ParkLake, Radio Romania Muzical, Orchestrele si Corurile Radio Romania va invita la un concert special: Orchestra de Camera Radio, dirijorul Constantin Adrian Grigore si Irina Sarbu - solista, vor aparea pe scena special instalata in Gradina ParkLake sambata, 8 septembrie, de la ora 19.00 (str. Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, Bucuresti).
Muzica clasica si prelucrari in stil jazz ale unor celebre piese romanesti se impletesc intr-un program accesibil tuturor – de la Mozart la Johann Strauss-fiul si Dmitri Sostakovici, acele lucrari muzicale pe care toti le-am fredonat candva sau pe care le-am ales sa ne insoteasca zilnic, ca sonerii de apel ale telefoanelor mobile. Realizatorii matinalului Radio Romania Muzical, Andreea Chiselev si Liviu Petu, vor fi prezentatorii concertului.
Este primul eveniment de o asemenea anvergura care implica o orchestra simfonica, intr-un mall bucurestean; ParkLake pregateste o adevarata sala de concert in aer liber, cu sute de scaune si prosecco pentru spectatori, un eveniment menit sa arate ca muzica clasica este pentru toti si pe toti ne poate face mai buni. Intrarea publicului este libera.
,,Este important sa ne facem timp pentru cultura, intrucat cultura ne inspira si ne aduce un strop de culoare in cotidian. Vrem sa oferim ocazia unui numar cat mai mare de oameni sa descopere magia muzicii clasice”, au declarat reprezentantii ParkLake Shopping Center.
Sub deviza “Muzica clasica pentru toti”, Radio Romania Muzical poate fi ascultat 24 ore din 24, pe frecventele 97.6 si 104.8 FM, live online la www.romania-muzical.ro. Din 10 septembrie 2018, Radio Romania Muzical propune noi emisiuni; in fiecare dimineata, ascultatorii au intalnire cu Andreea Chiselev si Liviu Petu, realizatorii matinalului “Musica viva”, perfect pentru nervii intinsi in trafic din marile orase.