Acesta din urma, director al Bibliotecii Nationale din 1997, mai fusese suspendat anterior, din 2003 pana in martie 2005, fiind repus in functie in timpul mandatului de ministru al Culturii al deputatului liberal Mona Musca.
Alaturi de Dan Erceanu, pe lista celor revocati din functie se mai afla Rodica Maiorescu, director general adjunct, Codruta de Hillerin, director, si Marcel Enus, director adjunct economic.
Ministrul Adrian Iorgulescu a precizat astazi in cadrul unei conferinte de presa ca propunerea privind demiterea celor patru i-a fost sugerata de catre comisia speciala care a verificat activitatea Bibliotecii Nationale.
Pe de alta parte, Dan Erceanu este de parere ca revocarea sa din functia de director al Bibliotecii Nationale a Romaniei este un act de politie politica. El intentioneaza sa ceara sprijinul sefului Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Schelle.