Candidatii la titlul de „Miss“ si „Mister boboc“ au realizat un film de scurt metraj, in care intruchipau printese si conti. Dupa prezentarea filmului, candidatii au pasit pe scena, imbracati in haine la moda acum aproape o suta de ani.
Pentru a cistiga titlul de „Miss“ sau „Mister Boboc“, candidatii, impartiti in sapte perechi, au trebuit sa faca fata probelor care mai de care mai interesante. Prima proba, care i-a pus la grea incercare pe concurenti, a fost cea de cultura generala. Concurentii au incercat sa dea raspunsuri prompte si interesante, dar din cauza grabei au mai si gresit. Nici la cea de-a doua proba candidatii nu au scapat usor, unii dintre ei cazind in capcanele intrebarilor de tip grila.
La proba de „cintat playback“, candidatilor li s-a cerut sa mimeze cite o melodie fie din repertoriul strain, fie din cel autohton. Toti concurentii au demonstrat ca pot mima destul de bine. La proba de originalitate, concurentii au dat viata unor personaje de poveste, care au stirnit risul asistentei.
Proba mult asteptata de fete a fost prezentarea de moda, fiind preferate vestimentatiile ecologice. Contesele de ciocolata, frunze, portocale, plastic sau hirtie au incercat sa convinga juriul ca me-rita titlul de „Miss“.
Ultima proba a tinut tot de moda, concurentii prezentind tinute de seara. Fetele s-au remarcat prin frumusete si eleganta, dar nici baietii nu au fost mai prejos, costumele elegante transformindu-i in veritabili gentelmani.
Dupa atitea probe interesante, a venit si rindul juriului sa decida cistigatorii. „Miss Boboc“ a fost declarata Flavia Alexandru, iar „Mister Boboc“ - Razvan Guzu. Pe locul II s-au clasat Crina Onciu si Paul Mocanu, care au cistigat de altfel si titulatura de „Mister si Miss Popularitate“, iar pe locul III Roxana Radu si Alexandru Toma.
Dupa ce au primit premiile, participantii la Balul Bobocilor au continuat petrecerea la Fashion Center.
Un articol semnat de : Cristina LUCACI - lucaci.cristina@yahoo.com