Sarbatoarea Floriilor este una dintre cele mai frumoase practici religioase, traditionale, celebrata in fiecare an cu o saptamana inainte de Paste si numita si Duminica Stalparilor. Duminica Floriilor este avanpremiera Pastilor, celebrand intrarea lui Iisus in Ierusalim, intampinat sarbatoreste, cu ramuri verzi, de multimea care, nu peste multa vreme, avea sa-l crucifice. In traditiile populare, aceasta zi consacra plantele magice specifice (salcia), marcand in acelasi timp apropierea finalului de post. Cea din urma duminica din Paresimi, Duminica Floriilor, se mai numeste Staurile Florii, dar si Duminica Stalparilor. In unele zone este numita Duminica Vlastarilor.
Credinciosii duc la biserica ramuri inflorite, in special de salcie. Ramurile se sfintesc si se impart tuturor. Salcia este de mare pret in aceasta zi, fiecare credincios intorcandu-se de la biserica cu ramuri, pe care le pastreaza cu sfintenie langa icoana, ca pazitoare de toate relele in timpul anului.
Exista o legenda frumoasa in legatura cu binecuvantarea data de catre Maica Domnului salciei: Pe cand era Iisus rastignit pe cruce, Maica Domnului a auzit vestea, a incaltat opinci de fier, a luat in mana un toiag de otel si a plecat plangand, ca sa-l gaseasca pe Fiul ei. In drumul sau a intalnit o broasca. Aceasta intreband-o de ce plange, Maica Domnului i-a raspuns ca a avut un baiat si i l-au rastignit jidovii. Broasca i-a spus ca si ea a avut noua pui "mititei si frumusei, cu ochii besicatei", si i-a omorat un car pe toti, si tot nu se boceste asa. Maica Domnului a binecuvantat broasca si i-a spus ca, dupa moarte, nu va mai fi rau mirositoare. Mergand mai departe, a dat peste o apa la marginea careia se afla o salcie, si a rugat-o sa se faca punte pe apa. Salcia a ascultat, s-a prefacut in punte, iar Maica Domnului, trecand peste ea, a binecuvantat-o sa nu se poata face carbuni din ea si sa fie dusa in toti anii, in ziua de Florii, la biserica. Potrivit traditiei, ramurile verzi simbolizeaza biruinta asupra mortii. In antichitate, era obiceiul ca invingatorii in razboaie sa fie intampinati si insotiti cu ramuri pururi verzi.
Cu crengile de salcie aduse de la biserica sunt atinsi copiii mici, ca sa creasca si sa infloreasca la fel ca salcia. Ramuri de salcie se pun si pe morminte. Stupii de albine se incing cu salcie. Ei vor rodi din belsug. In unele zone ale tarii, oamenii iau matisori de salcie si-i pun pe razoare, ca sa nu atace daunatorii legumele. Salcia sfintita este considerata in popor si medicament. Exista si credinta ca, daca fetele dau cu salcie prin par in ziua de Florii, le creste parul mare si frumos. Niciun barbat nu trebuie sa se spele pe cap in ziua de Florii, nici sa se rada, de teama ca infloreste (albeste) ca pomii. Unii barbati din Banat, dimpotriva, nu se spala pe cap in saptamana dinaintea Floriilor, dar in ziua de Florii isi spala capul cu apa descantata, anume ca sa le creasca si sa li se pastreze parul. Dupa ce se spala, toarna apa la radacina unui par altoit. Se crede ca aceluia care se va impartasi in ziua de Florii, inainte de a se apropia de preot ca sa se impartaseasca, orice va gandi in acel moment, Tatal Ceresc ii va indeplini dorinta. Ziua aceasta se mai numeste a Floriilor, pentru ca, din aceasta zi, toti pomii si toate florile incep a inmuguri si a inflori. Inflorirea (esenta Floriilor _ ziua florilor de orice fel) este leit-motivul magiei initiatice. "Nunta urzicilor" semnifica imposibilitatea consumului de urzici in continuare, explicata prin imbatranirea plantelor. Se mai numeste Ziua Florilor, pentru ca din aceasta zi incep femeile sa puna plantele pentru vopsit la inmuiat, plante ce au fost culese din vara trecuta si pastrate in loc curat si ferit. Vopselele servesc la incondeierea oualor de Pasti. In aceasta duminica este dezlegare la peste, icre, ulei si vin. In mod oracular, in dimineata de Florii se pune, pe trandafiri sau macesi, martisorul care a fost purtat spre a vedea daca ai noroc sau nu (dupa cum se prinde roua pe el). In practicile magice, in aceasta dimineata, oglinda, impreuna cu o camasa curata care se imbraca in ziua de Florii, se pun sub un par altoit, ca sa rasara soarele peste el. Cu oglinda se fac apoi farmece pentru dragoste si sanatate. Cum va fi vremea in ziua de Florii, asa va fi si in ziua de Pasti. Daca pana la Florii canta broastele, are sa fie vara frumoasa. Pentru ziua de Florii, in toate casele se coc atatea paini de grau cati membri are familia, de marimi variate, conform varstei membrilor de familie. Aceste paini se impletesc cu multa grija si se decoreaza cu coronite, cruci si alte figuri din acelasi aluat.
Marginalii la o expozitie
Daca as fi intrebat - nu ca specialist in domeniu, pentru ca nu sunt, ci doar ca iubitor de arta - ce vad in fata mea prin cele 15 portrete, mi-ar fi greu si usor, in acelasi timp, sa raspund: vad lumina si suflet. Nu inainte de a ma gandi, bineinteles: la ce, oare, sa ma opresc? La vitalitatea picturala atat de dovedita, sugerata prin fiecare culoare? La sensibilitatea proprie artistului? La patrunderea intelesurilor? Cand ma refer la suflet si la lumina, la vitalitatea si la sensibilitatea proprii, trebuie sa ma duc cu gandul la "Portrete"-le artistului Vasile Muresan, de la Galeria "Cuvantului liber", la toate lucrarile lui de aici, peste care troneaza portretul in oglinda. Este una dintre secventele previzibile ale realitatii. Ceva mai in dreapta lui sta "Creatorul" surprins in reverie, in ipostaza in care el doreste sa fie. Privesti ceva mai in stanga, unde, in prezenta panditei viitoare memorii, artistul si omul se afla intr-o stare anume, in acea febrila cautare a "eului", intr-o alta vecinatate, cea a curateniei si a sensibilitatii.
Exista in "Portrete"-le lui Vasile Muresan o indusa viziune asupra unei realitati si sensibilitati artistice strecurate prin sensurile culorii. "Destainuirea fermecatoare a amanuntului" - cum se exprima candva Nicolae Iorga - sub farmecul "maretei supuneri" ne apropie de "poezia sfioasa" a unui stil propriu, coplesit, fericit, de gama impresiilor. Gama care confera un lirism al portretului, al unei "lumi aduse in tablou". Cam asa, cred, ar trebui sa privim cele doua portrete ale regretatului Nicolae Tunaru, prea devreme dus sa ademeneasca culori nemaivazute prin nesfarsitele Campii Elizee. Il vedem pe Tunaru - realul. In vecinatatea "realului" sta amintirea lui. Adica, "lacrima frunzei mele", cum se exprima el odata. O fantoma albastruie cu pipa. Doamne, cat de aproape este, uneori, adevarul! Cel artistic si cel real, sub puterea discreta a timpului! Interpret al culorii si al amanuntului, prin imagine si idee, departe de idealizari si poetizari, in cadrul aceluiasi realism pictural, Vasile Muresan se apleaca, duios si cu iubire, spre oamenii simpli, spre o lume pe alocuri crepusculara, cea a batranilor, o lume cu seninatate respirand darul vietii. Gustul artistic, sensibilitatea, harul lui Vasile Muresan ii cuprind intr-o originala viziune plastica, cu o puternica forta de exprimare.
Este cazul portretului "Taranului din Ocolis", cel care l-a ascuns pe generalul Mociulschi, brav ostean - comandant al Armatei Romane, asezat de artist alaturi de un Bacovia si Tutea, cel care ne spunea mereu: "Unul este Dumnezeu!". Atitudinea adanc reverentioasa fata de om, sub semnul culorii, element principal in constructia picturala, o dovedeste artistul Vasile Muresan si in galeria taranilor. Bunica - "Buna", toti taranii acestia, talpa tarii, cei care au dus si duc, deopotriva, razboiele si poverile, ei - inceputul si sfarsitul tuturor, ei - cei din Lunca Bradului, din Madaras, toti cei de prin locurile lasate de Dumnezeu cu un rost anume. Ca iubitor de arta, cred, sunt convins ca ceea vedem in "Portrete"-le aflate in Galeria de la "Cuvantul liber" constituie un mare noroc si o bucurie pentru noi, oferite, cu darnicie, de artistul si prietenul Vasile Muresan. "Nu perfectiunea rece, clasicizata - scria Ioan Alexandru -, ci drumul tau, sufletul de viata datator, opera de arta se desavarsesc in inima celorlalti." Vasile Muresan se situeaza, prin vreme, in sufletul nostru "de viata datator", printre acele varfuri artistice cu rol de exceptie si merituos prestigiu in realul nostru contemporan.
LAZAR LADARIU
