Pe o scena mobila amplasata pe apa a concertat, ieri, 3 august, la Sulina, artistul austriac Hubert von Goisern, iar maine, duminica (5 august), va concerta, la Tulcea, trupa Zdob si Zdub. Concertul face parte dintr-o campanie internationala de sensibilizare a publicului, iar evenimentul se deruleaza sub sloganul "Salvati Dunarea : Opriti proiecte de tip Canal", in cadrul campaniei internationale de sensibilizare a publicului larg pe tema "Navigatia si impactul asupra mediului".
`Proiectul a demarat la 22 iunie, iar pana la 1 septembrie va trece prin toate orasele dunarene, Delta Dunarii, in Romania si Ucraina. Peste un an, turneul se va deplasa spre nord prin canalul Rhine - Main, spre Basel si Rotterdam. In 2009, portul Linz va fi scena unui mare festival final, unde vor sustine concerte toti artistii pe care Hubert von Goisern i-a intalnit in aventura sa prin Europa," ne-a declarat prof.
Petruta Moisi, presedintele Centrului de Consultanta Ecologica Galati, organizatie partenera in acest proiect. In calatoria in tarile dunarene, de-a lungul fluviului, pe o distanta de 12.000 de kilometri, vor fi prezentate elementele care alcatuiesc cultura europeana, particularitatile si caracteristicile regionale.
Hubert von Goisern prezinta o cultura polivalenta, experimentand mai multe instrumente muzicale: trompeta, chitara, acordeonul, flautul. A trait in Africa de Sud, Canada, Filipine si putin in Tibet si nu este neaparat un culegator de folclor, ci, mai degraba, un globetrotter muzical ce combina folclorul cu rockul, alaturi de ingrediente din majoritatea stilurilor.
Centrul de Consultanta Ecologica Galati este implicat in aceasta campanie de informare cu privire la Fluviul Dunare si amenintarile la care acesta este supus in calitate de Punct National Focal al Forumului de Mediu al Dunarii, alaturi de WWF - Programul Dunare Carpati.
In Romania, proiectul a vizat cinci concerte in cinci orase. Pe 23 iulie, Hubert van Goisern a ajuns la Orsova, pe 23 iulie artistul a concertat la Braila, alaturi de Loredana Groza, iar pe 24 iulie, la Galati, alaturi de Zdob si Zdub : evenimente urmate de cele de la Izmail (26 iulie), Vilcovo (27 iulie), Sulina (3 august), Tulcea (5 august), Belgrad (23 august), Novi Sad (24 august) si Bratislava (28 august).