O prima culegere de eseuri, Fiinta si spatiul (1992), dezvaluie preocuparea predilecta a autorului - hermeneutica spatiului. Muntele inflorit. Contributie la o hermeneutica a imaginarului (1998) este o cercetare analitica a spatiului simbolic in mai multe texte alchimice de la sfarsitul Renasterii. Fara nici o tendinta spre tracomanie, patru din cele cinci studii care compun volumul se refera la mitul magului Zalmoxis. Autorul evita, de asemenea, sa caute configuratii spatiale in spatele structurilor gandirii. Lumile rasturnate (2000), traducere in limba romana a cartii Les Mondes renverses, aparuta la Paris in 1999, este o analiza comparativa a spatiului ca reprezentare sociala, pe baza cercetarilor autorului in satele valcene.
SCRIERI:
Marea transparenta, Bucuresti, 1979; Fiinta si spatiul, Bucuresti, 1992; ed. (Symbols and Language in Sacred Christian Architecture), tr. Cristina Ilina Salajan, New York, 1996; Muntele inflorit. Contributii la o hermeneutica a imaginarului, Bucuresti, 1998; Les Mondes renverses. Etude sur la representation de l’espace de la societe traditionnelle, pref. Paul-Henri Stahl, Paris, 1999; ed. romaneasca (Lumile rasturnate), tr. Roxana Pitea, Bucuresti, 2000.
Marius Vasileanu: Radu Dragan, ai terminat Arhitectura ca sef de promotie, ai lucrat la un important institut de proiectari… Ce te-a facut sa pleci in Franta?
Radu Dragan: Da, am terminat facultatea ca sef de promotie. Visul meu atunci era sa fiu profesor. Nu eram insa membru de partid. Era aproape incredibil, eram primul din an si ma intrebam cum de sunt lasat sa termin facultatea si sa nu fiu membru de partid: era de neconceput in acele vremuri! Ei bine, nimeni nu mi-a propus-o niciodata. M-am intrebat de ce. Am presupus ca aveam un dosar la Securitate. In 1979 am publicat volumul de poezie "Marea transparenta". Cartea fusese premiata de un juriu pentru debut... Cu putin timp inainte, cateva din aceste poezii fusesera publicate in revista "Amfiteatru". Cateva zile dupa aceea, in celebra sa emisiune de la Europa Libera, Virgil Ierunca a comentat favorabil aceste cateva poezii. Dupa alte cateva zile, am inceput sa primesc telefoane de la diferite persoane care se recomandau cu nume absolut fanteziste… Am presupus intotdeauna ca era vorba de Securitate.
Securistul institutului a refuzat sa ma angajeze
De altfel, se stia pe atunci ca oricine despre care se vorbeste la Europa Libera intra imediat in colimatorul Securitatii. Nu am nici o confirmare, acum cativa ani am cerut sa-mi vad dosarul, mi s-a raspuns dupa foarte mult timp ca nu s-a gasit nimic… Repet, sunt niste presupuneri. In orice caz, am terminat facultatea ca sef de promotie si in acel an au existat doua posturi in invatamant. Doi absolventi trebuiau sa ramana asistenti in facultate. Nu am fost printre ei, caci nu eram membru de partid; au fost alesi doi activisti, unul dintre ei e acolo si acum, celalalt a emigrat… Ei bine, nu am putut sa-mi indeplinesc acest vis decat dupa revolutie. Imediat in 1990, cand s-a organizat, pentru prima oara dupa zeci de ani un concurs de admitere in invatamantul superior de arhitectura, m-am prezentat si in aceeasi zi in care am sustinut acest concurs pentru postul de asistent in facultate, a mai fost un al doilea concurs pentru o bursa de studii de un an in Franta. Era vorba de acea initiativa care s-a numit "500 de burse pentru Europa de Est". Am candidat si am obtinut si bursa, si postul de asistent. Un timp dupa aceea, prezentandu-ma la Serviciul Personal al Institutului de Arhitectura pentru a-mi depune dosarul si a deveni cadru didactic, mi s-a spus ca nu pot fi asistent pentru ca voi pleca in Franta. Pur si simplu, seful personalului, care era si securistul Institutului, a refuzat sa ma angajeze. Eram pe atunci arhitect la "Proiect Bucuresti". Putin timp dupa plecare, am fost dat afara de la "Proiect Bucuresti" pentru absente nemotivate… Conducerea de atunci a institutului imi ceruse sa semnez angajamentul ca o data intors voi lucra inca doi ani acolo, ceea ce am refuzat spunand: nu sunteti voi cei care imi oferiti aceasta bursa, nu vad de ce as avea vreo obligatie fata de "Proiect Bucuresti"… Cert este ca am fost dat afara pentru absente nemotivate.
- Pai nu stiau ca esti plecat cu bursa?!
- Bineinteles ca stiau. Eu am plecat din Romania pe 13 decembrie 1990. Practic, la un an dupa Revolutie. Era o perioada in care cel care pleca era foarte prost vazut. Şi era si mai prost vazut cel care voia sa se si intoarca. Ţin minte ca unul din profesorii mei de la Facultatea de Arhitectura mi-a spus atunci: Radule, nu pleca, nu este bine! Faptul de a fi trecut peste acest sfat si de a fi plecat a fost socotit, presupun, un afront. Asa am plecat la Paris. Trebuie sa spun ca nu mi-am pus nici o clipa atunci in mod serios problema ca voi ramane in Franta. Am plecat cu aceasta frustrare, dupa ce implorasem conducerea institutiei si seful personalului sa ma angajeze. Dupa Revolutie mi se propusese sa preiau revista "Arhitectura", am refuzat pentru ca voiam sa inventez ceva cu totul nou, ceva ce nu mai exista. Asa am infiintat ziarul "Arhitext". Infiintasem un ziar, obtinusem ceea ce visasem, un post in invatamant. Nu aveam nici un motiv sa raman in Franta. Mai tarziu, ziarul "Arhitext" a fost preluat intr-o maniera neeleganta de altcineva, unul dintre cei pe care tot eu ii adusesem acolo…
- Revista era o initiativa privata?
- Infiintasem o societate cu mai multi actionari. atunci, in naivitatea mea, nu am vrut sa-mi arog titlul de sef al publicatiei. Am vrut sa fac o publicatie colegiala. Am facut o caseta redactionala in care eram trecuti patru sau cinci redactori, in ordine alfabetica si, inainte de a pleca in Franta, am creat un comitet de onoare in care i-am cooptat pe profesorul Grigore Ionescu, pe Şerban Cantacuzino si pe Alexandru Beldiman. Sperand ca ei vor deveni un fel de mentori care sa dea ziarului o greutate pe care nu o aveam noi, cei inca foarte tineri. Visam sa fac o publicatie foarte deschisa, care sa fie nu numai de arhitectura, sa fie de arte vizuale, muzica, cinema. O publicatie deschisa si bazata pe schimbul cultural, care sa nu discute numai despre probleme de arhitectura. De altfel, la ora aceea era si foarte greu pentru ca arhitectura buna era foarte putina. Deci am fost inlaturat pur si simplu din revista pe care o creasem.
Imi petreceam sapte zile pe saptamana in biblioteci
Resedinta destinata studentilor ... Mai mult decat atat, a avut loc o asa-zisa sedinta a actionarilor, la care bineinteles ca nu am fost invitat, sedinta in care s-a marit capitalul social pentru a se oferi parti unei persoane din afara acestui grup. Şi am fost semnat in fals : o ilegalitate flagranta. Deci am fost dat afara de la "Proiect Bucuresti" pentru absente nemotivate, am fost inlaturat din ziarul pe care il creasem. Intre timp, cu prima ocazie cand am venit in Romania, in februarie ‘92, m-am dus la facultate. Am intrebat ce se intampla cu postul pe care il castigasem. Pur si simplu mi s-a refuzat angajarea.
- Ai spus ca bursa era numai pentru un an de zile…
- Bursa a fost pentru un an de zile. Dar, din punctul de vedere al celor care au acordat-o, Ministerul Transportului si Locuintelor din Franta, a fost, trebuie sa spun cu o oarecare dezamagire, un gest oarecum formal. Pentru ca ei ne-au acordat aceasta bursa (care de fapt a fost numai de sase luni, am aflat asta odata ajuns la Paris), dupa care fiecare putea sa faca aproape ce voia. Cine a vrut sa faca ceva a facut. Cine nu, putea sa se plimbe cat era ziua de lunga…
- Dar probabil trebuia sa produci un proiect final…
- In mod normal asa ar fi trebuit. In prima zi cand m-am prezentat acolo am fost intrebati ce proiect avem fiecare. Eu am spus ce voiam sa fac, aveam un studiu pe care voiam sa-l scriu si care de fapt s-a concretizat mai tarziu in cartea "Muntele inflorit". Mi-am petrecut tot acest rastimp la Biblioteca Nationala. Locuiam intr-o suburbie nordica a Parisului. Dimineata luam metroul, ajungeam la biblioteca si ramaneam acolo pana seara. Duminica, cand era inchis, mergeam la Centrul Pompidou. Practic, imi petreceam sapte zile din saptamana din sapte in biblioteci. Am inceput sa citesc atunci alchimie - un vis mai vechi. In Romania fiind, incepusem un studiu despre alchimie, nu as putea sa spun ce anume mi-a provocat acest interes. Ba da, probabil Eliade, plus alte lecturi care m-au incitat sa rascolesc putin mai adanc in acest subiect destul de misterios si controversat. Insa la Biblioteca Academiei din Bucuresti, care era singura biblioteca care isi merita cu adevarat numele in acea perioada, cartile de alchimie pe care le-am putut descoperi erau foarte putine, sase-sapte titluri. Restul erau fie la secret, fie pur si simplu nu existau. Deci am inceput sa studiez alchimia. In paralel, m-am inscris la un master de antropologie sociala la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, sub conducerea lui Paul Henri Stahl, pe care il intalnisem la Bucuresti cu putin timp inainte de a pleca, la un simpozion la Muzeul Satului. Spunandu-i ca voi merge la Paris, mi-a dat numarul sau de telefon si mi-a spus sa-l caut. asa m-am inscris la acest doctorat, pe care l-am facut sub indrumarea profesorului Stahl. Deci am inceput sa studiez in paralel antropologia si alchimia. Cam asa s-a intamplat. Pe de o parte m-am vazut respins din toate locurile unde aveam radacini in tara. Pe de alta parte, a fost acest doctorat care incepea sa se contureze si care era un vis mai vechi. Am inceput sa fac aceasta cercetare din ce in ce mai serios, am venit foarte des in Romania in acea perioada, alesesem ca teren de cercetare Oltenia si Ţara Lovistei. Am venit cativa ani la rand, am facut cercetari de teren acolo.
- Care au fost concluziile acestor cercetari, ce ti se pare remarcabil, ca antropolog, apropo de Ţara Lovistei?
- Sunt foarte multe lucruri de spus. Subiectul meu a fost reprezentarea spatiului in societatea traditionala. Ca sa sintetitez o parte din concluziile acestei cercetari, modul de a functiona al acestei societati este foarte diferit de cel al societatii urbane moderne.
Reprezentarea spatiului in societatea traditionala
Pe de o parte, exista o diferenta extrem de importanta, desi greu sesizabila, intre cele doua tipuri de societati. Pe de alta parte, ca indivizi, noi toti pastram in subconstientul nostru o serie intreaga de elemente care provin din acest substrat al societatii traditionale. Exista inca in noi un mod de a percepe lumea, care nu este deloc al societatii moderne, si traim aceasta separare, aceasta rupere de modelul traditional al existentei ca pe o drama interioara de care foarte rar ne dam totusi seama. Asta este una din marile probleme ale lumii moderne.
- Vorbeai la un moment dat despre modalitatea - sigur a mai fost studiata si de multi alti antropologi -, aceasta a asezarii satului pe axa nord-sud… Este omul modern atins de aceasta problema?
- Ca sa sintetizez, este faimoasa problema a societatilor dualiste. Trebuie spus ca, dupa Lewis Morgan, societatile dualiste au fost studiate de antropologii de la inceputul secolului XX, care au studiat societatile traditionale din Australia si din America de Nord. Apoi, Levi-Strauss a descoperit asemenea structuri dualiste in America de Sud, la indienii din Brazilia. Aceste cercetari confirmau existenta societatilor dualiste in ceea ce la ora aceea erau inca numite societati primitive, adica care dispuneau de o tehnologie foarte putin avansata. Societatile traditionale dualiste in Europa au fost foarte putin cercetate. Eu am fost frapat de faptul ca unele din marturiile pe care le-am intalnit in satele romanesti vorbesc despre "satul de sus" si "satul de jos", de "cei de sus" si "cei de jos". De multe ori aceasta structurare dualista are un suport geografic, dar nu intotdeauna. Este foarte interesant ca acestui tip de organizare spatiala i se asociaza o serie de practici sociale legate de casatorie, de momentele festive ale anului, ca grupurile de tineri colindatori se structureaza respectand aceasta organizare dualista a satului… Şi mai ales, este foarte interesant ca in anumite cazuri aceasta structurare are o conotatie morala: cei de sus sunt considerati mai buni, mai inteligenti, mai bogati, in timp ce cei de jos le sunt inferiori. Ideea mea este ca acest tip de structurare permite o dinamica a societatii care face ca cele doua grupuri sa fie mereu in competitie. Uneori exista bariere bine delimitate intre cei de sus si cei de jos, marcate cu o piatra de hotar.
- Sa subliniem ca aceasta se petrece nu neaparat intr-o zona deluroasa sau muntoasa, ci si in campie…
- Absolut. De multe ori satele sunt asezate pe o campie perfect orizontala, unde nu exista nicio justificare geografica a acestui dualism spatial. Lucrurile astea se intalnesc si in Moldova, unde avem documente din timpul lui Ştefan cel Mare. Sunt alte marturii pe care le-am cules in zona pe care am studiat-o, Oltenia si Ţara Lovistei. aceasta structurare face ca organismul care este satul sa functioneze, pentru ca exista doua jumatati care sunt tot timpul in competitie. Dar acest fenomen este destul de dificil sesizabil, pentru ca lucrurile erau deja uitate cand am ajuns sa le cercetez. Foarte putini tarani mai stiau, de exemplu, intr-un sat din Oltenia, ca aceste doua jumatati existasera candva. Doar un batran invatator isi mai amintea, si mi-a aratat locul unde era candva piatra de hotar care separa cele doua jumatati.
- Şi totdeauna cea de sus era mai buna, mai curata decat cea de jos?
- Cei de sus aveau reputatia de a fi mai bogati, mai inteligenti, mai buni. Cei de jos cautau sa-i egaleze sau sa demonstreze ca nu sunt mai prejos.
- Nu ti se pare straniu ca exista in mistica iudaica asa-numitele "ape de sus" si "ape de jos"? Primele sunt cele care apartin Cerului si celelalte apartin Pamantului - mi si ma fiind cele doua conjunctii fundamentale care le corespund. Conjunctia mi in limba ebraica insemnand si, este conjunctia care uneste, pe cand ma este conjunctia sau, cea care desparte. Fiind corespondentele "apelor de sus" si "apelor de jos", Cerului si Pamantului. Ştiu ca te feresti de comparatii de tipul acesta, dar totusi este inevitabil sa nu-ti vina in minte…
- Levi-Strauss scrie undeva ca dualismul este, inainte de orice, psihologic. Nu stiu daca putem rezuma intreaga, enorma complexitate a structurii dualiste la aspectul psihologic. Dar consider ca este destul de plauzibil ca, pur si simplu, intreaga noastra functionare mentala este conditionata in mare masura de imaginea dualista a lumii care se concretizeaza sub diferite forme, extrem de complexe, de variate, de la o cultura la alta. Eu ma feresc de apropieri pe care le consider fortate intre religia iudaica si structura dualista a unui sat Bororo, de exemplu. Nimic nu ne autorizeaza sa facem astfel de comparatii, chiar daca luam in considerare structura dualista a insasi rationalismului omenesc.
In celebra sa emisiune de la Europa Libera, Virgil Ierunca a comentat favorabil cateva poezii publicate in "Amfiteatru". Am inceput sa primesc telefoane de la diferite persoane care se recomandau cu nume absolut fanteziste… Am presupus intotdeauna ca era vorba de Securitate.
Dupa Revolutie mi se propusese sa preiau revista "Arhitectura", am refuzat pentru ca voiam sa inventez ceva cu totul nou. Asa am infiintat ziarul "Arhitext". Visam sa fac o publicatie foarte deschisa, care sa fie nu numai de arhitectura, sa fie de arte vizuale, muzica, cinema.
Modul de a functiona al societatii traditionale este foarte diferit de cel al societatii urbane moderne. Ca indivizi, noi toti pastram in subconstientul nostru o serie intreaga de elemente care provin din acest substrat al societatii traditionale. Exista inca in noi un mod de a percepe lumea, care nu este deloc al societatii moderne, si traim aceasta separare, aceasta rupere de modelul traditional al existentei ca pe o drama interioara de care foarte rar ne dam seama.
- Iarta-ma, aici nu este neaparat un pattern iudaic, fiindca il gasesti la chinezi si in multe alte locuri. La chinezi este Cerul Anterior si Cerul Posterior… Asa incat, fara a trimite neaparat la o traditie primordiala - eu nu am aceasta obsesie -, se regaseste in mai multe locuri ale lumii…
- Se gaseste in foarte multe locuri si este aproape indubitabil ca modul nostru de a intelege lumea este determinat intr-o masura foarte importanta de aceasta organizare. O sa iti dau un exemplu care imi place foarte mult si pe care il dau de multe ori pentru a explica aceasta structurare dualista. Ştii ca la baza logicii computerelor este logica lui unu si zero. Intreaga enorma complexitate a calculului matematic care sta la baza calculatoarelor, care sunt indispensabile astazi, este o structurare dualista, unu si zero, sau cu alte cuvinte plus si minus. Exista multe alte tipuri de logica matematica. Ei bine, de ce structurarea dualista? Raspunsul meu este: pentru ca e cea mai simpla. A avea un pol plus si unul minus ajunge pentru a ne construi o imagine coerenta a lumii. Asta nu inseamna ca lumea este dualista. Inseamna numai ca reprezentarea dualista este cea mai simpla, cea mai comoda, cea mai eficace, pentru ca fiind simpla ne permite sa ne construim o imagine coerenta a lumii. Nu inseamna ca lumea este asa. Modul de functionare a creierului nostru face ca dualismul sa reprezinte un mijloc simplu si eficace pentru a ne reprezenta o lume altfel de neinteles…
- Am intrat inevitabil intr-un spatiu care-ti este foarte aproape, cel al antropologiei religiei. Şi trebuie sa spunem ca dupa doctoratul de care aminteai, ai mai facut unul in istoria religiei…
- In Franta nu exista pe atunci (lucrurile s-au schimbat intre timp) un termen pentru a depune lucrarea de doctorat. In general se considera ca trebuie sa fie cel putin trei ani, pentru ca altfel teza nu este ceva serios. In general, la un doctorat in Franta se lucreaza intre trei si cinci ani. Se considera ca trei ani este un minim. Intre timp, impins de nevoile existentei, am inceput sa lucrez.
La un moment dat, am avut un fel de remuscare, dandu-mi seama ca aveam totusi o cantitate destul de impresionata de material antropologic si m-am hotarat sa scriu totusi aceasta teza. Am sustinut-o in 1997, dupa care a aparut un fel de gol intelectual. Nu mai aveam motor, ca sa zic asa, dupa acest doctorat de antropologie.
Mi-am zis: am facut un doctorat, pot sa-l fac si pe al doilea
- Intre timp traiai in Franta, lucrai ca arhitect, ca sa-ti castigi existenta?
- In toata aceasta perioada, am lucrat in diferite agentii de arhitectura. Dar era o existenta cotidiana care nu imi oferea acea hrana sufleteasca care era cercetarea, studiul, care ma tinusera in viata, intelectual vorbind, timp de ani de zile. Am scris atunci "Muntele inflorit", care contine cateva studii, in mare este vorba despre o paralela intre marile teme ale alchimiei si mitul lui Zalmoxis, care reprezinta o incununare a unei cercetari foarte indelungate, o sinteza a tot ceea ce s-a scris despre Zalmoxis, si un text la care tin foarte mult. Lucrarea descrie felul in care mitul lui Zalmoxis a fost repus in circulatie in Renastere de catre hermetisti, incepand cu Marsilio Ficino si Pico della Mirandola, Pico fiind prietenul mai tanar al lui Ficino, care traia la curtea lui de Cosimo de Medicis. Zalmoxis a avut o cariera extrem de interesanta in ezoterismul renascentist, cariera care s-a prelungit pana la Tomasso Campanella, la inceputul secolului al XVII.
- Afirmatia este foarte curajoasa, care sunt dovezile?
- Ficino si Pico au avut acces la aceleasi texte pe care le cunoastem si astazi, Platon in primul rand. Şi la acel numar relativ important de autori ai antichitatii tarzii care au scris despre Zalmoxis. Au avut acelasi surse ca si noi.
- Numai ca puteau foarte bine sa porneasca si de la alte personaje care sa fi avut un traseu similar. Ai putea sa spui, exagerand un pic, ca exista un algoritm care se regaseste in diferite forme si in alte spatii spirituale, algoritm prin care se vorbeste despre moartea sau ascunderea maestrului si revenirea sa in lume. Este o chestiune relativ uzuala… Inclusiv mitul lui Osiris…
- Mitul lui Osiris a jucat un mare rol in constituirea mitologiei crestine, pentru ca este legat de moartea si invierea bobului de grau. Mitul unui zeu care moare pentru a renaste periodic nu este tipic zalmoxismului, el se regaseste in foarte multe culturi si sub diferite forme, este un mit tipic societatilor agrare. Insa ceea ce a fascinat la Zalmoxis nu este atat acest mit tipic pentru societatile de cultivatori, centrala aici este ideea initierii. Acesti geti "care se fac nemuritori", dupa cum scrie Herodot : iata ceea ce i-a fascinat pe greci si a starnit interesul hermetistilor din Renastere. Pentru ca problema nemuririi in Renastere nu era privita ca o problema insolubila, ci ca o problema careia i se poate da un raspuns. Renasterea a reluat pe un alt palier problema nemuririi, dar nu a nemuririi ca fenomen ciclic, ci ca o nemurire care poate fi castigata in mod individual, cu conditia sa se dispuna de initierea necesara. Marsilio Ficino este cel care a publicat primul, la cererea lui Cosimo de Medicis, textele lui Platon in Occidentul care nu cunoscuse pana atunci din textele platonice decat Timaios. El este cel care, comentand celebrul astazi pasaj din Charmides, a repus in circulatie mitul lui Zalmoxis. Meritul de a fi introdus in ezoterismul occidental pe Zalmoxis ii apartine in egala masura lui Pico della Mirandola. Plecand de la Pico, marii hermetisti ai Occidentului renascentist au facut din Zalmoxis un mare mag alaturi de Abaris Hiperboreanul, zarathustra si Hermes Trismegistos…
- De la asta a pornit a doua ta teza de doctorat?
- afara de un mic text care se cheama Barbarul in imperiu, care discuta mitul lui Zalmoxis in epoca lui Justinian, dar contine cateva trimiteri la istoria contemporana, acesta este, daca vrei, esenta cartii "Muntele inflorit". Mi-am spus atunci ca nu ar fi mare lucru daca as face si aceasta teza de alchimie, pentru ca aveam deja o documentatie considerabila. Mi-am zis: am facut un doctorat, pot sa-l fac si pe al doilea. Şi m-am apucat de treaba. Intre timp incepusem sa frecventez Ecole Pratique des Hautes Etudes, si sa-mi potolesc interesul pentru alchimie si ezoterism. Asa s-a nascut aceasta teza de alchimie, care se cheama "La Pierre-Dieu", in romaneste (dar in romaneste suna prost), "Piatra-Dumnezeu". Cartea este in curs de traducere la Editura Paidea.
- Intre timp ai revenit la postul mult-visat, ca profesor invitat la Arhitectura, la Bucuresti…
- Am scris intre timp impreuna cu Augustin Ioan o carte care se cheama "Fiinta si spatiul", in care fiecare avem o sectiune compusa din cateva studii. Aceasta carte a fost dupa aceea tradusa in engleza si publicata in Statele Unite cu un oarecare succes. Pentru ca uitandu-ma la un moment dat pe internet am vazut ca este recomandata in bibliografia pentru doctoratul de filozofie al unei universitatii americane, tot asa cum cartea mea de antropologie am vazut-o recomandata ca obiect de studiu intr-o universitate franceza. Cartea avea titlul "Espace du corps, espace du monde", in romaneste a fost editata cu titlul 'Lumile rasturnate", tot la Paideia. Da, am revenit la Arhitectura, unde mi s-a propus sa fac un curs optional de antropologie urbana. Acest curs l-am facut un singur an pentru ca anul urmator nu au mai fost candidati.
Nu am mare entuziasm pentru antropologia urbana
Trebuie sa spun ca antropologia urbana este o ramura a antropologiei generale care este in mare parte datorata Şcolii din Chicago si care astazi studiaza problemele antropologiei in spatiul urban, in orasele moderne. Nu am un mare entuziasm pentru antropologia urbana, mi se pare ca este o ramura a antropologiei generale care nu stiu daca isi merita existenta ca disciplina separata. Spun asta cu riscul de a-mi atrage oprobriul comunitatii antropologice... Dupa care, in anul urmator mi s-a propus sa fac un curs de antropologie generala pentru studentii de anul patru de la Institutul de Arhitectura din Bucuresti. Am facut acest curs timp de vreo cinci ani, numarul studentilor crescand exponential. Daca in primul an am avut 30 de studenti, in ultimul an, care a fost anul trecut, am avut cam 100 de studenti. Exista un real interes pentru antropologie. Am tinut cativa ani si un curs la masterul de spatiu sacru.
- Mi s-a parut foarte interesant acel curs pe care l-ai tinut despre traditia discreta, nu neaparat ezoterica, din spatiul romanesc, curs sustinut la Sorbona la catedra unde ai facut ultimul doctorat.
- Urmare a acelui doctorat in istoria religiilor la Ecole Pratique des Hautes Etudes. aceasta scoala are printre fostii profesori pe Mircea Eliade, care la sugestia lui Dumezil, a tinut timp de cativa ani cursuri ca profesor invitat, inainte de a pleca la Chicago, tot aici a tinut cursuri Nicolae Iorga. Am tinut intr-un prim an un curs despre cosmogoniile alchimice, subiect foarte interesant, dupa care anul trecut am facut, la sugestia lui Jean-Pierre Brach, care este actualul titular al catedrei, un curs despre ezoteristii romani. Titlul este "Contributia ezoteristilor romani la ezoterismul occidental". Un editor francez mi-a propus sa scriu o carte pe aceasta tema, sa vedem…
- Este aceeasi catedra pe care a condus-o pana nu demult Antoine Faivre.
- Exact. A fost profesorul si indrumatorul meu la doctoratul de la Sorbona. Ceea ce m-a uimit este ca exista un real si erudit interes al specialistilor in domeniu pentru ezoterismul romanesc. Acest interes provine intr-o anumita masura de la Eliade, dar mai ales de la Vasile Lovinescu, Mihai Valsan si parintele Scrima. Acest interes extraordinar al ezoteristilor romani pentru Rene Guenon, care este un personaj extrem de controversat, dar o figura centrala a ezoterismului occidental modern, a facut ca specialistii in domeniu din Occident sa fie extrem de interesati de geneza si evolutia ezoterismului in Romania.
- Sa precizam ca la catedra de la Sorbona toate aceste studii, focalizate fie si pe ezoterisme, se fac indubitabil la modul cel mai stiintific posibil, dupa criteriile istoriei religiilor…
- Titulatura exacta a catedrei este "Istoria curentelor ezoterice in Europa moderna si contemporana". Sunt ezoterisme si ezoterisme. Ezoterismul nu inseamna neaparat cartile despre tarot si toata aceasta literatura pseudoezoterica care impanzeste librariile si bibliotecile lumii, ci este un studiu stiintific, extrem de documentat, care analizeaza fenomenul ezoterismului de pe pozitiile unei cercetari universitare extrem de serioase. Nu este vorba de ezoterismul popular modern, care este tipic miscarii New Age…
- Asa cum, de pilda, profesorul Moshe Idel are cursuri de cabala in universitatile occidentale, la fel se intampla la Sorbona.
- Absolut. De altfel, Moshe Idel a tinut cursuri la catedra unde am predat.
Ma simt mai contemporan cu eroii mei, Pico si Ficino
- Care sunt planurile tale de viitor, ai spus nu poti sa stai pe loc… la ce lucrezi acum?
- Grea intrebare. Adevarul este ca nu sunt un exemplu de urmat. M-am risipit in directii aparent putin convergente - antropologie, istoria religiilor, arhitectura, literatura. Daca vrei, eu cred ca sunt un fel de vestigiu nereusit al mitului omului universal care nu prea mai are cautare in ziua de astazi, un fel de relicva intelectuala a acestui om total care a disparut si care in ziua de azi este o rara avis. Ma simt de multe ori mai contemporan cu eroii mei, Pico si Ficino decat cu omul de astazi care este robul hiperspecializarii si al unei societati din ce in ce mai materialiste si lipsite de aceasta viziune universalista care a disparut dupa Renastere. Pentru ca eu cred ca, pana la urma, omul nu poate fi incorsetat intr-o disciplina stricta. Este, poate, pur si simplu vorba de curiozitatea intelectuala. De fapt, cred ca sunt un exemplu tipic al acestei categorii intelectuale care refuza spiritul unidirectional, dar care a esuat intr-o lume prea putin dispusa sa accepte aceasta polivalenta a spiritului. De altfel, ca sa dau un exemplu amuzant, la un moment dat aveam trei curriculum vitae: unul de arhitect, unul de antropolog si unul de cercetator in domeniul istoriei religiilor. Aveam foarte mare grija ca in fiecare sa apara foarte putin din celelalte pentru ca, din pacate, o spun cu tristete, pentru lumea care ma inconjoara, este un exemplu de neseriozitate sa fii interesat de atatea domenii care par divergente.
- Toate acestea au insa un liant profund…
- Au, dar pare neserios in lumea de azi, atat in Occident, cat si aici in tara, pare neserios cineva care se intereseaza de atatea domenii. Oamenii sunt obisnuiti sa-si catalogheze semenii. Cutare este scriitor, cutare e filozof, cutare e arhitect, cutare e ziarist, cutare e medic. Unul care se intereseaza de prea multe domenii pare un exemplu de neseriozitate, cand de fapt este vorba de curiozitatea spirituala, de interesul pentru tot ceea ce este mai profund in om.
- Au fost influentate proiectele tale de arhitectura dupa ce ai terminat aceste doctorate? S-a vazut ceva in munca, in creativitatea ta ca arhitect?
- Din interior privind lucrurile, fara indoiala ca exista undeva o radacina, un fir conductor, dar mi-e greu sa spun ca se vede cu ochiul liber. Nu, n-as crede. Sigur ca, din punctul meu de vedere, unitatea lor sunt eu insumi.
Traim intr-o lume din ce in ce mai impinsa spre hiperspecializare
- Cel putin in anumite spatii ale Asiei, ma gandesc la India, la Japonia, la islamul clasic, cel care era un intelept era si un pic poet. Fiindca ai scris si poezie, in cele din urma numitorul comun poate fi chiar poezia…
- Poate. Oricum lucrurile astea, cartile si cladirile multe-putine pe care le-am facut exista, nu sunt ezoterice, si nici nu as putea spune ca am produs poezie ezoterica, nici ca m-am ocupat in mod poetic de ezoterism. Cred ca am incercat sa ma ocup si de antropologie, si de studiul ezoterismului intr-un mod cat se poate de stiintific folosind uneltele si metodele care sunt proprii acestor discipline. Daca vrei un raspuns, exista o tendinta in stiinta contemporana, care se cheama transdisciplinaritate - cred ca ma inscriu destul de bine in aceasta incercare a unora din savantii lumii contemporane care si-au dat seama ca aceste bariere intre discipline sunt absolut artificiale. Acestia incearca prin studiile si lucrarile lor sa transgreseze aceste bariere pentru a regasi intr-un fel aceasta unitate originara a spiritului care nu poate fi incorsetat intr-o disciplina sau alta. Insa lumea de astazi nu este inca coapta pentru a accepta aceasta transdisciplinaritate, care este ceva evident, dincolo de orice indoiala. Dar, repet, traim din pacate intr-o lume care este din ce in ce mai impinsa spre hiperspecializare. O lume in care omul devine unidirectional. Efortul meu intelectual se inscrie in aceasta incercare de a transgresa unidirectionalitatea spiritului modern. In ce masura sunt un exemplu reusit sau esuat...
Renasterea a reluat pe un alt palier problema nemuririi, dar nu a nemuririi ca fenomen ciclic, ci ca o nemurire care poate fi castigata in mod individual, cu conditia sa se dispuna de initierea necesara.
Am tinut la Ecole Pratique des Hautes Etudes intr-un prim an un curs despre cosmogoniile alchimice, dupa care anul trecut am facut, la sugestia lui Jean-Pierre Brach, un curs despre ezoteristii romani. Titlul este "Contributia ezoteristilor romani la ezoterismul occidental".
Exista o tendinta in stiinta contemporana, care se cheama transdisciplinaritate - cred ca ma inscriu destul de bine in aceasta incercare a unora din savantii lumii contemporane care si-au dat seama ca aceste bariere intre discipline sunt absolut artificiale. Acestia incearca prin studiile si lucrarile lor sa transgreseze aceste bariere pentru a regasi intr-un fel aceasta unitate originara a spiritului care nu poate fi incorsetat intr-o disciplina sau alta.
La un moment dat aveam trei curriculum vitae: unul de arhitect, unul de antropolog si unul de cercetator in domeniul istoriei religiilor
Poeme de Radu Dragan
Acum dorm cei trei
ingerul Gabriel a venit
nu l-am chemat unde este
el acum in pustiul
peste care trece fulgerul negru
ei erau trei eu stiam
vai mie unde erau ei atunci
acum iarasi sunt tustrei cred
inapoi in pantecul matern
de unde el a evadat ca un ocnas
privind printre gratii la perpetua libertate a aceluia
condamnat sa numere stelele
care aluneca pe toboganul cerului
aceasta este povestea atata
pot sa va spun acum cand
nu mai am nici o indoiala ei
dorm in pantecul matern e bine
atata pot sa va spun
Instantaneu de iarna
Va veni si zapada
rosie ca gura rechinului din marile sudului
-ma urma ca o umbra
alerg, ma intunec
dumnezeul cosmarului
mi-a daruit aceasta fantoma
ca sa nu uit
ratacind in aberanta sampanie a serii
alerg cu acest sac de oase in spate
aerul este de gheata,
rasuflarea o lama de diamant
zapada e rosie, trupul
insangerat
el deseneaza pe zapada un contur inefabil.
gata, e gata
un labirint de fum pluteste o clipa
intr-un flash clipeste un ochi de cristal
un Dumnezeu fotografiaza aceasta scena
cu ochiul lui fix
