Carnavalul de la Venetia, una dintre cele mai importante si asteptate manifestari culturale si artistice din lume, se va desfasura anul acesta in perioada 2-14 februarie. Strazile venetiene vor fi invadate de sute de mii de turisti, care vor lua parte la spectacole, concerte, piese de teatru, precum si la parada de costume si masti venetiene.
Anul acesta si Romania va fi in centrul atentiei la marele carnaval venetian. Tara noastra va participa la evenimentele din acest an cu expozitia "Romania: Costume si Masti Populare de Ceremonie".
De asemenea, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti va realiza in Noua Galerie a Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, o expozitie de arta populara romaneasca. In cadrul acesteia vor fi prezentate creatii textile (covoare si piese de vestimentatie traditionala), iar mesterul Paul Buta va face demonstratii de creare a mastilor populare romanesti.
A.I.
editor artline.ro