Potrivit imaginii publicate noua serie Pop! Albums va fi cel putin interesanta ca idee, avand o figurina in primplan, iar pe fundal coperta originala a discului. Ideea nu este noua, existand seturi Star Wars, de exemplu, in care partea din spate a ambalajului devine un decor potrivit, dar cel putin in varianta Black Sabbath, cu Louisa Livingstone sub forma de figurina si compozitia clasica in planul secund efectul este surprinzator. In sens bun. Nu se stie pana in acest moment ce alte coperte vor fi alese pentru viitoarele seturi, dar fanii Black Sabbath vor putea sa adauge aceasta piesa inedita colectiei la sfarsitul anului 2020.
Lansat in februarie 1970 in Marea Britanie, primul album al trupei Black Sabbath este considerat astazi de critici nu doar unul dintre cele mai bune discuri rock din toate timpurile, dar si punctul din care, pentru multi, a inceput istoria genului heavy metal, fiind inca de atunci un succes surprinzator pentru o formatie sumbra, intunecata, diferita de alte nume mari din epoca atat prin imaginea, cat mai ales prin sunet. Coperta a fost creatia lui Keith McMillan, care a avut acel strop de inspiratie necesar pentru a realiza o imagine ce la randul ei va scrie istorie, chiar daca initial nimeni din cei implicati (si cu atat mai putin modelul, Louisa Livingstone, care nici nu auzise de formatie) nu si-ar fi imaginat impactul ulterior. Asa cum era probabil de asteptat au existat numeroase controverse si teorii despre reala semnificatie a imaginii, multe atribuindu-i sensuri si simboluri oculte care i-au surprins pe membrii formatiei, dar rezultatul a fost o campanie publicitara gratuita greu de obtinut altfel.
Foto: funcollectibles.com