Brancusi a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti. In 1904 a plecat la Paris, unde in 1908 avea sa ii intalneasca pe Matisse si Modigliani, devenind in scurt timp una dintre figurile principale ale curentului modernist. Pana in 1913 Brancusi era deja cunoscut pe plan international, operele sale fiind incluse in colectii importante din Statele Unite si Europa.
Din 1908, odata cu prima versiune a Sarutului, opera lui Brancusi a devenit tot mai abstracta. Chiar daca niciodata nu a respins naturalul, artistul a redus elementele imaginii la ceea ce a considerat ca este strict esential. Brancusi a lucrat in gips, marmura si lemn, realizand lucrari in bronz dupa cele de gips. Lucrarile in lemn aveau suprafete aspre, amintind de natura. Pana in anii 30 realizase o mare parte din opera sa, petrecandu-si ultimii ani ai vietii in principal pentru ansambluri sculpturale de mari dimensiuni, cum este cel binecunoscut din Romania sau proiectul neterminat al unui templu in India.
Plictisit de Bucuresti, Brancusi s-a decis sa paraseasca Romania si in 1903 a ajuns la Munchen, plecand de acolo la Paris. In capitala franceza avea sa gaseasca o comunitate de artisti si intelectuali care l-a primit cu bratele deschise, recunoscandu-i talentul si, nu in ultimul rand, dandu-i idei pentru operele viitoare. Dupa ce a petrecut doi ani lucrand si invatand in atelierul Antonin Mercie, a fost invitat sa lucreze in atelierul lui Auguste Rodin, o sansa extraordinara pentru tanarul sculptor roman, mai ales pentru ca acesta il admira enorm pe sculptorul francez, fiind profund influentat de stilul acestuia. Dar, in acelasi spirit de independenta care avea sa-l domine intreaga viata, Brancusi l-a parasit pe Rodin dupa doar doua luni, multumindu-se sa declare "nimic nu poate creste in umbra arborilor". Dupa aceasta despartire oarecum neasteptata de scoala lui Rodin, a inceput treptat sa-si formeze un stil propriu, revolutionar, devenind in scurt timp unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai modernismului in arta.
Brancusi obisnuia sa-si realizeze operele in lut sau gips, pentru ca apoi sa le toarne in bronz. Dar dupa despartirea de maestrul sau a revenit la ceea ce iubea cel mai mult : cioplirea. Dupa 1908 a renuntat definitiv la alte tehnici, preferand sa-si ciopleasca lucrarile, indiferend daca era vorba de lemn, marmura sau piatra.
In urmatorii ani Brancusi a realizat mai multe versiuni ale lucrarilor Muza adormita si Sarutul, in aceste creatii amestecand traditii romanesti, africane, egiptene, asa cum va face si pe viitor, obtinand rezultate suprinzatoare atat pentru critici, cat si pentru public. La fel ca multi alti artisti ai vremii sale a inceput sa inglobeze in lucrarile sale "sicul industrial". Toate aceste influente l-au ajutat sa ajunga la liniile si formele care avea sa fie definitorii pentru stilul sau. Cu toate acestea, in ciuda parerii generale, Brancusi nu a fost niciodata un adevarat reprezentant al abstractului : chiar daca formele sale s-au simplificat tot mai mult in timp, ele au continuat sa semene modelelor pe care le reprezentau.
Lucrarile sale i-au adus o imensa popularitate artistului, acesta fiind cunoscut si foarte apreciat mai ales in Franta, Romania si in Statele Unite, colectionarii luptandu-se pentru a-si procura creatiile artistului roman, iar revistele si criticii publicand nenumarate studii si articole elogioase. In 1913 expune simultan la Salon des Independants in Paris si la the Armory Show in New York. In 1916 se muta intr-un atelier din Impasse Ronsin, unde va locui si va lucra pentru tot restul vietii. Se imprieteneste cu majoritatea artistilor si intelectualilor importanti care alcatuiau viata culturala pariziana a epocii, printre care Ezra Pound si Henri Pierre Roche, care au fost nu doar prieteni, ci si confidenti, purtatori de cuvant si mai tarziu biografi. Pentru un timp Brancusi a fost foarte apropiat de artistul italian Amedeo Modigliani, de poetul Guillaume Apollinaire si de artisti ca Pablo Picasso, Henri Rousseau sau Fernand Leger, alaturi de care a lucrat.
Desi o persoana incantatoare si foarte sociabila, Brancusi era o personalitate deosebit de complexa, pe care foarte putini s-au putut lauda ca o cunosc si inteleg. Jovial si bonom, purtand barba si in ultima parte a vietii haine taranesti, era interesat de aproape orice subiect, de la muzica si stiinta la filosofie.
Violonist si cantaret talentat, avea un gust muzical eclectic. Era cunoscut printre prietenii parizieni ca un bucatar pasionat de felurile traditionale romanesti si un mestesugar neintrecut, care a reusit sa-si construiasca singur un fonograf, dar si piese de mobilier, unelte si chiar usi in atelierul sau. Viziunea sa asupra vietii era influentata atat de Platon cat si de gandirea filosofilor orientali, intr-un amestec interesant si personal. Era aproape un ascet, care isi transformase atelierul intr-un adevarat templu, care ii impresiona pe vizitatori prin atmosfera profund spirituala.
Cu toate acestea, in tinerete era cunoscut in cercurile boeme ca un adevarat suflet al petrecerii, gata de distractie in orice moment, organizand petreceri reusite, unde era in acelasi timp gazda, bucatar si animator. Ii placeau tigarile si vinurile de buna calitate, compania femeilor, chiar daca obisnuia sa exagereze cu toate trei. Pe masura ce castiga tot mai mult excesele i-au adus nu o data necazuri, ajungand sa fie tratat pentru intoxicatie cu nicotina. Desi nu s-a casatorit niciodata, a avut numeroase relatii si cel putin un copil, pe care nu l-a recunoscut niciodata.
In 1920 Brancusi a facut ca faima sa sa creasca printr-un adevarat scandal, dupa ce a expus la Salon o lucrare numita Printesa X, a carei forma aparent falica a starnit revolta criticilor si publicului, in ciuda protestelor vehemente ale artistului. Cu toate ca acesta a sustinut ca era vorba de un portret, lucrarea incriminata a fost retrasa din expozitie. In aceeasi perioada Brancusi a realizat si prima sa Pasare in Spatiu, o simpla reprezentare a zborului.
Motivul inspiratiei era o serie mai veche de lucrari intitulate Maiastra - pasare din folclorul romanesc, despre care se spunea ca este frumoasa si nemuritoare, avand puterea de a vindeca orbii si a ghici viitorul. Brancusi va realiza peste 20 de alte versiuni in urmatoarele decenii, in marmura si bronz atent slefuite, fiecare Pasare fiind diferita de celelalte prin curbura si grosime. Aceste lucrari erau atat de abstractizate incat in 1926, cand artistul le-a adus la New York pentru o importanta expozitie, vamesii l-au acuzat de contrabanda, considerand ca lucrarile sunt unelte industriale necunoscute. Din aceasta perioada Brancusi incepe sa acorde o deosebita importanta si soclurilor statuilor, construind cate unul pentru fiecare creatie a sa, cu tot atata grija si minutiozitate cata acorda lucrarilor in sine. Dupa ce incidentul vamal s-a rezolvat, Brancusi s-a decis sa cucereasca si America, ceea ce avea sa si reuseasca, vizitand-o de mai multe ori in timpul vietii. In 1933 Maharajahul din Indore i-a cerut sa construiasca in India un Templu al Meditatiei, unde urmau sa fie gazduite lucrarile artistului. Entuziasmat de idee, Brancusi a plecat in India in 1937 pentru a pune la punct toate detaliile si a incepe constructia. Dar cum Maharajahul, care tocmai isi pierduse sotia, nu s-a mai implicat, intregul proiect a trebuit abandonat, spre marea dezamagire a lui Brancusi. Dar din fericire aceasta dezamagire nu a durat prea mult.
In 1938 a terminat un impresionant monument la Targu-Jiu, orasul unde isi petrecuse o buna parte din copilarile. Ansamblul, alcatuit din Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului era dedicat romanilor care in 1916 reusisera sa opreasca o invazie germana. Acest impresionant ansamblu a marcat nu doar apogeul creatiei lui Brancusi, dar si, potrivit unor critici, inceputul declinului. In ultimii 19 ani ai vietii artistul a realizat doar aproximativ 12 lucrari, majoritatea fiind teme pe care le mai exploatase si in trecut. Cel de al doilea razboi mondial si factorul inerent al varstei l-au impiedicat mai tarziu sa paraseasca Parisul. Pe masura ce faima sa crestea necontenit, fostul boem devenea tot mai mult un pustnic. Din cauza reticentei de a face confesiuni nu se cunoaste astazi motivul care a determinat o schimbare atat de profunda a atitudinii artistului. Cei care il cunosteau mai bine credeau ca nu este decat un joc, dar unul in care Brancusi s-a refugiat pentru a se feri de publicul avid sa-l cunoasca. Pe de alta parte, singuratatea sa era autentica, pentru ca majoritatea relatiilor sale erau superficiale sau pur profesionale. Datorita varstei ii era greu sa isi faca alti prieteni, asa ca a ales sa se refugieze in solitudine si tacere, chiar daca isi primea la fel de bucuros vizitatorii care treceau pragul atelierului.
In ultimii ani ai vietii Brancusi a fost ingrijit de doi refugiati romani, care se mutasera in apartamentul de langa atelierul sau. Pentru a-i putea desemna pe acesti ultimi prieteni mostenitori si pentru ca atelierul si lucrarile sa intre in patrimoniul Muzeului National de Arta Moderna din Paris, Brancusi a devenit cetatean francez in 1952. A murit pe 16 martie 1957, la varsta de 81 de ani, lasand in urma peste 1200 de fotografii si 215 sculpturi, de o valoare estetica si culturala incalculabila.
