Francis Cotes (20 mai 1726 - 19 iulie 1770), pictor englez, specializat in pasteluri.
Fiul unui farmacist si al celei de a doua sotii a acestuia, Elizabeth Lynn, intra ca ucenic in atelierul lui George Knapton, care lucra mai ales in pastel, in stilul lui Rosalba, si mai putin in ulei.
Cotes realizeaza la inceput portrete, lucrand in locuinta tatalui sau din Cork Street. Pentru a-si prepara culorile incepe sa ia lectii de chimie. Se simte atras tot mai mult de pasteluri si incepe sa se specializeze in aceasta directie. In 1751 realizeaza mai multe pasteluri infatisandu-le pe frumoasele surori Gunning, celebre in epoca pentru farmecul lor. Aceste lucrari, foarte apreciate, ii aduc aproape imediat reputatia unui mare artist. La sfarsitul deceniului incepe sa lucreze si in ulei, desi publicul si colectionarii ii cereau mai ales pasteluri. Succesul ii permite ca in 1763 sa cumpere o casa mare si eleganta in Cavendish Square unde incepe sa tina cursuri de pictura. Participa in fiecare an la expozitiile de la Society of Artists si devine directorul societatii in 1765. In acelasi an se casatoreste cu Sarah. Obligat din cauza unor intrigi sa demisioneze in 1768, fondeaza Academia Regala de Arta, impreuna William Chambers, Benjamin West, Mary Moser. Participa la expozitiile acesteia in 1769 si 1779. Aflat la apogeul carierei, adulat si admirat, lucrarile sale fiind foarte cautate de colectionari, Cotes se simte tot mai rau. Va muri la Richmond in iulie 1770, fara sa renunte la lucru pana in ultimele zile.