Jucandu-se cu o tema greu de abordat tocmai din cauza volumul imens de material, a subiectivismului inerent si mai ales pentru ca orice copilarie este unica si toate laolalta formeaza un corpus ce este relativ usor incadrat in categorii si teme universal valabile, autorul reuseste sa reconstruiasca trecutul si sa isi imagineze viitorul subiectului intr-o maniera convingatoare, autentica si vie.
Cum era scoala odinioara, cum a fost decenii mai tarziu si in ce fel se va schimba in viitor? Sunt capitole generoase dedicate institutiilor, manualelor, experientelor mai mult sau mai putin fericite din sistemul educational de ieri, scolilor elitiste sau dimpotriva celor saracacioase, dar si jocurilor, relatiilor de grup, influentei mediului asupra educatiei si a sistemului de valori. La fel de inspirat si interesant sunt abordate numeroase alte teme din spatiul copilariei privite dintr-o gama larga de puncte de vedere, de la delicventa juvenila si dreptul la educatie la violenta in familie, legitimitatea copilului in fata legii si mai ales in fata imaginarului colectiv, familia si societate, felul in care tocmai cercul cunoscutilor si ulterior massmedia influenteaza si chiar traseaza evolutia ulterioara. Nu lipsesc doua studii de caz pentru a prezenta varsta copilariei, si fie si doar pentru ca unul dintre ele este nimeni altul decat viitorul rege Carol al II-lea, una dintre cele mai controversate personalitati din istoria recenta, ar face volumul mai mult decat interesant.
Cu o prezentare grafica admirabila si o colectie bogata de imagini, majoritatea inedite, aceasta ar putea fi una din acele istorii urbane utile cercetatorilor, obligatorii pentru specialisti si in acelasi timp pasionante pentru cititorul obisnuit.
Adrian Majuru, Copilaria la romani (1850-2050). Istorie si prognoza, editura Corint, 2021