John Constable (11 iunie 1776 - 31 martie 1837), pictor britanic romantic.
Nascut in Suffolk, a ramas celebru mai ales pentru peisajele sale, infatisand in majoritate regiunea sa natala, cunoscuta astazi sub numele "tinutul Constable". Chiar daca in prezent lucrarile sale sunt foarte populare si cautate in Anglia si in intreaga lume, vanzandu-se pentru sume impresionante, artistul nu s-a bucurat de succes in timpul vietii decat foarte tarziu, cand a fost ales membru al Academiei Regale.
Paradoxal, a vandut mai multe tablouri in Franta decat in Anglia.
Initial autodidact, s-a inscris din 1799 la Academia Regala, dupa ce si-a convins tatal sa il intretina pe perioada studiilor. Isi petrece mult timp cu studii de anatomie - participa chiar la disectii - realizand reproduceri dupa lucrarile vechilor maestri. Refuza in 1802 un post de profesor de desen la o scoala militara, preferand sa se dedice exclusiv artei, chiar daca situatia sa financiara nu era tocmai stralucita.
In aceeasi perioada se indragosteste de Maria Bicknell, pe care o cunostea de aproape un deceniu si de care se va lega pentru tot restul vietii. S-a casatorit tarziu, din cauza opozitiei parintilor fetei care nu doreau sa isi dea acordul pentru o casnicie saraca. Dar in noiembrie 1828 Maria murea din cauza tuberculozei, o lovitura greu de suportat de catre Constable. Acesta nu a mai depasit niciodata socul, refugiindu-se in arta, chiar daca succesul adevarat avea sa fie postum. In ultima parte a vietii a inceput sa fie apreciat de multi dintre tinerii artisti si devenise o celebritate in Franta.