Iranul este una dintre cele mai mari tari din Orientul Mijlociu si a jucat dintotdeauna rolul de punte de legatura intre Est si Vest. Pe renumitul "Drum al matasii" circulau afara de marfurile traditionale, multe cunostinte, idei, ganduri care in cele din urma au rodit si in arta casnica a locuitorilor. Acest lucru se poate vedea analizand maiestria cu care sunt lucrate covoarele autentice persane si privind la diversitatea lor. Covoarele din Iran au primit numele fie de la zona unde isi au obarsia, spre exemplu Hamadan, Mashad, Kerman, Shiraz sau Bidjar, fie de la un anumit grup etnic, precum Ghashghais.
Luxul, care este asociat astazi cu covorul persan se afla in contrast cu inceputurile sale modeste in randul triburilor nomade din Persia. La inceput, covorul era un element de izolare termica a cortului, cat se poate de necesar in iernile aspre, dar din secolul al V-lea el va intra in instrumentarul de cult al credinciosilor musulmani. Secretele fabricarii lor au fost pastrate si transmise din generatie in generatie.
In anul 1949 doi arheologi rusi au facut descoperirea vietii lor, aducand la lumina undeva in Muntii Altai din zona Siberiei cel mai vechi covor ajuns pana la noi. Tesut cu V secole inainte de Hristos, obiectul a fost realizat cu aptitudini tehinice remarcabile pentru a fi, se pare, depus in mormantul unor captenii scite. Covorul Pazyryk (in imagine) se gaseste in prezent la Muzeul Ermitaj din Leningrad.
Paleta variata de culori este responsabila, in mare masura, de renumele covoarelor persane. Inainte de aparitia colorantilor sintetici, vopsitorii foloseau doar coloranti naturali, provenind din substante vegetale. Pentru modelele lor complexe mesterii populari utilizeaza ca surse principale de inspiratie insecte, plante, radacini, copaci si alte modele inspirate de natura. .
Deosebirea dintre covoarele turcesti si cele persane este in esenta o chestiune de fabricatie si de traditie in folosirea motivelor decorative.Un covor traditional persan tipic dispune de noduri asimetrice (nod persan sau senneh), in timp ce covorul traditional turcesc dispune de un nod dublu simetric (nod turcesc sau ghiordes).
Covorul a indeplinit intotdeauna in Orient o functie dubla, practica si simbolica, al caror sens uneori se pierde. Una dintre decoratiile cele mai comune este arborele, arborele vietii, care reprezinta fertilitatea, continuitatea si serveste drept legatura intre subpamantesc, pamantesc si divin. De asemenea pot fi intalnite covoare cu teme cinegetice.
I. C.
editor artline.ro
