la paintball sau la fotbal.
Pe strada mea, grupul asta se numeste "hahalere care traiesc pe seama parintilor bogatani", in film el e "burlacul de 30 de ani care ascunde oarece frustrari emotionale rezultate din relatiile anterioare".
Americanii se gandesc ca solutia cea mai buna de a da afara din casa parinteasca un asemenea burlac e sa-i gaseasca o iubita cu care sa se mute. Iubita e Sarah Jessica Parker, burlacul e Matthew McConaughey, iar povestea e cu happy end, cu "love" si cu multe replici hazoase pe parcurs.
La noi exista o generatie de 30 de ani care nu a plecat inca din casa parinteasca, dar cel mai adesea (cand nu e vorba de hahalerele de mai sus) cei care raman acolo sunt legati prin obligatii financiare si prin ingradiri care se numesc: n-am casa, n-am loc de munca, nu-mi permit rata pentru ca am alte datorii.
Altfel, pentru un burlac roman de 30 de ani, cu oarece studii si pretentii, perspectiva de a fi dat afara din casa parinteasca e cu haz de necaz si cu depese trimise de asociatii care vor sa prinda fonduri internationale in apropierea integrarii noastre sau vor sa schimbe legi ale accesului la dosare in contextul unor finantatori care trebuie protejati.
In Romania acestei saptamani e mult mai ieftin sa dai afara din casa parinteasca un burlac de 30 de ani. Il faci repede jurnalist, apoi il pui pe o lista de informatori ai securitatii si spui ca, pe vremea cand el era pasionat de guma de mestecat, reviste PIF si tehnici cu oglinjoare ca sa vada cam ce
minuni ascund faldurile fustelor colegelor, de fapt facea politie politica si isi turna parintii la securitate.
Fac haz de necaz ca sa va arat penibilul situatiilor pe care le traim. Am vazut pe listele asociatiei care vrea sa afle care dintre jurnalisti copii fiind se "jucau" cu securitatea, oameni pe care-i stiu bine si care n-au nici o legatura cu politica, pe care-i bucura cartile si filmele, concertele si spectacolele de teatru. Mi s-a parut jignitor ca cineva s-a gandit ca ei ar putea fi mici securisti, doar de dragul unei liste care sa apara la stiri. Apoi m-am gandit: am varsta lor, pe mine de ce nu m-au pus pe lista?! S-ar putea sa nu fiu suficient de "formatoare de opinie" sau s-ar putea sa nu contez foarte mult, pentru ca, atunci cand nu scriu aici despre filme si oameni, chiar daca am o functie de conducere, ma ocup de lucruri "glossy" pentru femei. Acum regret ca nu ma aflu pe lista aceasta, ca sa-i pot da in judecata pentru prejudicii de imagine. Sper sa o faca vreunul dintre tinerii care au fost nominalizati doar pentru ca au ajuns in functii de conducere in presa acestor zile.
