Muzeul Scriitorilor din Dublin
Avand sediul intr-o frumoasa cladire de secol XVIII, candva locuinta Lordului Farnham, Muzeul Scriitorilor a fost inaugurat in 1991, iar expozitia permanenta este o succinta dar fascinanta trecere in revista a literaturii irlandeze, de la James Joyce si George Bernard Shaw la Oscar Wilde si Patrick Pearse. Si multi, multi altii, care au marcat intr-un fel sau altul evolutia literaturii irlandeze si mai ales viata culturala a orasului Dublin. Colectiile sunt eclectice si interesante chiar si pentru cei care nu stiu foarte mult despre literatura irlandeza – carti, multe dintre ele editii princeps sau foarte rare, manuscrise, obiecte personale, picturi si desene, tocuri, chiar si masini de scris, documente, scrisori si carti postale. Muzeul este periodic gazda unor manifestari culturale – concerte de muzica clasica, lansari de carte sau lecturi publice - si este poate cel mai bun loc pentru a incepe sa descoperi o literatura ce a dat pana acum patru laureati ai Premiului Nobel – W.B. Yeats in 1923, George Bernard Shaw in 1925, Samuel Beckett in 1969 si Seamus Heaney in 1995.
Muzeul National al Spiridusului
Figura unui batran rautacios, haina verde sau rosie, barba, palarie, eventual o pipa, obligatoriu o comoara ascunsa la capatul curcubeului. Cam asa arata un leprechaun, spiridusul din foclorul irlandez, mai mereu pus pe rele dar destul de usor de pacalit, iar Muzeul National al Spiridusului, deschis in 2010, este primul din lume dedicat acestei figuri emblematice a mitologiei irlandeze. Gandit de la bun inceput ca mai mult decat o simpla prezentare a legendei unui leprechaun, muzeul este proiectat ca o poveste, o sansa de a descoperi nu doar pentru a intelege cum a aparut povestea, dar si cum ai trai in lumea unui astfel de personaj. O istorie a spiridusilor, o ampla prezentare a referintelor din cultura populara, o incapere in care mobilierul este neobisnuit de mare pentru ca vizitatorii sa se simta aidoma unui spiridus strecurat intr-o camera, chiar si curcubeul la capatul caruia se gaseste, cel putin aici, legendara oala cu aur. Cum se prinde un leprechaun? Acest muzeu este poate singurul loc unde puteti gasi un raspuns.
Muzeul National al Irlandei
Cu nu mai putin de patru cladiri in care sunt prezentate cele mai importante exponate, dar si manifestari temporare – trei in orasul Dublin, al patrulea, dedicat vietii rurale, langa satul Turlough – Muzeul National ofera vizitatorilor sansa unica de a descoperi istoria si frumusetea Irlandei, incepand cu preistoria acestui spatiu, trecand prin perioada celtica si medievala pana in secolul trecut, dar sa vada si expozitii de arta si istorie naturala. Cei mai mult vizitatori aleg sa inceapa cu muzeul arheologic, unde in cadrul expozitiilor permanente sunt expuse artefacte de pe teritoriul irlandez din preistorie pana in epoca medievala. Unelte si arme din piatra si metal, sabii si coifuri din bronz, obiecte din lemn, artefacte si bijuterii din aur, mumii descoperite in mlastini, piese, arme si decoratiuni din perioada vikinga si multe altele. Cei pasionati mai mult de arta pot vizita sectiunea dedicata artelor decorative si istoriei, gazduita intr-o fosta cazarma militara, cu expozitii de mobilier, piese din argint, ceramica si sticla, arta si costume populare, arme, bani, si o expozitie de tehnica militara din 1550 pana in prezent. Nici cei pasionati de natura nu au fost uitati, Muzeul de Istorie Naturala, datand din 1856, fiind fascinant nu doar datorita exponatelor, dar si pentru ca si-a pastrat surprinzator de bine atmosfera si vechile exponate. Pentru a intelege si mai bine Irlanda curiosii pot merge la muzeul dedicat vietii cotidiene rurale, cel mai nou, ce prezinta in detaliu felul in care traiau irlandezii intre 1850-1950.
Muzeul National al Figurilor de Ceara
Poate ca nu este cel mai cunoscut si cel mai mare muzeu al figurilor de ceara din lume, dar aceasta institutie din Dublin, redeschisa in 2009, se bucura de un nesperat succes, in buna masura datorita diversitatii si calitatii pieselor din colectia sa. Potrivit pentru cei mici si cei mari, isi prezinta exponatele in sali inspirat decorate, de la scriitori irlandezi (Joyce, Beckett, Oscar Wilde) la scene din istoria tarii (vikingi, personaje mitologice sau ipostaze medievale), o sala dedicata descoperirilor si inventiilor, o Camera a Ororilor (de unde nu puteau lipsi Dracula, Frankenstein sau Mumia) sau o sectiune dedicata copiilor, cu un tunel magic si teatru de papusi, Harry Potter, familia Simpson sau Spongebob. Nu puteau lipsi nici celebritatile, irlandeze sau nu, precum Liam Neeson, Phil Lynott, U2 dar si Yoda, Superman sau Testoasele Ninja. Un muzeu pentru cei mici dar si pentru cei mari.
Muzeul Irlandez de Arta Moderna
Cea mai importanta institutie dedicata artei moderne si contemporane, Muzeul Irlandez de Arta Moderna gazduieste peste 3500 de lucrari semnate de artisti nationali si internationali, iar de la inaugurarea din vara lui 1991 s-a impus ca una dintre destinatiile de prima importanta pe harta culturala a orasului Dublin. In afara expozitiilor temporare si permanente de arta contemporana si moderna muzeul are si o bogata colectie de gravuri si desene ale vechilor maestri – Durer, Rembrandt, Goya – si o bogata selectie de carti cu gravuri semnate de Thomas Bewick.
Biblioteca Chester Beatty
Manuscrise, desene, carti rare, documente medievale, arta decorativa, copii ale Bibliei si Coranului, papirusuri egiptene, mii de ani de istorie a cartii si a scrisului intr-una dintre cele mai populare destinatii turistice si culturale din Dublin – Biblioteca Chester Beatty. Purtand numele magnatului Chester Beatty, care a colectionat cu rabdare si pasiunea cea mai mare parte a artefactelor prezentate astazi aici, institutia a inaugurat sediul nou la inceputul lui 2000, pe 7 februarie, la 125 de ani de la nasterea lui Beatty. Nu intamplator doar doi ani mai tarziu primea prestigioasa distinctie de “Muzeul European al Anului”, fiind cea mai diversa si bogata colectie privata de carti si manuscrise.
Sectiunea bibliotecii dedicata culturii occidentale atrage prin bogata colectie de manuscrise si papirusuri cu texte biblice, din secolele I-IV, intre care unele dintre cele mai vechi copii existente ale Evangheliilor sau Apocalipsei, diverse fragmente vetero-testamentare, dar si documente sau manuscrise renascentiste, gravuri, editii rare de carte, construind in fata vizitatorilor istoria esentiala a scrierii si publicarii de-a lungul epocilor, de la primele insemnarii la productia de serie. Peste 3000 de carti si peste 26.000 de gravuri si desene pot fi vazute in expozitia permanenta si in cele temporare.
In colectia de texte islamice veti gasi peste 6000 de piese, in principal manuscrise, dar si picturi sau lucrari de caligrafie, intre care peste 260 de exemplare si fragmente de Coran, cele mai vechi datand din secolele VIII si IX. Impartite in colectia araba, cea dedicata Coranului, persana, turca si indiana, contine numeroase titluri unice, cu bogate desene si ornamentatii, exemplare ale scrierilor marilor poeti persani, editii ilustrate. Colectia asiatica este mai mica, dar unele dintre manuscrise si piesele de arta decorativa au fost aduse de Beatty din primele sale calatorii in China si Japonia, iar ulterior a adaugat lucrari de arta, albume, gravuri, documente.
A.L.
Noiembrie 2015