Fotografiile propuse pentru competiţie trebuie să fie în acord cu una dintre ariile prioritare ale Deceniului de incluziune a Romilor (educaţie, angajare, sănătate şi locuire, discriminarea şi includerea dimensiunii de gen în politicile actuale) şi trebuie să fie realizate ''nu mai devreme de începutul anului 2005'' într-una dintre ţările participante la Deceniu. ''Deceniul de incluziune a Romilor'' a început în anul 2005, cu participarea a nouă guverne din centrul şi sud-estul Europei (Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia şi Slovacia), Banca Mondială şi numeroase alte organizaţii nonguvernamentale. Scopul principal al decadei (''Deceniul de incluziune a Romilor'' va lua sfârşit în anul 2015) este de a îmbunătăţi fundamental statutul socio-economic al romilor şi de a participa la incluziunea socială a acestora. Cele mai bune fotografii vor fi alese de un juriu internaţional de profesionişti, dar şi de public (fotografia favorită a publicului) prin votul la: http://photo.romadecade.org.
Premiul va fi decernat pentru cinci categorii - cea mai buna fotografie de ştiri , cel mai bun foto portrait, cel mai bun foto eseu (o serie constând în maxim cinci fotografii), cea mai bună fotografie de familie şi fotografia favorită a publicului. Anunţarea rezultatelor şi a câştigătorilor vor fi făcute până la 14 septembrie 2007. Câştigătorul din fiecare dintre primele patru categorii va primi un premiu de 1000 USD, iar premiul pentru categoria ''fotografia favorită a publicului'' va fi înmânat de sponsorul competiţiei. De asemenea, în toamna acestui an, toţi câştigătorii vor avea posibilitatea să viziteze, pe cheltuiala organizatorilor competiţiei, pentru prima oară de la înfiinţarea Festivalului Bi-Anual de Artă Contemporană de la Veneţia, pavilionul de artă şi cultură adresat romilor. Cele mai bune dintre fotografiile depuse vor fi expuse la Galeria Centralis din Budapesta în toamna acestui an, urmând ca o selecţie de fotografii să apară, în cursul anului viitor, într-o publicaţie.