Sursa foto: trendytree.com
Brazii mici de un metru, dar si cei de birou, de doar 50 de centimetri, castiga teren in detrimentul celor inalti, care ajung pana la tavan. Practic, este preferat stilul minimalist. Globurile sunt adaptate la marimea bradului, astfel cele mici revin in tendinte.
Forma, de asemenea, conteaza. Nu se mai poarta combinatiile de globuri, fie optam pentru decoratiuni in diferite forme, precum cele in forma de stelute, braduti sau clopotei, fie pentru globuri rotunde. Daca anul trecut beteala era un ornament de baza, anul acesta sunt in tendinte brazii impodobiti doar cu globuri si ornamente. Pentru un aspect special puteti apela la flori, atat naturale cat si artificiale, aceasta fiind una dintre cele mai noi tendinte.
Sursa foto: goodhousekeeping.com
Instalatia clasica, cu multe beculete colorate, este inlocuita cu cea simpla, cu lumina alba. Un astfel de aranjament va pune in evidenta intr-un mod elegant celelalte ornamente. O caracteristica importanta a bradului de Craciun a anului 2016 este culoarea. Clasicul verde va fi mereu in tendinte. Nu vom da gres nici cu un brad alb, rosu.
Cand vine vorba despre ornamente, putem tine cont de culorile reprezentative ale acestui an, si anume albastru-seren si roz-quartz. La fel de bine putem alege combinatii de culori precum alb si rosu, auriu si alb. Daca dorim sa obtinem o atmosfera de iarna, una putin mai rece, dar eleganta, putem merge pe combinatii de alb cu argintiu. Pentru a amplifica efectul, alegeti o nuanta de contrast, dar tot rece, precum albastru.
Sursa foto: goodhousekeeping.com
A.I.
Decembrie 2016