Distributie: Virginie Efira, Roschdy Zem, Chiara Mastroianni, Victor Lefebvre, Mireille Perrier
Unde incepe cu adevarat viata de familie si cat de departe poti sa mergi cu iubirea pentru un copil care nu este al tau? Este suficient sa il iubesti cu adevarat pentru ca intre voi sa se formeze acea legatura misterioasa, magica, imposibil de rupt, dintre el si mama sa naturala? Sau este un vis imposibil de atins, iar la capatul lui va fi o dureroasa dezamagire?
Pana la 40 de ani Rachel (interpretata de Virginie Efira) nu si-a pus astfel de intrebari, pentru ca nu a crezut niciodata ca va tine atat de mult la un copil. Desi nu a avut niciunul, se bucura din plin de viata si este cu adevarat fericita. Are elevi buni in clasa, de care se simte atasata, carora le preda cu acea placere la care alti profesori doar viseaza, si au fost pana acum un substitut suficient. Are prieteni, si se simte bine in compania lor. Ii plac lectiile de chitara. Chiar si fostul iubit este inca o prezenta la care nu se simte pregatita sa renunte. Pare ca nu ii lipseste nimic.
Atunci cand se indragosteste insa de Ali, in scurta vreme Rachel isi da seama ca o iubeste si pe Leila, fiica acestuia, in varsta de doar patru ani. Si pe masura ce se apropie tot mai mult de copilul iubitului ei, incepe sa inteleaga ca desi o iubeste de parca ar fi a ei, nu va fi niciodata cu adevarat. Prezenta fetitei o pune in fata unei alegeri dificile si dureroase: va fi suficienta prezenta Leilei, sau Rachel vrea si trebuie sa aiba propriul copil, inainte sa fie prea tarziu.