Filmul lui Catalin Mitulescu, 'Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii', pe care-l primiti astazi impreuna cu ziarul nostru, ne-a indemnat la o privire retrospectiva. Daca ar fi fost sa raminem in spiritul lui, ar fi trebuit sa rememoram tot felul de lucruri marunte care ne-au facut viata in vremea comunismului: basca de pionier, uniformele, matricolele, serbarile scolare cu cintece patriotice si altele de genul acesta. Pentru unii ar fi fost motive de nostalgie, pentru altii amintiri mai putin placute, daca nu chiar traumatice.
Am decis, totusi, sa nu raminem cantonati exclusiv in trecut, ci sa privim cu un ochi in urma si cu celalalt la ce va sa vina. Pe scurt, avind in vedere ca ne aflam la sfirsitul unei perioade in care ne-am facut curaj sa intram pe usa Europei, am considerat mai profitabil sa tragem linie si sa adunam ce am realizat pina acum, din 90 incoace. Fireste, pionierii si serbarile 'patriotice' fac parte si ele din istoria noastra, dar nu acestea ne recomanda sa intram in clubul european. Pina la urma, important nu e ce-am facut inainte de 90, ci dupa, cind ne-am putut manifesta in libertate. Inainte faceam, in general, ce ne impunea regimul, dupa, am avut ocazia sa aratam ce putem.
Avem ce arata? Numarul de fata al suplimentului 'Media&cultura' demonstreaza ca, totusi, da.
Nu stim daca tranzitia se sfirseste o data cu admiterea noastra alaturi de tarile civilizate ale Europei, dar vrem sa credem ca va urma cel putin o etapa superioara a ei. Cit despre cea pe care am trait-o pina acum, putem constata, la momentul bilantului, ca n-a fost chiar un desert, ca, in ciuda tuturor aparentelor, n-a reprezentat o perioada din viata noastra de care sa ne fie intru totul rusine.
Publicitate: De la 'Titan Ice, alta viata!' la reclamele multipremiate international.
Internet: Un domeniu foarte tinar si, tocmai de aceea, foarte vioi, cu o crestere spectaculoasa.
Piata de carte: Activitatea editoriala este in expansiune si a devenit de ceva timp o afacere.
Literatura: Produsele scriitorilor romani contemporani sint bune de mers la export.
Film: Cinematografia romaneasca s-a impus in ultimul timp si a ajuns sa domine festivalurile internationale.
Muzica: Piata muzicala postdecembrista a reflectat avintul adolescentin al unui public in tranzitie.
Teatru: Pe scena, 'privatizarile' au fost de fiecare data profitabile.
Dans: Revolutia in acest domeniu a fost facuta in pasi de dans contemporan.
Arte plastice: Punctul de cotitura in arta plastica a fost deschiderea MNAC.
Cezar Paul-Badescu