Muzeul Național de Artă al României organizeaza conferința și workshop-ul pe tema Modelul Austriac de Mediere Culturală susținute de Eva Kölm, consultant pe proiecte în cadrul instituției KulturKontakt din Viena, Austria. Evenimentul va avea loc la Muzeul Național de Artă al României luni, 13 noiembrie 2006, între orele 10.00 - 13.30 (orele 10.00 - 11.00 conferință, 11.30 - 13.30 workshop).
În cadrul conferinței vor fi prezentate proiecte desfășurate de KulturKontakt care au avut drept scop integrarea, prin activități educative sau culturale, a unor categorii de public speciale precum adolescenții din licee vocaționale și scoli profesionale, vârstnicii, elevii de la școlile cu internat (ex: "The Useful and the Strange. Cultural education and the training of apprentices", "Culture on Wheels", "After Five - Communication and Culture in the leisure time of apprentices/traineees in boarding schools").
Workshop-ul se va concentra pe identificarea modalităților de a transforma aceste categorii de public în participanți permanenți la activitățile organizate de muzee.
KulturKontakt Austria (KKA) este unul dintre cele mai mari centre de competență pentru educație culturală, dialog cultural și cooperare educațională cu Europa de Est și Sud-Est. Este o organizație non-profit organizată în trei departamente : educație artistică și culturală, cooperare educațională și promovare culturală și sponsorizări. KulturKontakt sprijină educația culturală profesională în sectorul școlar și în alte domenii din Austria. Cu sprijinul KKA peste 90.000 de tineri au ocazia de a participa anual la proiecte de educație artistică în școlile lor.
Înscrierile pentru conferință se fac la numărul de telefon 314.81.19 sau la următoarea adresă de e-mail: angelica@art.museum.ro până în data de 10 noiembrie 2006.
Noiembrie 2006