De aceasta data lucrarea care va primi cel mai mare numar de voturi va fi desemnata cea mai buna din intreaga lumea. Participantii voluntari la acest experiment inedit vor trebui sa aleaga intre lucrari semnate de pictori celebri, precum Picasso, Pollock, Botticelli sau Bosch, intr-o incercare de a aduce arta autentica mai aproape de spectatorii pasivi si pana nu demult dezinteresati.
Intreaga organizare, amintind mai curand de populara emisiune de televiziune Big Brother, va avea mai multe etape, la sfarsitul fiecareia ramanand un numar tot mai mic de tablouri in competitie.
In ultimii doi ani, BBC a organizat mai multe astfel de programe pentru a desemna cele mai bune carti, cea mai importanta figura din istoria Regatului Unit, cel mai important filosof.
Noul format ar putea fi in timp extins si adoptat in intreaga lume, pe fondul succesului inregistrat de emisiuni de televiziune precum Big Brother sau Pop Idol, care demonstreaza apetitul publicului pentru emisiunile interactive.
Directorul de management al formatului, Adam Baines, este sigur ca ideea va avea succes la nivel global, BBC purtand deja negocieri in acest sens cu posturi importante de televiziune din America, Australia, Italia, Spania, Olanda, Germania si Franta. Vor urma cu siguranta si alte tari, lucrarile declarate castigatoare in fiecare stat urmand sa se
"infrunte" in incercarea de a alege cel mai bun tablou din lume. La ultima tentativa de gen, cand a fost desemnata cea mai buna pictura din Marea Britanie (lucrarea lui Turner "The Fighting Temeraire") publicul a participat cu mult peste asteptarile organizatorilor, fiind inregistrate peste 120.000 de voturi in doar doua saptamani. Baines a declarat presei ca prin organizarea de competitii in fiecare tara, care vor fi transmise prin intermediul posturilor de televiziune, se va observa si mentalitatea votantilor. Daca in Marea Britanie a fost un vot patriotic, cum este probabil sa se intample si in SUA, cum vor vota alte tari ? Regulile vor fi cele folosite la desemnarea celui mai bun tablou din Anglia, fiecare tara putand alege orice tablou, cu conditia ca acesta sa se afle pe teritoriul sau. Astfel, tabloul lui Van Gogh
"Sunflowers" va putea fi votat de britanici, deoarece este expus la National Gallery din Londra. Din aceleasi motive, americanii vor putea vota pentru numeroase lucrari europene, expuse in cadrul galeriilor si muzeelor din SUA.
16-09-2005
Foto : Sediul BBC