Alexander Hausvater este unul dintre cei mai influenti si inventivi regizori români ai momentului. Un om de scena care taie mereu rasuflarea cu o retorica vie, câstigata pe teren, printre actori, scenografi si tehnicieni. Nascut în România, apoi plecat în Israel si Canada, regizorul si-a câstigat o autoritate incontestabila în lumea teatrului mondial. Un creator care practica religia experimentului, care rastoarna viziuni clasice si schimba mereu unghiurile în regie. A predat la Tel Aviv si Londra, a condus institutii de spectacol din Canada. În România este cel mai bine cunoscut prin montarile sale: "Au pus catuse florilor", "Direct din Amsterdam: Anneee Frank!", "La tiganci", "Livada cu visini". Cele mai recente spectacole ale sale, "Arborele tropicelor", la Teatrul National "Vasile Alecsandri" din Iasi, si "Athenee Palace Hotel", la Teatrul National "Mihai Eminescu" din Timisoara, au avut parte de critici pozitive.
Dan Boicea: Domnule Alexander Hausvater, cum putem sa remodelam pozitiv, prin creatii culturale, impresia pe care Occidentul si-a format-o deja când aude de România?
Alexander Hausvater: Primul lucru pe care trebuie sa-l facem este eliminarea generatiei pre-’89. Rusinea este dusa mai departe de oamenii care au acceptat ca aceia care conduceau atunci sa mai conduca si acum si sa mai aiba un cuvânt de spus în politica. Condamnarea comunismului este de o importanta istorica extraordinara. Trebuie nascuta aceasta noua cultura, care poate fi total opusa trecutului. Dar nu este. Pentru a fi disidenta, trebuie
s-o revolti contra omului. El era vinovat ca nu se trezea la ora 12 când vecinul lui era arestat. Primul imperativ este acela de a schimba aceasta pagina total si de a spune ca prezentul nu are nicio legatura cu acest trecut. În România vedem lucruri proaste, neinteresante si spunem ca în afara sunt mai incitante. De exemplu, la Iasi, la premiera mea "Arborele tropicelor" au fost câtiva americani care vazusera multe spectacole pe Broadway. Si când mi-au spus ca pe Broadway nu exista nimic asemanator cu ceea ce este la Iasi, i-am crezut… Pentru ca piesa de la Iasi îi forteaza pe spectatori sa nu mai fie pasivi, sa fie curiosi, sa vada actiunea printr-o instalatie speciala, printre zabrele si prin usi transparente. Daca observi detaliile, esti responsabil la detalii. Daca vezi ca un fiu vrea sa îsi omoare tatal,
esti implicat în acest lucru. Ei mi-au spus ca publicul american vine la teatru sa se relaxeze, pentru doua ore, sa se distreze si apoi pleaca la restaurant si uita totul. Americanii au observat dupa acest spectacol ca experienta emotionala nu se termina imediat dupa ce iesi din sala. Trebuie sa te duci acasa, s-o consumi ulterior, s-o traiesti.
Cultura, un articol economic
- Experimentele culturale românesti pot avea succes pe piata occidentala?
- Fiecare proiect trebuie administrat în alt fel si trebuie luat în calcul ca în Europa tot ce creezi trebuie vazut atât de un public român, cât si de unul european. Publicul nu poate fi limitat la limba, la traditie, religie sau cultura. El este oriunde si oricând, pentru ca oamenii, astazi, traiesc o viata mai mult similara decât diferita. Coca-Cola, McDonalds, CNN, mesajele rapide sunt lucrurile care ne leaga, este o standardizare aproape totala a vietii. Asa ca imediat ai ceva în comun cu cineva, înainte sa ai ceva bazat pe diferentele de traditie sau cultura. Nu se întelege în România înca un lucru: cultura este un articol economic, care trebuie distribuit si vândut. Ca sa vinzi ceva, trebuie sa-i faci reclama, ca sa-i arati omului ca el are nevoie de acel cântec, de acea pictura. Aceasta nevoie trebuie cauzata prin galagie, prin imagine, iar reclama asta nu se întâmpla. Nu exista o strategie astfel ca în urmatorii 5-6 ani sa scapi de pe prima pagina din marele ziare ale lumii de tiganii care au mâncat lebedele de pe lac sau despre individul asta care sfinteste stadioane… În locul acestora sa se scrie despre lucruri pozitive care ar avea potentialul unui impact international. Când spun România, exista un imediat cliseu de asociatie, adica tu ca român esti un salbatic, un canibal. Iar aceasta asociatie negativa este de multe ori încurajata si de diaspora româneasca. Orice element cultural trebuie sa faca parte dintr-o campanie care sa arate partea tânara a acestei tari. Oamenii, dupa revolutie, sunt altfel. Am primit zeci si zeci de complimente ca România a intrat în Europa, dar nu am auzit pe nimeni spunând ca a intrat prin acest musical, acest concert sau vreo expunere de tablouri extraordinara. Ma refer la materializarea culturii, la exemplificarea ei. Apoi, ca artist, daca nu esti înconjurat de forte economice, esti mort.
- Cine decide ce este valoarea într-o tara în care nimeni nu este obiectiv?
- Nimeni nu stie. Te uiti la oameni care emit pareri despre arta si spun ce este bun sau rau. Dar ei sunt deconectati, pentru ca sunt subiectivi. Le place un spectacol pentru ca le place un actor sau un regizor. Nu trebuie judecat asa. Trebuie sa declare cauzele care i-au facut sa judece asa. Daca ele sunt legate de experienta ca om, e în regula. Dar daca lucrurile sunt explicate cu termenii "bun"-"rau", ori este un mic profesoras, ori un preot sau altceva care evalueaza pe altul. Nimeni nu evalueaza pe altul, ci doar propriile emotii în legatura cu un spectacol.
… Europa are nevoie de produsele românesti. Cultura româna este înca departe de resursele si radacinile ei. Constient sau inconstient, omul creeaza ceva legat de stramosii lui. Poate stie, poate nu stie. Pe de o parte, încercam sa ne debarasam de acesti stramosi, pe de alta parte, ei ne fac diferiti, originali si doriti de un public care nu întelege.
Broadway versus scena româneasca
- Cu ce este mai bun un spectacol de pe Broadway decât un spectacol românesc de top?
- Nu cred ca se poate face o comparatie. Profesionismul este principalul criteriu de departajare. Produsul lor este o masina, fiecare moment este un mecanism spectacular desavârsit. Apoi, mai este tehnologia. Teatrul este singura arta care îmbina în ea toate tehnologiile: pictura, sculptura, proiectiile, jocul, coregrafia. Astazi, tehnologia a avansat mult mai rapid decât alte forme de comunicare, ca pantomima si dansul. E ridicol sa nu o utilizezi. Ignorarea ei a fost justificata întotdeauna prin faptul ca nu avem bani. Pentru mine, tehnologia este capacitatea de a utiliza resursele minime la o capacitate de 100 de ori mai mare. Ai doua becuri, dar cum le folosesti? În România nu exista cuvântul "experiment", cuvântul "explorare". Pe Broadway, cu un an înainte, când individul a terminat scenografia, îti aduce pe macheta respectiva resurse de lumini. Îti explica cum le foloseste, cum le misca. Oricine stie ca orice sursa, daca e îmbinata cu fum, ia formele lui, creeaza iluzii. Îmbinarea tehnologiei cu partea artistica este o necesitate. Acum lucrez la "Il Trovatore", de Verdi, la Opera Nationala Bucuresti, un spectacol care va avea premiera în primavara. Va fi o gândire noua asupra unei opere clasice: muzica, miscare, dans si actori. Voi încerca revolutionarea Operei Române cu un spectacol multimedia.
Drepturile si obligatiile actorului american
- Organizarea minutioasa din industrie poate fi preluata în lumea boema a teatrului?
- În America exista o legislatie, care este foarte rigida. Fiecare trebuie sa-si faca datoria printr-un contract si, daca n-o face, nu numai ca-si pierde contractul, dar e pus si pe o lista neagra si nu mai lucreaza vreodata. Actorul face parte dintr-un sindicat, numit "Actors Equity". La prima repetitie, pe tine, ca regizor care lucrezi cu ei, te arunca afara din sala si se face o întrunire. Se alege un sef dintre actori, care este omul de legatura dintre sindicat si tine. El cere pauze si drepturi pentru cei pe care îi reprezinta, dar se asigura si ca oamenii lui respecta obligatiile. El pedepseste gesturile de indisciplina. Daca actorul a întârziat un minut, nu producatorul îi atrage atentia. La prima abatere îl mustra, a doua oara îi spune ca îl da afara. Pe Broadway, o piesa mergea în continuitate, de marti pâna duminica, câteva luni, se termina într-o sâmbata si joia urmatoare avea loc alta premiera. Daca nu prepari totul la milimetru, s-a dus! Dar nu este mare scofala! Este un imperativ al profesionalismului. În România a ramas acea tâmpenie antica în care artistul trebuie sa aiba inspiratie, sa se duca singur, sa sufere… Artistul este exact precum pilotul si chirurgul.
Politica perverteste cultura
- Indisciplina actorilor români v-a sabotat vreodata spectacolele?
- Orice activitate de colectiv sufera, chiar si la fotbal, chiar si pe scena. Mergi la spital, n-ai echipa. Fiecare vrea plicul lui, este aceasta necesitate a individului, chiar daca sunt ocupatii în care, fara echipa, esti mort. Nici macar la nivel înalt. Nu se poate mima nici diplomatia, nici prietenia. Eu cred ca politica româneasca si politicianul au influenta la fiecare nivel al societatii. Eu pot sa fac orice într-o sala de spectacol… Dar spectatorul se întoarce acasa, da drumul la televizor si-i vede pe Mitica, pe Becali… Si când vede asta, pierde. Voi, cei din presa, sunteti foarte vinovati pentru ca l-ati creat pe Becali si îl aduceti la televizor în fiecare seara. Mc Luhan spunea: "Îmi aduci pe cineva trei-patru zile pe ecran si devine vedeta, îmi aduci pe cineva o saptamâna si devine presedintele Statelor Unite". Asta se întâmpla si se va întâmpla. Daca nu exista un motor în care se spune ca nu-ti iau interviu pentru ca esti analfabet si nu vreau ca publicul meu sa auda asa ceva, nu se elimina aceasta vina generala. Dar si artistul este prea putin implicat sa rezolve aceste probleme, chiar si eu. Ne retragem, undeva, sa citim despre visuri, despre japonezi, dar nu atacam total aceste fenomene, cum a facut Caragiale, fara mila. Si exista un motiv: pâna la urma, sponsorizarea tot de la astia vine. Si teatrul nu poate sa traiasca singur. Te întorci într-un cerc vicios, din care faci parte fara sa vrei.
- V-ar tenta sa faceti un spectacol în care sa parodiati toate tarele acestea ale societatii?
- Foarte mult. În toamna am facut la Teatrul National din Timisoara spectacolul "Athenee Palace", pentru prima oara în România, în zece limbi. O piesa despre România anilor ’40, adaptata dintr-un roman al americancei Waldeck. 24 de ore, în ziua în care nemtii au intrat în Paris, iar România francofila devine germanofila. Toate ramurile societatii atunci le vezi: intelectualul, politicianul, omul de afaceri, artistul. Este o tendinta comuna cu ceea ce exista acum. Tinerii repeta istoria parintilor. Singura modalitate de a nu o repeta este de a o respinge si nu am auzit sa se întâmple la noi acest lucru. Copiii marelui criminal Mengele au spus ca îl urasc si dezaproba total ce a facut el, dar ca totusi ramâne tatal lor.
Mouse-ul, instrument al educatiei
- Cultura ramâne si în 2007 un domeniu neinteresant pentru finantatorii privati?
- Încet-încet, economia noastra va fi mai competitiva, vor fi investitii, dar trebuie înteleasa importanta culturii, legata de economia în sine. În America de Nord nu s-a înteles asta, oamenii au înteles sa aiba 3-4 masini, casa la tara si sa fuga acolo. Americanii nu au vrut cultura. Traditia lor s-a revoltat contra britanicilor, europenilor, pentru ca au spus: "Uite ce li s-a întâmplat cultivatilor de europeni, care s-au luptat între ei ani si ani de zile. Noi vrem sa fim ignoranti si prin asta devenim puri". Gândirea asta a dus la tehnologie, la internet. Americanul a spus ca el îsi alege doar ceea ce are nevoie din cunostinte. Noi la scoala am stat 20 de ani în banci si am învatat 90% lucruri care nu ne trebuiau. Dar acum, mouse-ul ma duce numai unde vreau. Ce am nevoie - aflu si exploatez. Mi se pare ca noile proiecte culturale în România trebuie sa ia în consideratie si faptul ca arta trebuie sa devina un articol comercial, de utilitate. Daca oamenii de afaceri nu-si dau seama ca si printr-o opera sau spectacol de teatru pot sa faca bani, atunci finantarile nu vor exista.
- Americanul obisnuit se duce la teatru?
- Americanul obisnuit nu stie cum sa scrie cuvântul "teatru". Acest cuvânt nu a fost si nu va fi la locul sau decât în comunitatile care au avut un teatru important. Teatrul de tip "Broadway" a fost creat din ratiuni turistice. Este bazat pe faptul ca la New York vin milioane de oameni pe zi si nu poti sa pleci fara sa vezi un spectacol acolo, cu 150 de dolari biletul. Nu este un fenomen cultural în sine. Vrei sa vezi spectacole celebre, "Cats" sau "Fantoma de la Opera", sau vrei sa vezi vedete în carne si oase... În momentul în care americanul va ajunge înapoi în micul sau orasel din Cleveland sau Ohio, el, spectatorul, va deveni o mica vedeta, pentru ca a respirat doua ore acelasi oxigen cu Al Pacino sau Dustin Hoffman. Nu povesteste piesa sau cum s-a jucat, ci povesteste acea întâlnire. Trebuie sa întelegem acest fenomen pentru a-l putea evita.
- Americanii au teatru national?
- Nu. Ei nu au fenomenul teatrului de stat. Singura institutie de acest gen este în Canada. Chiar si aici, actorii sunt angajati doar pentru un sezon. Teatrul National din România trebuie reformat. El a avut o supravietuire glorioasa în timpul comunismului, era un refugiu pentru oameni, care se puteau revolta. În timpul acela, teatrul era mult mai liber decât acum. Cu cât omului îi este luata mai multa libertate, cu atât el trebuie sa-si utilizeze instinctul si resursele de imaginatie. Cu atât devine mai liber. Libertatea în sine, faptul ca poti sa alegi în stânga si în dreapta, a dus la multe gândiri gresite. Libertatea nu este ceea ce ti se da, ci lucrul pentru care trebuie sa te zbati ca sa-l obtii în fiecare zi. Cu fiecare spectacol trebuie sa inventezi, sa creezi o forma noua, care sa dea acelui spectacol o justificare. Eu am întotdeauna doua întrebari când merg la un spectacol sau fac unul: De ce acest spectacol aici? De ce acum? De ce Bucuresti, Iasi, Timisoara si de ce în 2007? Daca gasesc raspunsul la aceste întrebari, este un prim punct de pornire.
Nevoia unei noi legislatii a sponsorizarii
- Teatrul profitabil este o utopie?
- Daca cineva din afara s-ar uita la partea economica a teatrului românesc, s-ar spânzura. Cum poti tu sa investesti cinci miliarde si sa nu aduci nici macar 10% înapoi? Unde îti merge gândul? Într-adevar, teatrul sau opera nu poate trai niciodata fara sponsori, fara guvern, dar înauntru exista o necesitate. Teatrul va deveni mult mai bun, mai tehnologic si mai costisitor. O noua legislatie a sponsorizarii poate rezolva aceste lucruri. Oamenii de afaceri trebuie sa fie fortati sa încurajeze arta cu banii pe care i-ar da guvernului pentru taxe. Nu stiu cât de rapid se va întâmpla acest lucru.
- Cum putem sa trecem granitele cu arta autohtona?
- Unele spectacole pe care le fac sunt în coproductie cu institutii din afara. Încep cu o distributie româneasca si apoi jumatate din ea merge în Franta unde se combina cu actorii de acolo.
Regizorul, un inovator de meserie
- De ce fug regizorii de spatiile largi de pe scena si îsi aduc publicul lânga actori? Sunt reprezentatii care se joaca în sali cu o capacitate de 1.000 de locuri, doar pentru 50 de persoane.
- Si eu am facut asta. Salile facute de comunisti sunt enorme, pentru ca erau destinate propagandei. Omul trebuia sa se afle între multi altii ca el, ca sa uite ca mai este individ si sa piarda orice simt al contradictiei si al revoltei. Teatrul de astazi trebuie sa se întâmple în spatii diferite. Publicul trebuie sa intre în spatiul spectacolului. La Iasi, ultimul meu spectacol este în studioul teatrului. Dar pentru ca omul sa ajunga pâna acolo, el trebuie sa intre printr-un labirint, cu tunele si lumânari. Trebuie sa-l faci pe om sa uite de strada chiar înainte de a ajunge pe locul lui în sala. Trebuie sa alungi toate fantomele celorlalte spectacole pe care el le-a vazut deja. La fel de important este ca spectacolele mari sa fie în spatii mari, dar fiecare individ trebuie sa ramâna individ, nu sa devina o masa pasiva care priveste ceva. El este cineva. În teatru nu exista mesaj. Mesajul se gaseste doar pe e-mail, telefon sau fax. Exista doar un spatiu în care te dezvolti. La fel, nu exista generalizare, teatrul este o plastilina care trebuie schimbata. Trebuie sa definesti spatiul, timpul si relatia cu fiecare spectator. Spatiul nu este închis numai în cel de joc, ci apartine si actorului, si publicului. Spectatorului trebuie sa-i dai o viata netraita, virtuala, în care el îsi da seama ca are întotdeauna o alegere. Si-a ales o sotie, dar alegerea a facut-o contra a milioane de alte alegeri.
`Actorul trebuie sa fie fanatic"
- Teatrul ar trebui sa se adapteze cumva societatii de tip fast-food, sa-si comprime durata spectacolelor?
- Orice fel de teatru, indiferent de forma si durata, daca te-a plictisit, trebuie sa-l anulezi. Iar omul care l-a facut, "executat". Daca ti-ai pierdut rabdarea, nu este vina ta, ci a lui. Tu, ca spectator modern, esti rapid, vrei ritm. Dar daca tu intri cu o conceptie gresita si nu dai sanse fenomenului sa se dezvolte, te acuzi pe tine. Daca nu e emotie, nu te mai întoarce la creatorul acela. Dar nici nu poti generaliza. Teatrul cel mai interesant este un fenomen de miscare. Exista oameni care ramân în retina noastra, chiar daca pe loc nu ai reactionat. Daca noi ne-am întâlnit acum, suntem ocupati cu întâlnirea, nu suntem ocupati cu evaluarea : `e rau sau bun". Dupa aceea o sa ma gândesc.
- Ce fel de spectator sunteti? Ramâneti pâna la sfârsitul unui spectacol sau plecati, daca va plictisiti?
- Eu sunt un spectator foarte rau si nerabdator. Nu sunt un spectator bun. Nu fata de structurile regizorale, ci fata de lipsa de comunicare. Când cineva încearca sa-mi vânda comunicare, dragoste, erotism, sex, lucrurile astea exista numai daca tu ca actor esti convins ca ele exista. Atunci convingerea ta e si a altuia. Actorul trebuie sa fie fanatic, terorist, trebuie sa ajunga la extremitati teribile si, din pacate, multi sunt doar functionari teatrali care vin si învata textele. Nu lucreaza nici macar pentru bani, pentru ca salariile sunt de nimic. Nici asta nu înteleg. Sunt anumite meserii pe care nu le poti face pentru bani. Nimeni nu s-a îmbogatit din teatru, nu se poate întretine doar din asa ceva nicaieri în lume. Trebuie sa ai alte meserii pe lânga asta. Multi actori traiesc pentru ca sunt si soferi de taxi sau ospatari… Tânarul actor român nu trebuie sa se asocieze unui dinozaur depasit cum este teatrul de aici, ci sa fie curajos si sa-l faca altfel. Trebuie sa ia nastere fenomenul obraznicului, al artistului razvratit. Citeam de Cristi Puiu, primul baiat care are curajul sa spuna absolut clar ce se întâmpla cu cinematografia. Nu stiu daca proiectul lui era foarte bun, dar sigur era, în comparatie cu ale celor depasiti de tot. Tineretul trebuie sa creeze alte modele.
Multi actori sunt doar functionari teatrali care vin si învata textele. Nu lucreaza nici macar pentru bani, pentru ca salariile sunt de nimic.
Când spun România, exista un imediat cliseu de asociatie, adica tu ca român esti un salbatic, un canibal. Iar aceasta asociatie negativa este de multe ori încurajata si de diaspora româneasca.
Daca cineva din 'afara' s-ar uita la partea economica a teatrului românesc, s-ar spânzura
Alexander Hausvater
regizor
