Concert tango Milonga & Concert de tango ANCA PARGHEL AMSTERDAM GRAND CAFE, Bucuresti 3 ianuarie ora 19:00 Anca Parghel este născută la Câmpulung Moldovenesc, pe 16 septembrie 1957. După ce termină Liceul de Muzică din Iași își continuă studiile la Conservatorul de Muzică, tot din Iași, unde își dă licența cu lucrarea "Charlie Parker un geniu al improvizației". Pînă în 1989, predă canto, pian și improvizație la Liceul de Muzică din Suceava, în București la Conservator, în Belgia, Bruges, Namur 'La Marlagne', în Germania (Honnover, Ravensburg, Leipzig Conservatory, München, Oldenburg), în Marea Britanie (Silsoe and Cleolaine Workshops) și în Republica Moldova (Chișinău). Apare în marile festivaluri de jazz începînd din 1984 (București, Brașov, Sibiu, Costinești, Iași, Nürenberg, Leipzig, Warsovia, Leverkussen, Vienna, Liege, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Lomza sau Bratislava), dar și în cluburile din România, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria, Elveția. De-a lungul carierei a cîntat alături de muzicieni români ca Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar și cu nume celebre din jazz-ul mondial (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo Del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc.). Amsterdam Grand Cafe Str. Covaci 6 (zona Lipscani) 021 313 75 80 021 313 75 81 |