Cu mult inainte ca ceaiul sa devina una dintre bauturile nationale ale Rusiei, iar imaginea unui samovar fierbinte sau a ceaiului sorbit din farfurioara sa fie asociate culturii rusesti, ceaiul se bucura de succes in Asia si facuse primii pasi in Marea Britanie. Se spune ca imparatul Indiei de nord ar fi vrut sa daruiasca o incarcatura de ceai ambasadorului trimis de tarul Mihail Romanov - fondatorul dinastiei Romanov - dar acesta ar fi refuzat. Chiar daca era deja familiarizat cu exotica licoare, ambasadorul nu credea ca tarul ar fi apreciat-o. Legenda sau adevar, Rusia avea sa descopere ceaiul abia dupa 1689, an in care a fost semnat pactul cu puternicul imperiu chinez. Stabilind granitele, tratatul fixa si un singur punct pe unde se facea comertul intre cele doua tari, la Usk Kayakhta, la peste o mie de mile de Beijing si la peste patru mii de Sankt Petersburg. Pe aici aveau sa treaca in timp adevarate comori, iar negustorii rusi au inceput sa aduca matasuri, bumbacuri, bijuterii si, pana la urma, ceai. Tot mai mult ceai chinezesc.
O caravana cu 200 - 300 de camile avea nevoie de un an pentru a ajunge de la Moscova la Usk Kayakhta, dar in scurt timp, cu toate dificultatile, Rusia a inceput sa importe in fiecare an cateva mii de kilograme de ceai, iar dupa 1700 cantitatea a crescut de la an la an. Numai ca la inceput o jumatate de kilogram de ceai costa 15 ruble, o suma fabuloasa pentru cei de rand, asa ca ramanea o bautura rezervata celor instariti. Dar tarina Elisabeta, indragostita de ceai, a facut totul pentru ca o caravana speciala sa importe cat mai mult ceai, si preturile au inceput sa scada dupa 1735, cand si oamenii de rand, de la functionari la mujici, au inceput sa descopere savoarea ceaiului. La moartea Ecaterinei cea Mare, in 1796, in Rusia se consuma anual o cantitate impresionanta de ceai - peste 1,7 milioane de kilograme. Ceea ce pentru acea vreme era enorm. Insa descoperirea ceaiului a dus la o alta inventie cu totul ruseasca - samovarul. Inspirat de echivalentul mongol, folosit insa pentru gatit, samovarul a devenit prin excelenta felul rusesc de a prepara ceaiul. Tare, foarte tare, era baut din pahare sau farfurioare adanci, cu un cub de zahar care era insa tinut in gura - sau din care se musca - si nu topit in ceai.
Pana in 1800 cantitatea de ceai importata in fiecare an a continuat sa creasca de peste 10 ori, iar ceaiul a inceput sa se raspandeasca in cele mai indepartate colturi ale vastului imperiu rus, de la ceaiul de lux la varietatile mai slabe si mult mai ieftine. De la camile s-a trecut la carute, samovarele mai scumpe sau mai putin costisitoare au devenit o prezenta obisnuita in fiecare locuinta, iar paharul sau farfurioara de ceai un obicei zilnic, preluat apoi din Rusia si in alte tari.
