Biografie Tonegaru Constant
Constant Tonegaru, poet roman, a facut parte din al doilea val al avangardei literare romanesti. Dupa ce isi intrerupe studiile liceale, pe care nu le mai termina vreodata, practica profesii dintre cele mai diverse, precum aceea de functionar la Ministerul Culturii sau vanzator de fructe la Constanta.
Duce permanent o viata boema. In anii 1946 si 1947 audiaza cursurile de literatura ale lui George Calinescu la Facultatea de Litere din Bucuresti.
Debuteaza in 1942 in revista Expresul din Braila. Ulterior colaboreaza cu poezii la revistele Preocupari literare, Kalende, Universul literar. Singurul volum de poezii aparut in timpul vietii, Plantatii - distins in 1945 cu premiul Editurii Fundatiei Regale pentru Literatura si arta acordat scriitorilor tineri - face dovada apartenentei poetului la miscarea de avangarda, dar aduce in peisajul liric al epocii nostalgia minulesciana a tinuturilor exotice, colorata de autoironie si de presentimentul mortii: "sunt condotierul Tonegaru fara spada / mi-am tocit-o ascutindu-mi ultimul creion / sa scriu cum am dat in poesie cu o grenada".
Din 1946 face parte din gruparea literara din jurul criticilor literari Vladimir Streinu si Serban Cioculescu, impreuna cu Pavel Chihaia, Dinu Pillat, preotul catolic Marie-Alype Barral, Teohar Mihadas, Iordan Chimet, Gheorghe Fratostiteanu si altii. A fost arestat in 1947 sub invinuirea de "conspiratie impotriva sigurantei statului". Detinut si torturat in beciurile securitatii, este eliberat in 1951 cu o fractura nevindecata a unei gambe, capatata in urma batailor suferite in timpul detentei. Moare prematur si tragic la 3 februarie 1952, in Bucuresti.
