12 ani de la premiera, spectacolul sau a devenit deja un clasic al dansului contemporan, motiv pentru care : in locul reactiei violente de respingere : acum evenimentul este intampinat cu o tacere religioasa, incarcata de respect; corpurile goale, urinatul pe scena, in fine, toata regia minimalista pe ideea de arta de gradul zero, prin care, la inceput, spectacolul a provocat si a starnit polemici : este acceptata acum. Dansul contemporan european a mers in buna masura pe directia inaugurata de Jerome Bel, cu montari cat mai austere, reducand la maximum dimensiunea teatrala
X1_AdParams =
{
'pub':'1212121112121',
'site':'romanialibera',
'section':'site',
'zone':'rectangle',
'size':'300x250'
};
si conventiile artistice. In spectacolul "Jerome Bel", nu exista instalatii de sunet, costume, decor : spatiul de lucru este amenajat intr-o singura culoare, negru, dansatorii performeaza la pielea goala, fondul sonor este asigurat de o dansatoare care fredoneaza Ritualul primaverii de Igor Stravinski, iar unica sursa de lumina este un bec pe care o femeie in varsta il poarta pe scena. Din miscarile dansatorilor sunt de asemenea suprimate arabescurile sau figurile de dans; miscarile sunt : cu cateva exceptii : cele obisnuite, din viata de zi cu zi. Totusi ce le tradeaza artisticitatea e lentoarea usor emfatica. Credincios principiului de arta denudata, spectacolul nu retine din identitatea dansatorilor datele susceptibile a avea vreo dimensiune poetica sau metafizica, ci doar pe acelea strict prozaice: numele, data nasterii, inaltimea, greutatea, numarul de cont bancar, pe care fiecare dansator le scrie, ca o "carte de vizita", pe peretele negru din spate, chiar la inceputul spectacolului. Cu alte cuvinte, dansatorii nu joaca personaje, ci sunt chiar ei pe scena, cu datele lor reale.Pornind de aici, trupurile goale nu au nimic eroic sau senzual, sunt eviscerate de orice vraja erotica sau nimb al dorintei sexuale. Una din cele mai puternice secvente din spectacol e aceea in care femeia isi trage si ruleaza pielea de pe diverse parti ale corpului: in felul acesta, corpul devine un obiect strain, contemplat din afara, "un sac de piele", ca sa reiau o expresie a lui Max Blecher. In cuvintele regizorului, "cu Jerome Bel am incercat sa gasesc un fel de punct zero al literaturii pentru dans. Am vrut sa evit doua lucruri: corpul erotic si corpul musculos perfect", corpurile sunt, asadar, cat mai banale, evita cu obstinatie orice inscriere pe coordonatele frumosului. De altfel, urinatul se inscrie in aceeasi logica fiziologica, trupul contand aici prin excretiile sale. Ulterior, urina este luata in pumni de pe jos si folosita de cei doi dansatori pentru a sterge datele personale de pe perete. Secventa a avut suficienta violenta incat sa oripileze 7-8 oameni care s-au ridicat de la locurile lor si au parasit scena. "E aici un fapt antropologic", a spus Jerome Bel in conferinta de presa. "In tarile nordice, unde oamenii nu mai au probleme in a accepta nuditatea, piesa mea a fost intampinata cu aplauze politicoase. In sudul traditional si catolic al Italiei, spectatorii au refuzat-o violent." Remarcabila a fost si o alta scena, in care protagonista pune palma pe pieptul barbatului, in dreptul inimii, apoi pe incheietura mainii lui, si picioarele incep sa-i zvacneasca dezordonat si mecanic, dupa frecventa bataii inimii partenerului. Apoi miscarile castiga rotunjime, coerenta si incheaga un ritm, un inceput de dans, care se pierde imediat, cand protagonistii pierd contactul unul cu celalalt; a fost singura secventa care a semanat a dans, din tot spectacolul. Mai putin fericita, in logica literaturii de gradul zero pe care o viza evenimentul, mi s-a parut ideea ca protagonistii sa se scrie cu ruj; or, daca mesajul respectiv e un brand gen Christian Dior, dintr-o data piesa o sa para ca vrea sa transmita un mesaj critic la adresa societatii, pe scurt ca e metafora a ceva. In felul acesta, ideea de "dans ca literatura de gradul zero" se pierde in simbolizare si reprezentare : asta chiar daca Jerome Bel insusi sustine, din pacate, ideea postmoderna de corp deja inscris ("pana si corpul biologic presupune o cantitate enorma de activitate de structurare spirituala"). Zic din pacate fiindca un alt dansator, Xavier Le Roy, venit anul trecut la Bucuresti, reusea, in spectacolul "Self Unfinished", sa evite capcana codificarii prin limbaj, reprezentarii si semnificarii. Acolo, corpul era cat se vedea din el, iar arta se nastea din contorsiunile unui trup care ajungea, prin trucuri minimale, sa para altceva : alien sau o entitate biologica primitiva. Pe scurt, acolo parea ca arta se naste fara mijlocirea limbajului, ca trupul nu vrea sa insceneze o poveste anume. Dincolo de aceasta obiectie, Jerome Bel ramane un mare spectacol : un mare spectacol fara de care nici evenimentele lui Xavier Le Roy, nici cele ale Verei Mantero n-ar fi posibile azi.
